Unde e zăpada? » Luminiţa Paul despre o Olimpiadă în care "artificialul ţine tot mai mult locul naturalului"

De cîteva ediţii încoace, Jocurile Olimpice de iarnă au tot mai puţină iarnă în ele. Şi tot atît de puţină zăpadă. Încălzire globală? Programare nefericită? Gazde nepotrivite? Bingo, răspunsul numărul 3 pare să fie cel cîştigător! Cîteva imagini furnizate zilele acestea de agenţiile foto internaţionale arată un Soci împînzit de palmieri pe falezele largi. Temperatura de ieri, 4 grade Celsius, însoţită de o ploaie uşoară, trimite mai degrabă spre o primăvară timpurie. Ce mai e de făcut? Oamenii sînt deja în drum spre Rusia, dacă nu cumva au şi ajuns. Păi, nimic. Să înceapă Jocurile!

Sînt din ce în ce mai mondializate, precum cele de vară, absorbind deopotrivă schiori austrieci, dar şi unul, principe veritabil, care vine din Mexic. Dar şi doi din Liban şi 7 din Argentina. Boberi jamaicani, precum cei din "Cool Runings", filmul din 1993, care au obţinut calificarea, dar care încă nu au toţi banii, 80.000 de dolari, pentru a ajunge la Soci. O schioară de fond din Togo, doi din Mongolia şi un patinator viteză din Hong Kong. Vor fi reprezentate 88 de ţări, iar numărul sportivilor depăşeşte 2.500. Dacă adăugăm antrenorii, medicii, arbitrii, oficialii de toate soiurile şi, bineînţeles, fanii, se ating praguri importante.

În aceste condiţii, e logic că o staţiune montană veritabilă, frumoasă, potopită de zăpezi adevărate, precum Chamonix (9.800 de locuitori), St. Moritz (5.100), Lake Placid (2.500) sau chiar Garmisch-Partenkirchen (25.000) nu mai e suficientă pentru a suporta o ediţie a Jocurilor albe. Nu mai e de ajuns nici un oraş ca Innsbruck, cu 120.000 de locuitori şi tradiţie în sporturile de iarnă.

JO de iarnă merg tot mai mult spre oraşe mari, chiar metropole, cum s-a întîmplat la ediţia trecută, cea de la Vancouver, găzduită de o aglomerare urbană de 2,5 milioane de locuitori. Oraşe mari care au în apropiere o staţiune unde să se desfăşoare probele din sporturile în care zăpada e indispensabilă. Aşa se prezintă lucrurile şi la Soci, cu acea Krasnaia Poliana situată la 50 de kilometri, staţiunea favorită de schi a preşedintelui Putin.

Totuşi, nici acolo nu e sigur că va fi omăt destul. Din cel real, căzut din cer, rece, umed şi pufos. Organizatorii nu se panichează însă. Ce mi-e îngheţată cu aromă de struguri, dar fără struguri, ce mi-e zăpadă, dar fără să fie zăpadă? Artificialul ţine tot mai mult locul naturalului, că ajungi să te întrebi care e unul şi care e altul şi dacă nu cumva am luat-o razna cu toţii. Au angajat o firmă finlandeză, Snow Secure, care are 500 de tunuri care pot produce rapid tone întregi de nea artificială. Aceasta va împodobi fîşii de pîrtie şi va desena trasee şerpuite de biatlon sau schi fond într-un cadru verde, sec, îndepărtat de iarnă.

E o contribuţie modestă şi justificată la bugetul oricum imens, incredibil al JO în totalitatea lor, care a depăşit 50 de miliarde. E însă, se spune, şi rezultatul unei ambiţii, al unor jocuri de putere mai mult sau mai puţin subtile. Ele au dus la organizarea unei competiţii de iarnă într-o staţiune estivală, giuvaier frumos încrustat pe malul Mării Negre. În 2018, Olimpiada de iarnă va fi în Coreea de Sud, la PyeongChang. Poate că mai încolo însă ele vor fi găzduite direct pe plajă, în nisip. Iar acela va fi şi el, fireşte, artificial. Şi alb.