SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR / THURINGER-HCM BAIA MARE 36-29

Şi apărarea unde e? » Baia Mare a jucat curajos, a condus în prima repriză, dar a pierdut, 29-36, cu Thuringer

Timea Tătar a fost cea mai bună jucătoare de la Baia Mare în partida de la Nordhausen Foto: Raed Krishan
Timea Tătar a fost cea mai bună jucătoare de la Baia Mare în partida de la Nordhausen Foto: Raed Krishan

Articol de - Publicat luni, 07 octombrie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 06 octombrie 2013 22:34

HCM Baia Mare a pierdut aseară primul său meci jucat în grupele Ligii Campionilor, 29-36 cu Thuringer, campioana Germaniei.

Maramureşencele au avut emoţii la prima lor reprezentaţie în Ligă, văzîndu-se cu ochiul liber tracul din primele minute.

Thuringer, cu Alexandrina Barbosa în formă maximă, s-a desprins la 8-4 şi apoi 10-7, profitînd de lipsa de agresivitate a româncelor în apărare, dar şi de ziua slabă a portarului Paula Ungureanu, care a intrat în poartă deşi toată săptămîna nu s-a antrenat din cauza unei accidentări la genunchi. Cu trecerea timpului însă, Baia Mare şi-a găsit suflul, şi de la 11-9 a marcat de patru ori consecutiv, trecînd la conducere 13-11. A fost o simplă reacţie a maramureşencelor, care au uitat din nou să se replieze şi să fie agresive în apărare. Thuringer a intrat la cabine cu 18-15.

Extremele nu au existat
În partea a doua Baia Mare nu s-a mai apropiat niciodată periculos. Nemţoaicele s-au aflat în permanenţă la conducere la 5, 6, 7 şi chiar 8 goluri avans. Extremele, considerate unele dintre forţele băimărencelor, au fost inexistente în acest joc. Nechita şi Rudics au marcat cîte o dată, avînd "scuza" că nici nu au avut prea multe baloane. Singurele plusuri ale băimărencelor au fost pivotul Timea Tătar şi centrul Laura Oltean. S-a terminat 36-29, germancele înscriind la foc automat aproape la fiecare atac.

Pentru maramureşence va fi foarte greu să cîştige puncte şi etapa viitoare, mai ales că la Baia Mare vine campioana Europei, Gyor.


Thuringer 36
Frey 10 goluri, Barbosa 8, Jakubisova 5, Mietzner 4, Althaus 3, Snelder 2, Wohlbold 2, Engel 1, Luzumova 1. Antrenor: Herbert Muller
HCM Baia Mare 29
Tătar 7, Geiger 7, Oltean 5, Buceschi 4, L. Marin 3, Nechita 1, Rudics 1, Tănăsie 1. Antrenor: Constantin Buceschi

Gyor a demolat-o pe Hypo
În celălalt meci al grupei A, campioana Europei, Gyor, a spulberat-o pe Hypo Viena, scor 41-22! E cea mai categorică înfrîngere suferită de Hypo în Liga Campionilor, în toată istoria clubului! Gyor e principala favorită la cîştigarea Ligii şi în acest sezon.

Tolnai, decisivă la Krim
Într-un alt meci din Liga Campionilor, în grupa C, Krim Ljubljana a învins cu 36-28 pe Savehof, campioana Suediei. Una dintre cele mai bune jucătoare ale echipei slovene a fost portarul Talida Tolnai, cea care a avut 15 intervenţii salvatoare. Oana Manea a marcat de două ori pentru Krim, iar Vizitiu nu a fost folosită deloc.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ședință de urgență în Bănie! Rotaru a schimbat planurile, Gâlcă e forțat să plece » Cine poate sta pe bancă la Universitatea Craiova - FCSB
Cupa Romaniei
Ședință de urgență în Bănie! Rotaru a schimbat planurile, Gâlcă e forțat să plece » Cine poate sta pe bancă la Universitatea Craiova - FCSB
Crainicul Știucă, ieșire publică după scandalul din Dinamo - FCSB: „Prea bună ca să nu fie spusă!”
Cupa Romaniei
Crainicul Știucă, ieșire publică după scandalul din Dinamo - FCSB: „Prea bună ca să nu fie spusă!”
Mărturiile zguduitoare ale unui campion mondial din România, care locuiește în Valencia: „Soția mea a fugit cu jumătate de roată în apă, cu 20 de minute înainte de furtună!” » Scene ireale în supermarket: „Au luat și biscuiții de câini”
Special
Mărturiile zguduitoare ale unui campion mondial din România, care locuiește în Valencia: „Soția mea a fugit cu jumătate de roată în apă, cu 20 de minute înainte de furtună!” » Scene ireale în supermarket: „Au luat și biscuiții de câini”

Mărturiile zguduitoare ale unui campion mondial din România, care locuiește în Valencia: „Soția mea a fugit cu jumătate de roată în apă, cu 20 de minute înainte de furtună!” » Scene ireale în supermarket: „Au luat și biscuiții de câini”

Ricardo Grigore a debutat la noul club și dezvăluie într-un interviu GSP: „Din păcate, e un fotbal mai ridicat decât ce avem noi în Liga 1! Aici, nu există așa ceva”


Comentarii (7)
ceaiuri
ceaiuri  •  10 Octombrie 2013, 17:01

nu am vazut meciul decat ultimele min..dar intradevar goluri multe primite(daca nu ai o aparere agresiva nici portarul nu poate face minuni)goluri multe primite pe faza a 2(replierea f greoaie si nu e decat primul meci dar sa alergi asa in fiecare saptamana o sa fie si mai greu)au nevoie de curaj ,de incredere toate venind dupa rezultate bune care speram nu vor intarzia sa apara

sheva7
sheva7  •  10 Octombrie 2013, 10:32

Nu ne-a tinut poarta.Paula abia se misca din cauza durerilor.I-au facut injectii ca sa poata intra din min 1.Nu avea rost s-o tina mai mult pe teren, mai sunt alte 5 meciuri.Trebuia ca Barbosa sa fie tinuta de parvut,de exemplu.Una care sa fie in stare sa alerge dupa Barbosa. Apropo de Barbosa, un ziarist local din baia mare,care a fost la meci.Grumaz pentru baimareni,a scris c-a vazut dupa meci, cum conducerea clubului baimarean a vorbit cu Barbosa.Ziaristul specula ca, poate o conving sa vina la baia mare, de la anu.Se pare ca are un contract doar pe un an cu thuringer.

ceaiuri
ceaiuri  •  07 Octombrie 2013, 17:40

urmeaza sa vedem si..urmarile,diferenta enorma cu care gyor invinge nationala braziliei,in rest rezultate normale unde unele echipe inca isi regleaza tirul(krim cu bulatovic inter ,manea va avea de alergat sa prinda postul in detrimentul lui piedade)buducnost cu dalby care se pare nu are pb de adaptare si neagu inter(dar care pe faza de aparare se apara pe extrema,mehmedovic luindu-i locul..analog popovic, savici acum cativa ani)si se observa lejer lipsa echipelor rusesti capabile intodeauna de surprize....

Vezi toate comentariile (7)
Comentează