FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO ZAGREB

UPDATE Ivo Pinto a semnat cu Dinamo Zagreb » Mureşan: "N-am avut ce să facem, decizia a fost la Porto"

Articol de GSP - Publicat luni, 01 iulie 2013 00:00 / Actualizat luni, 01 iulie 2013 12:47

UPDATE 12:30 Iuliu Mureşan, preşedintele celor de la CFR Cluj, a vorbit despre transferul lui Ivo Pinto la Dinamo Zagreb.

"Nu l-am cedat noi. Îl aveam în coproprietate cu FC Porto şi un fond de investiţii. Din păcate nu am putut să decid eu sau clubul nostru ce facem cu el. Nu am avut ce să facem, decizia a fost la Porto. Jucătorul era foarte bun şi ştiam acest lucru din timp, de asta l-am adus pe Velayos, îl mai avem şi pe Lionn pe acest post.

Împărţim banii cu ceilalţi. Am dat şi de această dată o lovitură, dar nu sîntem singuri. Nu are importanţă suma de transfer. S-ar putea să mai plece jucători şi să vină alţii, pentru că avem oferte", a spus Iuliu Mureşan la DolceSport.

***

Ivo Pinto s-a înţeles cu Dinamo Zagreb şi a semnat un contract valabil pe patru ani.

Fundaşul dreapta s-a despărţit de CFR Cluj, urmînd să facă joncţiunea cu viitorii săi colegi, care se află în acest moment în Slovenia. Ardelenii vor încasa nu mai puţin de 3 milioane de euro din transfer.

"L-am urmărit de multe ori şi ne-a plăcut la fiecare meci. E foarte puternic defensiv, dar îi şi place să atace şi are o viteză foarte bună, aşa că va aduce forţă în jocul nostru de pe partea dreaptă", a spus Krunoslav Jurcici, tehnicianul echipei.

Portughezul de 23 de ani va evolua cu numărul 6 la echipa croată. "Sînt foarte fericit că am semnat cu Dinamo, care e un club mare. Ştiu ce obiective există aici şi sînt gata pentru ori provocare. Abia aştept să-mi văd colegii şi să încep pregătirile", a mărturisit Ivo Pinto pentru site-ul oficial al cluburilor.

2,5 milioane de euro e cota lui Pinto, conform transfermarkt.de

Citește și:
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
Campionate
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Opinia lui Marius Avram despre penalty-ul acordat Rapidului: „Avem instrucțiuni foarte clare”
Superliga
Opinia lui Marius Avram despre penalty-ul acordat Rapidului: „Avem instrucțiuni foarte clare”
FCSB l-a șocat pe Adrian Mutu: „Nu am văzut niciodată”
Superliga
FCSB l-a șocat pe Adrian Mutu: „Nu am văzut niciodată”
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (39)
cfrclujole
cfrclujole  •  27 Iulie 2013, 18:22

Multumim Ivo Pinto!

robert1205
robert1205  •  01 Iulie 2013, 20:47

CFR CLUJ a facut rezultate mai bune decat Dinamo ZAGREB in ultimii ani.Sunt de aceeasi valoare.

saviola2_8
saviola2_8  •  01 Iulie 2013, 16:42
Postat de rossonero9 pe 01 Iulie 2013, 16:32

Ivo Pinto era cel mai bun fundas dreapta din campionat, de departe. Jucator constant, foarte bun pe faza defensiva, activ pe faza de atac, centrari bune, jucator complet. Este o pierdere pentru CFR, insa probabil oamenii si-au respectat cuvantul fata de jucator. El si-a facut datoria in fotbalul nostru.

pe faza defensiva avea unele carente, departe de a fi f bun pe faza defensiva, dar si eu cred ca era cel mai bun, desi imi place si georgievski la fel de mult, pinto insa ofensiv insa era excelent asta e marele lui atuu. oricum cfr a pirdut un jucator de valoare certa, vorba lu` kfr, nu stiu cand s vor mai intalni cu un fundas dreapta de asemenea anvergura.

Vezi toate comentariile (39)
Comentează