SPORTURI  »  AUTO  »  FORMULA 1

Schumacher nu dă semne de revenire » Au început să-i testeze activitatea cerebrală

Articol de GSP - Publicat miercuri, 15 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat marti, 14 ianuarie 2014 21:29

Doctorii spitalului din Grenoble au început luni să-i efectueze lui Michael Schumacher teste pe creier pentru a vedea cît de mult a fost afectat de leziunile suferite în urma accidentului de schi din 29 decembrie 2013.

Aceste analize sînt premergătoare începerii procedurii de scoatere a pacientului din coma indusă în urmă cu 15 zile. Neurochirurgii francezi l-au supus pe Schumacher la două intervenţii chirurgicale, prima pentru eliminarea hematoamelor.

A doua operaţie a fost o craniotomie, îndepărtîndu-i o parte din calota craniană pentru a diminua presiunea cauzată de edemul cerebral.

"Doctorii vor să vadă care părţi ale creierului sînt afectate şi care părţi mai funcţionează", a spus o sursă din cadrul spitalului, citată de publicaţia The Telegraph.

"Nu ştim cînd vor mai fi oferite informaţii oficiale. Putem vorbi de săptămîni, de luni", a mai declarat sursa.

Citește și:
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Campionate
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Horațiu Moldovan a debutat pentru noua echipă pe un teren ostil
Campionate
Horațiu Moldovan a debutat pentru noua echipă pe un teren ostil
Echipa lui Rareș Ilie a produs ȘOCUL începutului de sezon în fotbalul european! Imagini dezolante pe stadionul legendar
Campionate
Echipa lui Rareș Ilie a produs ȘOCUL începutului de sezon în fotbalul european! Imagini dezolante pe stadionul legendar
Dani Coman, tulburat de dispariția-șoc a echipei din România
Superliga
Dani Coman, tulburat de dispariția-șoc a echipei din România
Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!

Comentarii (3)
hermesvenus
hermesvenus  •  15 Ianuarie 2014, 13:37
Postat de portardelegenda pe 15 Ianuarie 2014, 10:56

cateodata cei care scapa de riscuri uriasa isi provoaca destinul si se intampla ceeace s-a intamplat . Ce naiba de adrenalina iti mai poate provoca skiul dupa o viata traita cu 300 de km /h?

Pt. asa oameni , schiul e o relaxare

kilimanjaro
kilimanjaro  •  15 Ianuarie 2014, 11:03

”Schumacher nu dă semne de revenire ” De unde ati scos titlul asta caci din stire nu e vorba de asa ceva. gsp e mai ”legumă cerebral” decat Schumacher asa cum e in starea asta. ”Jurnalisti” prosti gramada, angajati pe pile si spaga :))))))))))))))))))))

portardelegenda
portardelegenda  •  15 Ianuarie 2014, 10:56

cateodata cei care scapa de riscuri uriasa isi provoaca destinul si se intampla ceeace s-a intamplat . Ce naiba de adrenalina iti mai poate provoca skiul dupa o viata traita cu 300 de km /h?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează