FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN - OŢELUL 1-2

Fără Grig pînă la final » Tehnicianul gălăţenilor ar putea reveni pe bancă abia în sezonul viitor

Articol de - Publicat luni, 13 mai 2013 00:00 / Actualizat duminica, 12 mai 2013 23:07

Aflat în convalescenţă, antrenorul gălăţenilor nu crede că va mai lua loc pe bancă la vreunul din ultimele 3 meciuri din acest sezon

Oţelul a cîştigat sîmbătă la Mediaş şi şi-a asigurat matematic prezenţa în Liga 1 şi în campionatul viitor, mai ales că între timp a rezolvat şi problema licenţei. Veştile bune vin şi de la Petre Grigoraş, tehnicianul în vîrstă de 48 de ani căruia, în urmă cu aproape trei săptămîni, i s-a implantat un stimulator cardiac ce-i regularizează bătăile inimii.

"Mă simt bine, de la zi la zi mai bine, în special psihic. M-am cam speriat cînd am avut problemele alea înaintea partidei de la Braşov, atunci mi-am dat sema că nu-s nemuritor", a glumit Grig, care se reface alături de familie la vila pe care o deţine în judeţul Bacău.
În ciuda faptului că e OK fizic, "mi-am scos şi firele de la operaţie", antrenorul spune că e puţin probabil să mai stea pe banca Galaţiului la vreuna dintre ultimele trei partide din acest final de campionat: "Ţin legătura permanent cu secunzii mei, Marian Dinu şi Dan Moţei, dar nu cred c-o să-i mai «încurc», văd că se descurcă şi fără mine. O să reîncep treaba din vară, cu chef de muncă şi de performanţă".

"Tot luam medicamente pentru depresie, iar eu aveam probleme cu inima, care cînd bătea ca nebuna, cînd se oprea! Bine că medicii de la clinica braşoveană au descoperit «buba», altfel cine ştie ce se mai întîmpla..."
Petre Grigoraş, antrenor Oţelul

Citește și:
În luna mai, polițiștii i-au ciuruit mașina și era exclus din națională » Acum e liderul revelației din Superliga!
Superliga
În luna mai, polițiștii i-au ciuruit mașina și era exclus din națională » Acum e liderul revelației din Superliga!
„Sucul-minune” a ajuns și în Premier League: de ce a devenit atât de căutată băutura care se găsește și la supermarket
Campionate
„Sucul-minune” a ajuns și în Premier League: de ce a devenit atât de căutată băutura care se găsește și la supermarket
Marco Materazzi, înainte de Real - Inter: „Eu și Chivu, țiganii, mereu ne-am înțeles fără vorbe cu Mourinho”
Liga Campionilor
Marco Materazzi, înainte de Real - Inter: „Eu și Chivu, țiganii, mereu ne-am înțeles fără vorbe cu Mourinho”
„Principalul vinovat!” » Șeful lui U Cluj, ferm după umilința de la Craiova: „Trebuie să găsesc soluții”
Superliga
„Principalul vinovat!” » Șeful lui U Cluj, ferm după umilința de la Craiova: „Trebuie să găsesc soluții”
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Profit.ro
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (5)
durul
durul  •  13 Mai 2013, 17:07

multa sanatate si o refacere cat mai rapida pentru unul din putinii oameni de bun simt si de mare obiectivitate din fotbalul romanesc

thumbzilla..
thumbzilla..  •  13 Mai 2013, 12:06

Multa sanatate Grig !

new_philips
new_philips  •  13 Mai 2013, 09:18

sanatate multa, Grig! abia astept sezonul urmator!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează