FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Arşi la vacanţă » Stanciu şi Iancu au rămas cu doar o săptămînă liberă după ruşinea din Insulele Feroe

Articol de - Publicat joi, 13 iunie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 12 iunie 2013 20:30

Reghecampf nu i-a menajat pe steliştii care au fost pe teren vinerea trecută, cînd reprezentativa de tineret a României a remizat cu Insulele Feroe, 2-2.

Nicolae Stanciu şi Gabriel Iancu au fost amîndoi integralişti, ultimul fiind chiar cel care a deschis scorul. Supărat din cauza rezultatului final, tehnicianul din Ghencea a decis să nu le prelungească celor doi vacanţa cu nici o zi. "E strigător la cer, nu ne putem compara cu Feroe! Eu cred că e vorba de atitudine şi despre cum s-au pregătit jucătorii. Cei care nu dau totul ar trebui să nu mai fie chemaţi", a tunat Reghe.

În aceste condiţii, Stanciu şi Iancu se vor prezenta mîine dimineaţă, cînd e programată reunirea Stelei, la INMS pentru vizita medicală, iar sîmbătă vor face deplasarea cu restul lotului în Austria pentru primul cantonament al verii. Asta înseamnă că cei doi au avut parte doar de 7 zile de vacanţă în această pauză competiţională.


1,2 milioane de euro au costat Stanciu, adus de la Vaslui pe 700.000 de euro, şi Iancu, cumpărat de la Viitorul pe 500.000 de euro

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Superliga
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (4)
supersolo
supersolo  •  13 Iunie 2013, 17:34

pai aia de la Dinamo si-au luat vacanta singur dupa meciul tineretului....numai astia de la Steaua sunt luati in suturi....si asta e ...un club trebuie sa se respecte....au avut 2 jucatori si amandoi au jucat prost....si acum mai vor vacanta???? jejejej

walhalla
walhalla  •  13 Iunie 2013, 13:07

Ce va tot infiebantati atata ? Au reusit sa scoata un egal, acolo unde si-au rupt cainii coltii. Aia-s pescari de balene, nu de plevusca.

raul4steaua
raul4steaua  •  13 Iunie 2013, 09:22
Postat de kanye pe 13 Iunie 2013, 09:11

Arşi la vacanţă » Stanciu şi Iancu au rămas cu doar o săptămînă liberă după ruşinea din Insulele Feroe Numa soarta stelistilor va intereseaza?Restul fotbalistilor nu conteaza? Sau doar cei 2 merg in cantonament cu Sandoi? Mare profesionalism,nene

Ca un stelist iti recomand sa nu te mai enervezi, e vacanta in fotbal, deci nu mai au despre ce sa scrie, scriu si ei ce ii taie capul, ca daca nu ar scrie ii da astia afara.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează