FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - LIVINGTON 4-1 // CORESPONDENŢĂ DIN BURTON UPON TRENT (ANGLIA)

Costea II e Smiley » Atacantul oltean e mai vesel după dubla reuşită în meciul cu Livingston

Costea a fost singurul atacant al Stelei în primul meci. Tatu nu şi-a revenit, iar Nikolici nu a ajuns în cantonament
Costea a fost singurul atacant al Stelei în primul meci. Tatu nu şi-a revenit, iar Nikolici nu a ajuns în cantonament

Articol de - Publicat marti, 02 iulie 2013 00:00 / Actualizat marti, 02 iulie 2013 01:51

Atacantul ce-ar putea să-l facă uitat pe golgeterul Rusescu s-a "dopat" cu o dublă în primul amical din Albion, iar acest medicament l-a făcut mai volubil şi mai zîmbitor.

Mihai Costea, 25 de ani, arată că se poate schimba în bine. Nu doar reuşitele şi evoluţia din amicalul cu Livingston, scor 4-1, cînd a reuşit să marcheze de 3 ori, îl recomandă ca un posibil înlocuitor al fostului golgeter al Ligii I, Raul Rusescu. Ci şi atitudinea din teren, şi ceea ce a urmat după meci sau ceea ce prezintă în cantonamentul din Anglia.

Olteanul este mult mai implicat, spun cei ce l-au văzut la antrenamente. Iar colegii simt asta. Şi ieri dimineaţă, la sală, a tras tare. Sau în zilele anterioare, la pregătirea de pe teren. Mai mult, atacantul este şi volubil. Cu colegii, cu fanii, este mai zîmbitor. "Simte putere, simte că jocul începe să-i iasă", au spus steliştii.

După dubla cu scoţienii a fost printre cei mai solicitaţi la autografe, mai ales că reuşitele sale au fost primite cu urale de către spectatori. A făcut poze cu bărbaţii şi cu femeile ce l-au solicitat, n-a refuzat pe nimeni, a stat docil la autografe şi fotografii.

Reghe a insistat pentru oltean
În sezonul precedent a fost o rezervă de lux, Costea II fiind adus în Ghencea pentru 1,4 milioane de euro. Mihai a fost mediatizat mai mult pentru relaţia sa cu Daniela Crudu. Totuşi, Laurenţiu Reghecampf a insistat ca atacantul să rămînă, promiţîndu-i lui Gigi Becali că-l va transforma în vîrf eficient. În stagiul din Austria a părut neimplicat, însă a erupt în amicalul cu scoţienii.

5 goluri şi o pasă decisivă a reuşit olteanul sezonul trecut pentru Steaua

Citește și:
Nu s-a văzut la TV! Carvajal s-a răstit la el și l-a arătat cu degetul, direct pe teren: „E din vina ta de c***t!””
Liga Campionilor
Nu s-a văzut la TV! Carvajal s-a răstit la el și l-a arătat cu degetul, direct pe teren: „E din vina ta de c***t!””
Tensiuni la Real Madrid! Vinicius l-a certat pe teren: „Ce vrei?! Taci din gură!”
Campionate
Tensiuni la Real Madrid! Vinicius l-a certat pe teren: „Ce vrei?! Taci din gură!”
Cine l-a enervat pe Panduru în Bayern - Real Madrid: „O prostie monumentală!”
Liga Campionilor
Cine l-a enervat pe Panduru în Bayern - Real Madrid: „O prostie monumentală!”
Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
Campionate
Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
FOTO SURPRIZĂ Fabrică-emblemă a regimului comunist, gata să fie vândută
Profit.ro
FOTO SURPRIZĂ Fabrică-emblemă a regimului comunist, gata să fie vândută
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (21)
mrdanumanu
mrdanumanu  •  03 Iulie 2013, 00:02
Postat de yakon pe 02 Iulie 2013, 21:03

Ce vreti de la anemozitatea asta?Cu cine a jucat Steluta e din Anglia,nu Islanda?In ce liga,a5-a/?Pai daca juca cu cei din Brastavatz,anemozitatea nu dadea nici unul.I-mi amintesc cand jucase Steuluta cuArgesul Stefanest???care saracii dadeau sa cada in judet,si castigase cu vreo 4-o,iar oierul era fudul tare...

eu zic sa invatam sa scriem corect, dupa sa comentam...

yakon
yakon  •  02 Iulie 2013, 21:03

Ce vreti de la anemozitatea asta?Cu cine a jucat Steluta e din Anglia,nu Islanda?In ce liga,a5-a/?Pai daca juca cu cei din Brastavatz,anemozitatea nu dadea nici unul.I-mi amintesc cand jucase Steuluta cuArgesul Stefanest???care saracii dadeau sa cada in judet,si castigase cu vreo 4-o,iar oierul era fudul tare...

miezu.
miezu.  •  02 Iulie 2013, 10:54

tine-o tot asa Mihai , seriozitate , munca si voie buna , avem incredere in tine !!!

Vezi toate comentariile (21)
Comentează
Close
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!