INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA - NORVEGIA 1-0

Curajoasă! » Cu Dorcioman arbitru în finală, Germania a cucerit al 8-lea titlu european la feminin: 1-0 cu Norvegia

Portarul Angerer, 34 de ani, 125 de selecţii, a fost eroul Germaniei // Foto: Reuters +2   FOTO
Portarul Angerer, 34 de ani, 125 de selecţii, a fost eroul Germaniei // Foto: Reuters

Articol de - Publicat luni, 29 iulie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 28 iulie 2013 22:23

Românca, 38 de ani, a dat două penaltyuri Norvegiei, decizii corecte, dar echipa scandinavă a ratat ambele lovituri.

Într-un sezon cu trei meciuri de Liga Campionilor ( finala a fost arbitrată de o altă româncă, Teodora Albon), Cristina Dorcioman, 38 de ani, una dintre cele mai apreciate femei-arbitru la UEFA, a condus ieri şi cea mai importantă partidă: ultimul act al Europenelor, Germania - Norvegia.

Profesoara de sport din Cîmpulung Muscel a fost autoritară, atentă, mereu aproape de faze şi, ceea ce a contat mai mult, a avut curaj. N-a ezitat să dicteze două penaltyuri în favoarea scandinavelor. Decizie corectă, de fiecare dată. Unul în prima repriză (minutul 29; Okoyino i-a agăţat piciorul de sprijin lui Dekkerhus), altul după pauză (61; Hansen făcută sandvici în careu).

Goalkeeperul Angerer a apărat însă ambele lovituri de pedeapsă. Norvegiencele au mai cerut un 11 metri (72), dar Dorcioman a dat numai aut de poartă.

Nordicele au ratat penaltyuri, nemţoaicele au înscris. În minutul 49, Mittag, de-abia intrată pe teren, a profitat de excelenta centrare a lui Okoyino, punctînd la prima atingere.

A fost al 8-lea titlu continental cucerit de Germania, ultimele 6 consecutive! Cinci dintre ele cîştigate de Silvia Neid, actualul selecţioner: trei ca jucătoare, două ca antrenoare.

Citește și:
„Ne-am înțeles cu Slovacia” » A spus ce se va întâmpla în amicalul de la Bratislava
Nationala
„Ne-am înțeles cu Slovacia” » A spus ce se va întâmpla în amicalul de la Bratislava
Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”
Special
Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 i-a furat inima antrenoarei-patroană din România
Superliga
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 i-a furat inima antrenoarei-patroană din România
Intră la negocieri pentru numirea lui Olăroiu pe banca tehnică
Campionate
Intră la negocieri pentru numirea lui Olăroiu pe banca tehnică
Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii
Profit.ro
Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (2)
plischi
plischi  •  29 Iulie 2013, 06:44

sincer sa fiu, pe primul nu sunt sigur ca l-as fi dat. a fost extrem de fin, dar cu asta le-a inchis gura danezelor, fiindca se tot vorbea de nu stiu ce si nu stiu cum. in rest sa arbitrezi femei este mult mai usor, pentru ca ele nu "le au" cu simularile, cu tragerea de timp, cu reprosuri peste reprosuri, cu imbranceli si mai stiu eu ce altele, asa cum fac masculii.

dreamer123
dreamer123  •  29 Iulie 2013, 02:46

foarte bine pentru arbitrajul romanesc !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează