Opinie de Luminiţa Paul » România şi harta

Geografia sportului continuă să fie complicată. Naţiunile mari şi destinaţiile exotice o definesc, iar tot ceea ce e dincolo se înghesuie în categoria pe care n-o bifează nimeni în nici un chestionar: "Alte opţiuni". Am fi crezut că e altfel, că am ajuns să fim cunoscuţi şi localizaţi într-o clipă pe o hartă imaginară, downloadată pe retină printr-o conexiune rapidă care se face în creier. Nu e chiar aşa.

După ce Simona Halep a învins-o pe Jelena Jankovici şi s-a calificat în sferturile de finală de la Australian Open, una dintre întrebările adresate a fost: "Spune-ne ce se întîmplă acum în România, victoriile tale dau titluri principale în ziare, se vorbeşte de tine la televiziune şi la radio?". Asta îmi aminteşte de o altă conferinţă de presă de la Antipozi, de acum mai bine de 13 ani, cînd Mihai Covaliu, proaspăt campion olimpic la sabie, a aşezat pe hartă Braşovul natal şi i-a făcut o descriere plastică, de ghid sentimental.

Da, încă mai există ziare în România! Sau aţi crezut că n-au fost niciodată? Abia acum ne apropiem, vertiginos şi înspăimîntător, de prăbuşire. Încă mai există crîmpeie de ştiri serioase. Încă mai contează un strop de tactică de joc în faţa mărcii de maşină conduse. Mic ori sărac nu înseamnă zero. Zero e doar în dreptul adversarei lui Halep în setul decisiv.

Şi măcar pentru asta trebuie să mai existăm o vreme în această formă, de hîrtie colorată, curînd de ecran vioi. Pentru a-i pune în faţă, pe prima pagină, pe cei care îi provoacă pe străini să se intereseze de România. Nu mai sînt atît de mulţi ca pe vremuri, dar merită. Pentru ca Simona să poată răspunde: "They did nice things for me last year". În engleza vorbită de o româncă pentru a o înţelege toată lumea. Dincolo de hartă.