INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFER

Ţintă din Serie A » Barcelona s-a reorientat după ce l-a ratat pe David Luiz

foto: reuters
foto: reuters

Articol de GSP - Publicat luni, 26 mai 2014 00:00 / Actualizat luni, 26 mai 2014 17:15

Barcelona a ratat transferul lui David Luiz de la Chelsea, PSG transferîndu-l pe fundaşul brazilian pentru o sumă incredibilă, 62 de milioane de euro.

În aceste condiţii, catalanii s-au reorientat şi au pus ochii pe Mehdi Benatia, fundaşul central de la AS Roma.

Oficialii Barcelonei au demarat imediat negocierile pentru fundaşul marocan, iar impresarul fotbalistului este deja în Spania. Presa din Franţa a anunţat deja că negocierile sînt avansate între cele două părţi.

Benatia a făcut junioratul în Franţa şi a evoluat mulţi ani la echipe din prima ligă franceză.

18.5 milioane de euro este cota de piaţă a lui Benatia

Citește și:
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Superliga
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Singurele cuvinte rostite la firul ierbii de Mihai Rotaru, după titlul cucerit de Universitatea Craiova
Superliga
Singurele cuvinte rostite la firul ierbii de Mihai Rotaru, după titlul cucerit de Universitatea Craiova
Campion în premieră, Ștefan Baiaram și-a anunțat plecarea de la Craiova: „Cu siguranță”
Superliga
Campion în premieră, Ștefan Baiaram și-a anunțat plecarea de la Craiova: „Cu siguranță”
Cine e personajul misterios de lângă Gică Hagi și Gino Iorgulescu » Fost conducător în Divizia A, acum de nerecunoscut
Superliga
Cine e personajul misterios de lângă Gică Hagi și Gino Iorgulescu » Fost conducător în Divizia A, acum de nerecunoscut
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Profit.ro
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (2)
calinescupoliiasi
calinescupoliiasi  •  26 Mai 2014, 21:00
Postat de mateo_iugulescu pe 26 Mai 2014, 18:12

Intamplator am gasit un joc browser pe net, destul de diversificat, ce iti poate aduce numeroase beneficii financiare, surprinzator totul este cu bani reali. Ca tine de altfel, am crezut ca este o reclama la un site \"lesinat\". Totusi i-am dat o sansa si am observat, ca este destul de jucat si lumea chiar scoate bani. Oamenii fac retrageri de 50-100 de euro pe zi, au dezvoltat afaceri cu capital de peste 10 mii de euro. Toti banii sunt de la joc, ai dreptul sa muncesti o data pe zi si sa te lupti de 10 ori, dupa aceste activitati vei primii sume de bani ,iar tu le vei investii in propriile afaceri,cum ar fi: fabrici de lactate, ziar propriu, unde poti publica articole, fabrici de

b°ule, ai uitat sa pui linkul de referral. ti-ai facut publicitate de te-ai spart. bravo!

mateo_iugulescu
mateo_iugulescu  •  26 Mai 2014, 18:12

Intamplator am gasit un joc browser pe net, destul de diversificat, ce iti poate aduce numeroase beneficii financiare, surprinzator totul este cu bani reali. Ca tine de altfel, am crezut ca este o reclama la un site \"lesinat\". Totusi i-am dat o sansa si am observat, ca este destul de jucat si lumea chiar scoate bani. Oamenii fac retrageri de 50-100 de euro pe zi, au dezvoltat afaceri cu capital de peste 10 mii de euro. Toti banii sunt de la joc, ai dreptul sa muncesti o data pe zi si sa te lupti de 10 ori, dupa aceste activitati vei primii sume de bani ,iar tu le vei investii in propriile afaceri,cum ar fi: fabrici de lactate, ziar propriu, unde poti publica articole, fabrici de

Vezi toate comentariile (2)
Comentează