INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  CHIVU SE RETRAGE

Cristi Chivu, radiografiat "la sînge" în ziua retragerii: "Are probleme de caracter! Banii şi faima l-au dărîmat!"

Articol de GSP - Publicat luni, 31 martie 2014 00:00 / Actualizat luni, 31 martie 2014 16:04

Cristi Chivu şi-a încheiat azi oficial contractul cu Inter şi cel mai probabil se va dedica impresariatului.

Ioan Sdrobiş, antrenorul care l-a format la Reşiţa, îşi aminteşte primii paşi în fotbal făcuţi de fostul căpitan al naţionalei.

“Pe Chivu îl văd şi acum în vestiar, acolo, într-un colţ, avea o freză care nu-mi plăcea, parcă erau două antene de cărăbuş. Îmi aduc aminte şi de primul său meci, cu U Cluj, în care a făcut o şmecherie cu călcîiul … Din păcate, fotbaliştii români uită de unde au plecat, dar asta e o problemă de caracter. Mă-sa l-a născut, ta-su l-a crescut, iar eu i-am dat un impuls. Era foarte bine conturat fizic şi atunci normal că mi-am permis să-i dau mai repede drumul spre perfomanţă.

Sigur, asta era şi datoria mea de antrenor să nu-l ţin pe loc. 16 ani avea şi cînd a apărut în Liga 1 a atras privirile tuturor. Este foarte important să promovezi aceşti tineri la momentul potrivit", a povestit Sdrobiş la Sport Total fm.

Tehnicianul a explicat şi de ce Chivu şi-a răcit relaţiile în ultimii ani cu oamenii din fotbalul românesc:

"Relaţia lui cu presa s-a denaturat în momentul cînd a început să vorbească despre fotbalul românesc, că nu se mai întoarce, că-şi creează probleme de imagine, ca la Ajax a învăţat să paseze …

Dacă nu avea valoare şi nu ştia să paseze credeţi că-l mai lua Ajax-ul? La naţională refuza să joace în anumite meciuri, dar la echipa de club nu avea nici o problemă şi multe alte chestii, iar lumea le-a adunat pe toate... Banii şi faima îi cam dărîmă pe fotbalişti".

Citește și:
Soția i-a anunțat plecarea de la FCSB, imediat după victoria cu Rapid
Superliga
Soția i-a anunțat plecarea de la FCSB, imediat după victoria cu Rapid
Mai multe stadioane emblematice ale lumii au fost abandonate! Motivele sunt diferite, iar imaginile de neratat
Campionate
Mai multe stadioane emblematice ale lumii au fost abandonate! Motivele sunt diferite, iar imaginile de neratat
„De unde i-o fi adus?” » Adrian Porumboiu, furibund după derby: „Un figurant, își dă cu ulei de cânepă și atât”
Superliga
„De unde i-o fi adus?” » Adrian Porumboiu, furibund după derby: „Un figurant, își dă cu ulei de cânepă și atât”
Supermodel după supermodel » Cel mai mare jucător din istoria fotbalului american are o nouă iubită
Altele
Supermodel după supermodel » Cel mai mare jucător din istoria fotbalului american are o nouă iubită
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (31)
serban_ionescu
serban_ionescu  •  01 Aprilie 2014, 14:05

fotbalist bun , caracter zero! un mare smecher, bine camuflat, prieten cu paharul! pentru daruirea lui a incasat mult prea multi bani, pe smecheriile fratilor Becali! Daca impresarii erau liberi, ar mai fi pacalit pe cineva inca 1_2 ani!!

bamse1901
bamse1901  •  01 Aprilie 2014, 13:13

pe alocuri are dreptate mosul, dar felicitari lui chivu

danimatca
danimatca  •  01 Aprilie 2014, 08:51

mie imi place de chivu.in italia e vazut bine(din auzite).poate ca daca nu il descoperea sdrobis ioan,il descoperea alt antrenor sau altcineva...talent a avut si nu iti trebuie 5 ochi sa vezi daca un tanar are talent sau nu la fotbal.ma intreb daca cel care a facut interviul s-a gandit sa-l intrebe pe sdrobis ce parere a avut cand a ajuns chivu la inter.atunci erau inca prieteni?

Vezi toate comentariile (31)
Comentează