SPORTURI  »  HANDBAL  »  HCM BAIA MARE-HCM ROMAN 23-21

Paula, numărul 1 » Ungureanu a fost cea mai bună jucătoare din finala Cupei României

Articol de - Publicat luni, 28 aprilie 2014 00:00 / Actualizat luni, 28 aprilie 2014 14:01

Portarul băimărean Paula Ungureanu a primit premiul pentru cea mai valoroasă jucătoare, prestaţiile goal-keeperului în toate cele patru meciuri de la Cupa României fiind excelente.

- Paula, ştii a cîta Cupă a României e?
- Nu ştiu, fiindcă în perioada în care am jucat la Vîlcea Cupa României mai mult nu s-a organizat. Cred că a doua, după cea din 2011.

- A fost mai greu cu Romanul decît vă aşteptaţi?
- Ne aşteptam să fie greu pentru că s-a acumulat oboseala. Noi am avut patru meciuri, ele doar trei, iar adversarii noştri parcă au fost mai dificili. Important e că le-am dus pe toate la bun sfîrşit şi că am cîştigat trofeul.â

- Vă pregătiţi de event?
- Da, unul dintre obiective ni l-am îndeplinit, mai avem cîştigarea campionatului. Ne dorim să facem dubla, dar după cum se vede, avem adversari grei. Toate echipele se pregătesc să bată Baia Mare.

- Ai avut iar prestaţii la înălţime. În prima repriză cu Romanul ai avut un procentaj de 60 la sută?
- Eu încerc să-mi fac treaba de fiecare dată. Nu-mi iese mereu, dar le mulţumesc fetelor din apărare că m-au ajutat foarte mult. Un portar mare nu poate fi fără o apărare bună, dar cred că şi inversa e valabilă.

Citește și:
Remarcatul lui Prunea în Corvinul - Dinamo: „E de mare viitor!”
Superliga
Remarcatul lui Prunea în Corvinul - Dinamo: „E de mare viitor!”
Fiorentina - Frosinone » Bîrligea a debutat în Serie A, într-un meci de coșmar pentru Drăgușin! Rezultat neverosimil
Stranieri
Fiorentina - Frosinone » Bîrligea a debutat în Serie A, într-un meci de coșmar pentru Drăgușin! Rezultat neverosimil
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Campionate
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Transferul lui Vladislav Blănuță a fost oficializat
Campionate
Transferul lui Vladislav Blănuță a fost oficializat
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează