Articol de - Publicat vineri, 04 octombrie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 04 octombrie 2013 18:01

Data de 5 octombrie 2000 va rămîne mereu o zi cenuşie în sufletul dinamoviştilor. Cătălin Hîldan cădea din senin pe teren şi nu avea să se mai ridice vreodată.

Diacnosticul medicilor - anevrism cerebral. Ca semn de apreciere pentru cel care şi-a pierdut viaţa în tricoul "cîinilor", începînd cu anul 2000, peluza Nord a stadionului din Ştefan cel Mare îi poartă numele. Cel care este stilizat pe tricourile de joc ale dinamoviştilor va fi mîine comemorat de familie şi apropiaţi. Clubul va trimite o delegaţie cu principalul Flavius Stoican în frunte, care va duce coroane de flori.


Începuturile
Cătălin George Hîldan s-a născut în Brăneşti, Ilfov pe 3 februarie 1976 şi a încetat din viaţă la vîrsta de doar 24 de ani. Acesta a jucat pentru Dinamo 6 ani, adunînd 138 de meciuri şi 6 goluri. Pentru naţionala României a evoluat în 8 rînduri şi a fost convocat pentru turneul final al Euro 2000. Prin evoluţiile sale a ieşit în evidenţă spiritul său de luptător şi de lider.
Hîldan a început fotbalul la 10 ani şi a debutat pentru cîini în 1994, într-un meci cu rivalii de la Steaua. După puţină vreme este împrumutat la Chindia Tîrgovişte, unde are prestaţii apreciate care îl readuc la Dinamo şi astfel revenit în Ştefan cel Mare reuşeşte în sezonul 1999/2000 eventul sub comanda lui Cornel Dinu.

Dinastia Hîldan
Numele "Unicului Căpitan" este dus mai departe de nepotul său, care îi poartă şi numele. Cătălin Hîldan joacă la juniorii "cîinilor" şi, deşi este foarte mic, este conştient de greutatea numelui pe care îl poartă. Juniorul arată o seriozitate rar întîlnită la cei de vîrsta sa şi o dorinţă arzătoare de a duce mai departe numele Hîldan. Acesta evoluează la o grupă de vîrstă mai mare cu un an decît vîrsta sa şi este considerat de oamenii din club un jucător de mare viitor.

Cum şi-l amintesc foştii colegi
"Cătălin va rămîne veşnic în memoria mea. Am petrecut clipe minunate împreună atît pe terenul de fotbal, cît şi în afara lui. Am fost unul dintre prietenii lui. Era un băiat extraordinar, altruist, era un om minunat. Când s-a întîmplat acel accident nedorit, eram la echipa naţională. A venit Contra plîngînd, nici nu putea să vorbească, să spună ce se întîmplase. A fost groaznic, nu ne venea să credem. Toată suflarea dinamovistă, şi nu numai, a regretat acest nefericit eveniment, pentru că era un om deosebit", Liviu Ciobotariu pentru fcdinamo.ro


"Dinamo, prin simplul fapt că i-a găsit un loc pe tricou, a făcut un lucru extraordinar. Eu şi Cătălin, practic, am crescut împreună. Eram în grup cu el, Florentin Petre, Contra, Tararache şi Coporan. M-au luat pe lîngă ei şi m-au ajutat foarte mult. Era un om extraordinar, un tip altruist. Îşi dorea linişte în jur, era genul de om care voia ca toţi să fim prieteni. În teren, de pildă, doar pentru că alerga dintr-o parte într-alta ne făcea şi pe noi mai responsabili. Mă bucură că, după 13 ani, lumea nu l-a uitat şi nu-şi aduce aminte de el doar la ziua lui de naştere. Dinamo, prin simplul fapt că i-a găsit un loc pe tricou, a făcut un lucru extraordinar", Adrian Mihalcea pentru fcdinamo.ro

Citește și:
Zeljko Kopic, după Dinamo - Metaloglobus: „Ăsta e planul” + cum i s-a părut Mazilu
Superliga
Zeljko Kopic, după Dinamo - Metaloglobus: „Ăsta e planul” + cum i s-a părut Mazilu
Ce scrie presa din Italia după Genoa - Inter și nota primită de Cristi Chivu: „L-a condamnat”
Campionate
Ce scrie presa din Italia după Genoa - Inter și nota primită de Cristi Chivu: „L-a condamnat”
Lovitură grea încasată de FCSB! Omul-cheie nu va mai juca în 2025: „Are piciorul mai vânăt decât cerul lui Bacovia”
Superliga
Lovitură grea încasată de FCSB! Omul-cheie nu va mai juca în 2025: „Are piciorul mai vânăt decât cerul lui Bacovia”
O mai recunoști? Fostul număr 2 WTA se bucură de noua viață: „Soție de mafiot” » Căsătorită cu fostul fotbalist din Superligă
Tenis
O mai recunoști? Fostul număr 2 WTA se bucură de noua viață: „Soție de mafiot” » Căsătorită cu fostul fotbalist din Superligă
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Profit.ro
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”