SPORTURI  »  BOX  »  BOX FEMININ

Organizăm Campionatul European de Box feminin senioare! » Leonard Doroftei: "Vom lupta pentru medaliile de aur"

Articol de GSP - Publicat luni, 10 martie 2014 00:00 / Actualizat luni, 10 martie 2014 21:22

Leonard Doroftei, preşedintele FR de Box, şi primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, au arătat astazi contractul pe care l-au semnat cu Federaţia Europeană de Box (EUBC) pentru organizarea Campionatului European de senioare în România, la Sala Polivalentă din Bucureşti, în perioada 30 mai - 8 iunie.

Contractul cu EUBC privind organizarea CE 2014 de box feminin a fost semnat de FR Box prin preşedintele Leonard Doroftei şi de Primarul Sectorului 4 Cristian Popescu, în calitate de preşedinte al comitetului de organizare, actul fiind prezentat luni cu prilejul unei conferinţe de presă la Rin Grand Hotel, gazda delegaţiilor pe timpul competiţiei.

''Aşa cum aţi văzut anul trecut şi veţi vedea şi anul acesta încercăm să construim, să dăm o şansă unor copii să facă performanţă. Luptăm pentru a cîştiga cea mai înaltă distincţie, titlul de campion. Luptăm pentru aur. Încercăm din nou să aducem copiilor această dorinţă de a fi cei mai buni, nu de a fi pe podium, ci pe cea mai înaltă treaptă a podiumului'', a declarat fostul campion mondial atât la amatori cât şi la profesionism.

FR de Box a fixat ca obiectiv cîştigarea a două medalii de aur şi în cazul că rezultatele nu vor fi pe măsura aşteptărilor se va trece la restructurarea conducerii lotului feminin asigurat în prezent de Adrian Lăcătuş, Mihaela Lăcătuş şi Constantin Gălbenuşe.

Cristian Popescu ''Piedone'' a ţinut să precizeze că bugetul sectorului 4 nu va fi afectat de organizarea competiţiei feminin de box: ''Sînt onorat să fac parte din acest comitet de organizare, pentru că el se desfăşoară pe raza teritorială administrativă a sectorului 4. Nu va fi afectat bugetul sectorului 4, cheltuielile sînt extrabugetare, iar FR de Box şi-a asigurat responsabilitatea privind aceste cheltuieli. Noi sîntem la organizare, asigurarea protecţiei cetăţenilor în drum spre Sala Polivalentă şi tot ce înseamnă curăţenie etc''.

Primăria Sectorului 4 va extinde colaborarea cu FRB printr-un protocol privind stoparea violenţei în şcolile şi liceele arondate sectorului 4, prin aducerea unor campioni şi antrenori în sălile de sport care să ofere prilejul tinerilor să-şi consume energia la antrenament cu sacii de box.

FR Box aşteaptă un reviriment al imaginii şi performanţelor boxului românesc cu prilejul ediţiei 2014 a CE de box feminin ce va avea loc între 31 mai şi 7 iunie la Sala Polivalentă din Capitală, la care şi-au anunţat participarea circa 300 de pugiliste din 40 de ţări. Ion Alexe, campion european în 1969 la categoria grea, vicecampion olimpic la Munchen, a rememorat câteva momente de la acele Europene din Capitală.

 

Citește și:
Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă
Altele
Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Profit.ro
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (5)
starlock
starlock  •  17 Martie 2014, 10:15
Postat de titidinmagura pe 11 Martie 2014, 02:16

DEZGUSTATOR!! Am ajuns sa organizam lupte de "gladiatoare" !! Numai niste debili mintali pot accepta sa vizioneze aceste "intreceri sportive". In curand veti organiza si "batai" intre copii!! Bani sa iasa! RUSINE!! Dezgustator! Indecent! Organizatorii ar trebui inchisi in ospicii!1 ABOMINABIL!!

tu vrei sa vezi barbati ca esti unul din cei 300 de gai din groapa cu rahat +|)))))))))))

starlock
starlock  •  17 Martie 2014, 10:15
Postat de apokalyps. pe 10 Martie 2014, 23:53

aici vad ca nu comenteaza nimeni,dar va stiti plange ca vedeti doar stiri de scandal care strang 500 de comentarii in 10 minute.

si care-i problema ta?

starlock
starlock  •  17 Martie 2014, 09:54
Postat de apokalyps. pe 10 Martie 2014, 23:53

aici vad ca nu comenteaza nimeni,dar va stiti plange ca vedeti doar stiri de scandal care strang 500 de comentarii in 10 minute.

zboara coorbule...zboara !

Vezi toate comentariile (5)
Comentează