Articol de GSP - Publicat duminica, 11 august 2013 00:00 / Actualizat duminica, 11 august 2013 20:53
Astra a învins-o astăzi pe U Cluj, scor 3-1.
Giurgiuvenii au un start perfect de campionat, obţinînd astăzi cea de-a treia victorie din tot atîtea meciuri disputate în noul sezon. După succesele din deplasare, 4-0 cu Viitorul Constanţa şi 5-2 cu Corona Braşov, a urmat şi prima victorie pe teren propriu, 3-1 cu U Cluj.
Click aici pentru comentariul liveTEXT!
Elevii lui Daniel Isăilă au avut un start de meci în forţă, marcînd de două ori în trei minute. Ivanovski a reluat în plasă din apropiere, după o ieşire greşită a lui Dolha la centrarea pe jos a lui Tembo (6). A venit apoi reuşita lui Budescu, care l-a executat pe portarul "şepcilor roşii" pentru a şasea reuşită în acest start de campionat.
Ivanovski a reuşit dubla în partea secundă, după ce l-a driblat şi pe Dolha, în ce Valerică Găman le-a făcut cadou clujenilor un gol, după ce a deviat cu capul în propria poartă centrarea lui Ciupe.
Astra urcă pe doi cu 9 puncte, dar cu un meci mai puţin disputat decît liderul ACS Poli.
Echipele de start:
Astra: Lung - Măţel, Ben Youssef, Găman, Morais - Laban, Cristescu - Tembo, Budescu, Amorim - Ivanovski
Rezerve: Gavrilaş, Takayuki, Enache, Ungureanu, Bărboianu, Al. Giurgiu, A. Mureşan
U Cluj: Dolha - Ciupe, Ninu, Neag, Van Dotten - Kovacs, Bucşa - Takacs, Cristocea, Tîrnăcop - Dedu
Rezerve: G. Niculescu, Ad. Popa II, Odyaka, L. Turcu, Prescură, Săndulescu, Szilagyi
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.