Andrei Vochin despre lecţia lui Rafa Benitez: "Ospătar, mai adu-o cupă!"

Mai întîi o anecdotă. Cică s-ar fi găsit, în sfîrşit, explicaţia pentru care Chelsea a eliminat-o pe Steaua, deşi roş-albaştrii erau în avantaj după 3 reprize contra campioanei continentului. Nu-i vorba nici de bugete, nici de valoare, nici de vreo chestiune tactică. Ci doar pentru că a apărut o echipă mai norocoasă decît Steaua! Una care să fie dominată copios anul trecut la Munchen, de Bayern, în finala UCL, dar care să egaleze în minutul 88 şi apoi să cîştige la loviturile de departajare. Şi aceeaşi care, miercuri seară, pe Amsterdam ArenA, să fie înghesuită deseori în propriul careu de Benfica, să scape şi să puncteze decisiv în ultimul minut de prelungiri. Pentru a nu strica bucuria celor care pun eşecurile sau victoriile exclusiv pe seama Fortunei, n-am să amintesc totuşi că, la Moscova, în 2008, Terry a avut Liga Campionilor în gheată la ultimul penalty, dar a ratat şi Chelsea a trebuit să mai aştepte un cincinal pînă la victoria supremă. Aşa că să nu lăsăm adevărul să strice o anecdotă bună.

Privind dincolo de şansă, victoria londonezilor stă şi în calitatea superioară a jucătorilor ei. Poate că sînt mai comozi, poate că starea de vedetă îi mai împiedică pe unii să alerge cum o făceau în vremea foamei de trofee, dar experienţa dobîndită în timp şi tocmai acea ştiinţă de a juca şi, obligatoriu, a cîştiga meciurile decisive a făcut diferenţa. Lui Torres, campion mondial şi european cu Spania, nu i-a trebuit decît o jumătate de ocazie pentru a puncta, în vreme ce Cardoso, golgeterul paraguayan care are în palmares un titlu şi două cupe ale Portugaliei, altfel un golgeter remarcabil, a marcat într-un astfel de meci cu miză abia după vreo trei şanse importante şi doar din penalty. Cu preţul unui cîrcel.

Care cîrcel vorbeşte, la modul general, şi despre nivelul pregătirii fizice diferit dintre cele două echipe. Ilie Dumitrescu remarca în studioul Digi "neaşteptata lipsă de concentrare a lusitanilor" la cornerul final din care a înscris Ivanovici. O lipsă totală de marcaj, care ţine de concentrare, dar care provine din epuizare fizică. Ceea ce pare firesc în studio pentru un om odihnit devine o ceaţă, acolo jos, pe teren, în minutul 93, pentru un sportiv mai puţin pregătit decît adversarul său. Şi aici, ca să ne întoarcem la Steaua cea bine pregătită fizic, să ne amintim că Chelsea a înfipt steagul victoriei pe reduta noastră în ultima jumătate de oră a "dublei".

Dar, peste toate, nu trebuie să uităm de cel mai responsabil, dar, în acelaşi timp, cel mai hulit om de pe "Stamford Bridge" acum mai puţin de 3 luni. El, Rafa Benitez, nu era antrenorul care cucerise Cupa UEFA şi de două ori Primera cu Valencia. Nu era tehnicianul ce cîştigase Liga Campionilor, Supercupa Europei şi Cupa Angliei cu Liverpool. Era numai "interimar manager", cum îl înscăunase Abramovici ştirbindu-i autoritatea. Era omul care "doar îi ţine locul tăticului nostru Mourinho", cum îl percepeau jucătorii.  Era "chelnerul gras şi chel"  condamnat de fani pentru succesele de pe Anfield. Ospătarul care miercuri, la Amsterdam, a mai onorat o comandă, a mai adus o Cupă şi a demonstrat, vorba "Moţului" Pittiş, că "nu contează cît de lung am părul, important e cît şi cum gîndesc".