FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII

Pustai este satisfăcut: "Arătăm bine în acest start de sezon" » Îl ameninţă pe Eric

Articol de GSP - Publicat luni, 29 iulie 2013 00:00 / Actualizat marti, 30 iulie 2013 01:09

Cristi Pustai a fost extrem de mulţumit după remiza obţinută cu Petrolul, dar l-a ameninţat pe Eric că va fi amendat după ieşirea nervoasă din momentul schimbării.

"Ambele echipe s-au ridicat la aşteptările publicului. Locurile doi şi trei, obţinute anul trecut, ne-au obligat să facem spectacol. Trebuie să vedem cum putem recupera jucătorii în privinţa meciului din Europa League.

Petrolul a avut mai multe ocazii de a înscrie, noi am avut mai multe situaţii în care puteam duce mingea la poartă. După minutul 60 s-au cam schimbat lucrurile şi am fost mai periculoşi pe contraatac. Am dat gol după fază fixă, însă construcţia asta de la nivelul fundaşilor încă ne face probleme. Am pasat greşit în zonă centrală, fază de la care a ieşit primul gol, apoi henţ în careu", a spus tehnicianul la Dolcesport.

...despre lupta la titlu: "Noi, Petrolul, Astra şi Steaua arătăm bine în acest start de sezon, dar mai sînt şi alte echipe care se bat la cupele europene. Mă refer la Dinamo, Vaslui, CFR Cluj"

...despre ieşirea lui Eric: "O să-l coste bani, nu accept aşa ceva. Vom vorbi cu imaginile în faţă, pentru că eu doar aşa fac"

Citește și:
Tănase și Crețu, out de la FCSB! Gigi Becali a intrat în direct și a spus totul: „Dacă îi dădea ăla o palmă, îl făcea una cu pământul!” + „Nu te agreează MM, la revedere!”
Superliga
Tănase și Crețu, out de la FCSB! Gigi Becali a intrat în direct și a spus totul: „Dacă îi dădea ăla o palmă, îl făcea una cu pământul!” + „Nu te agreează MM, la revedere!”
Lacrimi și torțe: Nae Ungureanu, înmormântat lângă Ilie Balaci, în cimitirul Sineasca » Imagini emoționante: fanii și-au condus legenda din Craiova Maxima pe ultimul drum
Superliga
Lacrimi și torțe: Nae Ungureanu, înmormântat lângă Ilie Balaci, în cimitirul Sineasca » Imagini emoționante: fanii și-au condus legenda din Craiova Maxima pe ultimul drum
Detalii incendiare din haosul de la FCSB! » Vestiarul a „explodat”, jucătorii s-au săturat de Mihai Stoica: „Și Robert, șoferul, are tot atâtea meciuri prin Europa”
Superliga
Detalii incendiare din haosul de la FCSB! » Vestiarul a „explodat”, jucătorii s-au săturat de Mihai Stoica: „Și Robert, șoferul, are tot atâtea meciuri prin Europa”
Nae Ungureanu a povestit cu patos oltenesc, în 2023, cine a fost cel mai tare adversar din viața lui: „Mă, dă-l în p... mă-sii! Bun rău!”
Superliga
Nae Ungureanu a povestit cu patos oltenesc, în 2023, cine a fost cel mai tare adversar din viața lui: „Mă, dă-l în p... mă-sii! Bun rău!”
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Profit.ro
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (5)
torque1981
torque1981  •  30 Iulie 2013, 13:34
Postat de assf pe 29 Iulie 2013, 23:27

ce-mi place cand se cantaresc problemele cu acelasi gramaj ..pe un anume jucator Bud o iesire de genul asta l-a costat locul in echipa ..iar pe altu il ardem numa la bani(daca-l ardem ..)

Care Bud??? Tu compari pe Eric cu Bud :))))?

dreamer123
dreamer123  •  30 Iulie 2013, 01:58

foarte bine joaca pandurii...

lupul46
lupul46  •  29 Iulie 2013, 23:42
Postat de assf pe 29 Iulie 2013, 23:27

ce-mi place cand se cantaresc problemele cu acelasi gramaj ..pe un anume jucator Bud o iesire de genul asta l-a costat locul in echipa ..iar pe altu il ardem numa la bani(daca-l ardem ..)

Mi se pare firesc si e absolut normal ca lucrurile sa nu fie cantarite cu acelasi gramaj pentru ca nici aportul adus la echipa nu are acelasi gramaj. Daca esti Messi si ai niste iesiri X sau nemultumiri Y, ti se trece cu vederea. Daca esti David Villa si ai nemultumiri, pleci de la echipa!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează