INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

VIDEO şi FOTO Dezamăgit, Abidal a plîns la despărţirea de Barca: "Eu vreau să mai joc, ei au alte planuri!"

Articol de GSP - Publicat joi, 30 mai 2013 00:00 / Actualizat joi, 30 mai 2013 17:48

Eric Abidal, 33 de ani, a susţinut azi o conferinţă de presă în care a anunţat că nu va mai continua la FC Barcelona. Fundaşul francez s-a arătat extrem de dezamăgit de decizia clubului catalan de a nu-i mai prelungi contractul, deşi el mai doreşte să joace cel puţin un sezon.
Abidal a suferit un transplant de ficat după ce a avut o tumoare care l-a ţinut pe margine în două rînduri.

"Azi e o zi complicată pentru mine. Am juca şase ani la Barca, a fost cea mai tare experienţă din viaţa mea. Am avut colegi extraordinari, cei mai buni din lume, am învăţat multe. Le mulţumesc antrenorilor care au avut încredere în mine, medicilor şi fizioterapeuţilor care m-au ajutat în momentele dificile.

Aveam două obiective: să lupt pentru a-mi vedea copiii mari şi să revin pe teren. Mi-ar fi plăcut să continuu să joc la Barca, dar clubul vede lucrurile diferit şi trebuie să le respect alegerea. Adevărul e că sînt foarte trist, plănuisem că voi continua pentru că am luptat enorm pînă acum. Acum asta e, voi merge pe un alt drum. Nu voi renunţa. Vreau să joc pînă la 35 de ani",  a declarat Abidal.

Citește și:
Și-a etalat formele lucrate la sală pe plajele din Egipt » Campioana națională, imagini spectaculoase din vacanță
Stiri extrasport
Și-a etalat formele lucrate la sală pe plajele din Egipt » Campioana națională, imagini spectaculoase din vacanță
Gigi Becali: „Hai să vă spun ce face Mihai Stoica. Vă spun tot, tot”
Superliga
Gigi Becali: „Hai să vă spun ce face Mihai Stoica. Vă spun tot, tot”
A venit un fotbalist de 3 mil. € în România: „Un fel de Bîrligea. Va fi bun cu O SINGURĂ condiție”
Superliga
A venit un fotbalist de 3 mil. € în România: „Un fel de Bîrligea. Va fi bun cu O SINGURĂ condiție”
Reacția lui Adrian Mititelu, după ce Juan Bauza a semnat cu Levadiakos: „E jucătorul nostru!”
Liga 4
Reacția lui Adrian Mititelu, după ce Juan Bauza a semnat cu Levadiakos: „E jucătorul nostru!”
“Regele Pantofilor” aduce în România un nou mare brand de magazine
Profit.ro
“Regele Pantofilor” aduce în România un nou mare brand de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (17)
vladb9
vladb9  •  31 Mai 2013, 15:48

respect abidal.un jucator urias

b0gdan_88
b0gdan_88  •  31 Mai 2013, 12:16

Din respect a ramas si tito si a facut praf echipa !!!

silvercloud
silvercloud  •  31 Mai 2013, 00:54

Un fotbalist de calitate si un caracter minunat!! Bravo Abidal !!

Vezi toate comentariile (17)
Comentează