INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LA LIGA

Pentru al doilea an consecutiv, Real Madrid are venituri de peste 500 de milioane de euro! Bilanţul complet

Gareth Bale a fost prezentat oficial luni la Real Madrid drept achiziţia galactică din acest sezon
Gareth Bale a fost prezentat oficial luni la Real Madrid drept achiziţia galactică din acest sezon

Articol de GSP - Publicat vineri, 06 septembrie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 06 septembrie 2013 14:14

Real Madrid o duce bine. Balanţa financiară pentru sezonul 2012-2013 a relevat venituri record de 520,9 milioane de euro, profit de 36,9 milioane şi o datorie diminuată de 90,6 milioane.

Astfel, faţă de sezonul anterior, creşterea veniturilor este de 1,3%. Real Madrid devenind astfel singurul club din lume care a trecut de pragul de 500 de milioane de euro pentru al doilea sezon consecutiv.

Clubul a publicat datele pe site-ul oficial, după ce a fost acuzat în presa spaniolă că s-a împrumutat la bănci pentru a achita transferul lui Gareth Bale (91 de milioane de euro, conform clubului spaniol, sau 101 milioane  conform presei).

182 de milioane de euro a cheltuit vicecampioana Spaniei în această vară pentru transferurile lui Bale, Illaramendi, Isco, Carvajal, Casemiro

115 milioane de euro a primit Realul din vînzarea fotbaliştilor Higuain, Albiol, Ozil, Callejon, Pedro Leon, în timp ce Kaka a plecat liber de contract

Citește și:
Risc de accidentări! Gazonul de pe „Arcul de Triumf” arată groaznic, înainte de FCSB - FC Botoșani
Superliga
Risc de accidentări! Gazonul de pe „Arcul de Triumf” arată groaznic, înainte de FCSB - FC Botoșani
Fata lui Alan Shearer s-a căsătorit cu un sportiv cunoscut din Marea Britanie
Stiri extrasport
Fata lui Alan Shearer s-a căsătorit cu un sportiv cunoscut din Marea Britanie
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Superliga
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (17)
mike.manzotti
mike.manzotti  •  07 Septembrie 2013, 13:20

Regele nu are voie sa se bage la echipa. E si o lege in acest sens. Mai dati-va cu apa pe fata..

k-ras
k-ras  •  07 Septembrie 2013, 08:52
Postat de detoatepttoti pe 06 Septembrie 2013, 21:51

nu e adevarat, la barca totul e lapte si miere, se respira corectitudine si totul trebe sa fie perfect, nu exista ipocrizie si inselaciune in randul clubului catalan...abidal a mintit doar ca sa il sustina pe guardiola ..sandro e exemplul perfect de om de afaceri ,si s-a vazut transparenta in achizitionarea lui neymar, 57 de milioane care sunau a 17 la inceput , dupa 40 comision la taica'sau, dupa plati pentru iesirile la discoteca ale prietenlor jucatorului...ce vb ?!?!?! barcelona plateste pana si chefurile prietenilor jucatorilor, nu are cum sa nu fi platit un om bolnav de cancer care era sub contract la ei, chiar daca el sustine ca nu a fost platit, trebuie acuzat de calomnie :P

Uhhh ca bine ai zis-o :))

detoatepttoti
detoatepttoti  •  06 Septembrie 2013, 21:56
Postat de alexmarin pe 06 Septembrie 2013, 15:44

CAND L-AU CUMPARAT PE rONALDO ALERGAU CA NEBUNII SA IA BANI DE LA BANCA......NU LE DADEA NIMENI 115 MILIOANE.........PANA NU LE-A PUS REGELE O PILA NU AU LUAT.

ba baiatule tu dupa ce lume esti daca crezi ca regele pune pile lui real madrid ? cand florentino perez, presedintele ACS, are o avere de 4 miliarde de euro a pus bani de la el sa ajute si sa acrediteze clubul ( are interes e clar, poate chiar intunecat, ca nu doar sandro e mafiot, si floren stie sa faca magarii)...eu nu stiu de unde tot apar astia ca regele face si drege, cand ala sta linistit si primeste bani degeaba si nu e luat in seama de nimeni decat cand face discursul de craciun...atata vorbe scoateti cate unii dhestepti rau ....

Vezi toate comentariile (17)
Comentează