SPORTURI  »  TENIS  »  BRD NĂSTASE-ŢIRIAC TROPHY

Revine la Bucureşti! » Grigor Dimitrov va fi principalul favorit al BRD Năstase-Ţiriac Trophy

Articol de - Publicat marti, 15 aprilie 2014 00:00 / Actualizat luni, 14 aprilie 2014 22:11

Grigor Dimitrov a solicitat un wild-card şi l-a primit, devenind astfel şi cel mai bine clasat jucător al turneului care debutează pe 21 aprilie ♦ Bulgarul a mai fost în capitala României şi în 2012Dimitrov va fi principalul favorit al ediţiei din acest an al turneului de la Bucureşti. Bulgarul în vîrstă de 22 de ani a primit un wild-card din partea organizatorilor. El se află în această săptămînă pe locul 14 în ierarhia mondială, cea mai bună clasare de pînă acum a celui numit "Baby Federer".

Grigor nu este la prima aventura la turneul de la Bucureşti. A mai fost prezent în 2012, pe cînd avea 20 de ani, era pe locul 85 în lume şi era mai mult vestit pentru relaţia pe care a avut-o cu Serena Williams. Atunci a pierdut rapid, chiar din primul tur, la belgianul Xavier Malisse.

În 2014, lucrururile stau altfel pentru bulgar. Chiar dacă e implicat într-o relaţie cu o altă vedetă a tenisului feminin, Maria Şarapova, are deja un nume în circuit. A reuşit victorii spectaculoase la jucători din vîrful ierarhiei mondiale, are în palmares două titluri, la Stockholm în 2013 şi la Acapulco în 2014. Mulţi îl văd pe Dimitrov ca pe un viitor număr unu mondial. Pentru cei care sperau să o zărească şi pe Maria Şarapova la Arenele BNR, rusoaica va juca în aceeaşi săptămînă la Stuttgart.

Grigor Dimitrov a solicitat un wild-card şi l-a primit, devenind astfel şi cel mai bine clasat jucător al turneului care debutează pe 21 aprilie # Bulgarul a mai fost în capitala României şi în 2012Dimitrov va fi principalul favorit al ediţiei din acest an al turneului de la Bucureşti. Bulgarul în vîrstă de 22 de ani a primit un wild-card din partea organizatorilor. El se află în această săptămînă pe locul 14 în ierarhia mondială, cea mai bună clasare de pînă acum a celui numit "Baby Federer".

Grigor nu este la prima aventura la turneul de la Bucureşti. A mai fost prezent în 2012, pe cînd avea 20 de ani, era pe locul 85 în lume şi era mai mult vestit pentru relaţia pe care a avut-o cu Serena Williams. Atunci a pierdut rapid, chiar din primul tur, la belgianul Xavier Malisse.

În 2014, lucrururile stau altfel pentru bulgar. Chiar dacă e implicat într-o relaţie cu o altă vedetă a tenisului feminin, Maria Şarapova, are deja un nume în circuit. A reuşit victorii spectaculoase la jucători din vîrful ierarhiei mondiale, are în palmares două titluri, la Stockholm în 2013 şi la Acapulco în 2014. Mulţi îl văd pe Dimitrov ca pe un viitor număr unu mondial. Pentru cei care sperau să o zărească şi pe Maria Şarapova la Arenele BNR, rusoaica va juca în aceeaşi săptămînă la Stuttgart.

Citește și:
Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis
Tenis

Paradoxul din sudul României: de 13 ani fără fotbal la nivel național, însă stadionul de 11.000 de locuri a fost modernizat pentru o echipă din alt oraș
Special

Un jucător a plecat de la Rapid fără să anunțe pe nimeni: „Urmează un proces lung”
Superliga
Un jucător a plecat de la Rapid fără să anunțe pe nimeni: „Urmează un proces lung”
Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”
Stiri extrasport
Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”
Moldoveanul Rezmeriță a împânzit Irlanda cu magazinele
Profit.ro
Moldoveanul Rezmeriță a împânzit Irlanda cu magazinele "Polonez", cu produse din Europa de Est, inclusiv din România. Diaspora românească locală e printre principalii clienți țintă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis

Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”

Comentarii (1)
vali_d2
vali_d2  •  15 Aprilie 2014, 16:27

Vine Sharapova sa-l sustina? :)

Vezi toate comentariile (1)
Comentează