INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  STEAUA U19 - FC BASEL U19 1-1

Egali cu copiii mai mici » Steliştii au marcat primul gol şi au cîştigat primul punct în UEFA Youth League, după 1-1 cu Basel

Articol de - Publicat miercuri, 23 octombrie 2013 00:00 / Actualizat marti, 11 martie 2014 13:49

Basel a folosit 8 jucători sub limita de 18 ani pe care o impune competiţia şi roş-albaştrii, mai mari cu un an, puteau chiar să cîştige

Steaua a scos primul punct în varianta pentru juniori a Ligii Campionilor, contra celei mai tinere echipe din grupă. Basel a trimis la Mogoşoaia o formaţie în care fiecare elveţian a fost, în medie, mai tînăr cu un an decît un român, şi puştii roş-albaştri au izbutit să egaleze după ce fuseseră conduşi.

Spre final, marcatorul Tîrnovan a fost foarte aproape să înscrie din nou, însă a ratat o şansă excelentă, din careul lui Basel.

Click aici pentru VIDEO!

Patru de 16 ani
Elveţienii au condus cu 1-0 după golul lui Ajeti, rezultat în urma unui corner şi a unei acţiuni în care a fost depăşit stoperul Hodorogea. Steaua nu doar a egalat, ci a arătat mai dezinvoltă decît în cele două partide anterioare, capabilă de data asta să-i reziste adversarului a cărui medie de vîrstă a fost mai scăzută.

Antrenorul Ion Toma a avut pe teren un singur jucător de 17 ani, pe atacantul Daniel Gheorghe, restul au avut vîrsta de 18 ani. Basel a utilizat, cu tot cu fotbaliştii trimişi pe teren pe parcursul jocului, patru copii de 16 ani şi alţi patru de cîte 17 ani.

Au egalat ai lui Hagi
Golul stelist a fost sută la sută o realizare a Academiei "Gheorghe Hagi", fiindcă la el au participat doi fotbalişti împrumutaţi de la Viitorul. Mitriţă, nepotul fostului fundaş stînga al roş-albaştrilor de la finalul anilor '90, a creat faza pe partea dreaptă şi i-a centrat lui Tîrnovan, care a finalizat perfect, cu latul piciorului stîng, pe colţul scurt.

Ambii au apucat deja să debuteze în Liga 1 pentru echipa de seniori a Viitorului. Steaua a păstrat locul al treilea în grupa din Youth League, avantajată de golaveraj, faţă de Basel: 1-8 au românii şi 1-10 elveţienii.

Inzaghi, Vieira, Tomiţă
Youth League e la prima ediţie şi UEFA a promovat competiţia pe site-ul oficial drept o întrecere a foştilor mari fotbalişti, aflaţia acum în posturi de tehnicieni. Personajele-cheie din materialul federaţiei europene sînt Patrick Vieira şi Filippo Inzaghi. "Foştii eroi îi conduc pe cei noi în Youth League", scrie site-ul UEFA.

Francezul, fost mijlocaş la Juventus şi la Arsenal, e şeful Academiei de tineret a lui Manchester City, în vreme ce Pippo Inzaghi antrenează echipa de tineret a Milanului. Mai e pomenit şi Nicky Butt, închizătorul lui Manchester United de acum un deceniu şi jumătate, în prezent antrenor al tinerilor "diavoli". Steaua nu se încadrează în "modă", întrucît ea nu a ales vreun fost mare fotbalist pentru "Champions League de juniori", ci pe Ion Toma, profesor la Liceul "Eliade" şi antrenor în Cupa Liceelor.

Steaua - Basel 1-1
Au marcat: Tîrnovan (53) / Al. Ajeti (38)
Steaua: Cojocaru - Iordache, Hodorogea, Boitoş, Cardaş - Aldea, B. Basile - Grădinaru, D. Gheorghe, Tîrnovan - Mitriţă
Antrenor: Ion Toma
Au mai jucat: Ţandără, Stoica
Basel: Baldinger - Goncalves, Ad. Ajeti, Kadoic, Keller - Schar - Manzambi, Simici, Mbarga - Al. Ajeti, Sulejmani
Antrenor: Michel Kohler
Au mai jucat: Selmani, Korkmaz, Pugliese

Celălalt meci al grupei: Schalke - Chelsea 0-2
Clasament după 3 etape:
1. Chelsea 9 p
2. Schalke 6 p
3. Steaua 1p
4. Basel 1p

Citește și:
Cristiano Bergodi, un nou scandal-monstru în Superliga » Scăpat de sub control după Dinamo - U Cluj
Superliga
Cristiano Bergodi, un nou scandal-monstru în Superliga » Scăpat de sub control după Dinamo - U Cluj
Chivu a debutat perfect, dar a ocolit o întrebare din conferință: „Eu la asta nu răspund”
Campionate
Chivu a debutat perfect, dar a ocolit o întrebare din conferință: „Eu la asta nu răspund”
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
Superliga
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
CSM București, comunicat fără precedent după semifinala cu Gloria Bistrița: „Cine își asumă responsabilitatea?”
Handbal
CSM București, comunicat fără precedent după semifinala cu Gloria Bistrița: „Cine își asumă responsabilitatea?”
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Profit.ro
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Chivu a debutat perfect, dar a ocolit o întrebare din conferință: „Eu la asta nu răspund”


Comentarii (2)
conasu_boeru
conasu_boeru  •  23 Octombrie 2013, 14:39

Golul stelist a fost sută la sută o realizare a Academiei "Gheorghe Hagi"!!!!!!!!!! In articol se vorbeste despre ...purtatorii de tricouri steliste ! Punct !

adianghelescu
adianghelescu  •  23 Octombrie 2013, 14:23

aia e diferenta aseara la aia au intrat jucatori de 19-20 ani la stoaia a intrat kapetanos si tatu no comments

Vezi toate comentariile (2)
Comentează