INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ASTERAS

Goian la Steaua Greciei » Contract semnat şi trimis prin fax. Fundaşul "naţionalei" va juca doi ani la Asteras

Articol de - Publicat joi, 18 iulie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 17 iulie 2013 22:36

Din cauza unei gripe puternice, jucătorul în vîrstă de 32 de ani n-a mai ajuns ieri la Atena. Va fi în Grecia în week-end, iar transferul va fi oficializat luni


După ce şi-a reziliat contractul cu Glasgow Rangers pe 29 iunie, primind 500.000 de euro de la scoţieni, Dorin Goian şi-a căutat echipă. A găsit-o în două săptămîni şi jumătate. Va juca la Asteras Tripolis, Steaua Greciei (asteras înseamnă stea în limba elenă), o grupare solidă financiar, cu doi patroni, businessmen-ii Bakos şi Kaimenakis.

"Am avut temperatură mare, m-a cam dat peste cap"
"Ieri trebuia să ajungă la Atena, dar a telefonat la club, spunînd că e bolnav şi va veni în Grecia sîmbătă", a afirmat o sursă apropiată de Asteras, dezvăluind însă că "Dorin şi impresarul său ar fi trimis deja contractul semnat prin fax. În week-end vor fi definitivate ultimele detalii, luni dimineaţă ar trebui să facă vizita medicală şi după-amiază să fie prezentat".

Goian, 32 de ani, care va avea un salariu anual de 170.000 de euro net pe fiecare dintre cele două stagiuni, a confirmat: "M-am înţeles cu Asteras. Marţi noapte am avut temperatură mare, 39,6 grade, m-a cam dat peste cap, dar ieri am făcut o alergare, apoi saună, am transpirat bine şi mi-am revenit. În week-end sînt în Grecia".


"M-am înţeles în mare cu Asteras, mai sînt doar cîteva detalii. Sîmbătă voi fi la Atena şi, dacă nu se întîmplă nimic neprevăzut, voi juca în Grecia"
Dorin Goian

"Îmi place mult Goian. De cînd am aflat că e liber de contract a fost o ţintă principală pentru Asteras. Sper să-l prezentăm la începutul săptămînii viitoare"
Iannis Kaimenakis, coproprietar Asteras

"Goian vrea să joace, să fie liniştit, cu banii nu vor fi probleme. Mai continuă doi ani şi se apucă de antrenorat"
Florin Manea, impresar

340 de mii de euro va fi salariul total al lui Dorin Goian în două sezoane la Asteras Tripolis

7 argentinieni, trei spanioli şi un venezuelean sînt străinii echipei antrenate de Sakis Tsiolis


Citește și:

Ce s-a întâmplat pe gazon imediat după Csikszereda - Dinamo » Momente uluitoare la Miercurea Ciuc: „Plecați cu toții, lăsați-ne!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon imediat după Csikszereda - Dinamo » Momente uluitoare la Miercurea Ciuc: „Plecați cu toții, lăsați-ne!”
Presa din Ungaria, reacție devastatoare după Csikszereda - Dinamo: „Nu au existat”
Superliga
Presa din Ungaria, reacție devastatoare după Csikszereda - Dinamo: „Nu au existat”
Vrea să scape imediat de la FCSB » Jucătorul transferat pentru 400.000 de euro nu mai suportă și se pune la masa negocierilor cu Gigi Becali
Superliga
Vrea să scape imediat de la FCSB » Jucătorul transferat pentru 400.000 de euro nu mai suportă și se pune la masa negocierilor cu Gigi Becali

La fel ca Ionel Ganea! Un nou fotbalist de legendă a reacționat dur după ce nu a fost invitat la meciul de adio: „Eu am construit această Generație de Aur! ”

O imagine postată de Jose Mourinho din vestiarul Arenei Naționale a devenit virală în Italia: „Unicul pe care îl iubesc”


Comentarii (3)
tiartclau
tiartclau  •  18 Iulie 2013, 12:07

Cu siguranta una din primele 8 echipe ale romaniei ar fi avut nevoie de Goian si i-ar fi putut oferi acest contract absolut modest. Macar era acasa. A facut foarte mute atat pentru Steaua cat si pentru echipa nationala. Merita sa i se intinda o mana unu jucator cu un caracter deosebit.

dreamer123
dreamer123  •  18 Iulie 2013, 03:36

de mult timp I a trecut vremea...

ave_biancorossi
ave_biancorossi  •  18 Iulie 2013, 02:09

oi... poso omorfi ! kalos ilthate stin Ellada, Goe !

Vezi toate comentariile (3)
Comentează