FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Înfrîngerea cu Chiasso, 1-2, nu i-a panicat pe stelişti: "Sistemul l-am ales după jucători"

Articol de , - Publicat miercuri, 25 iunie 2014 00:00 / Actualizat marti, 24 iunie 2014 20:16

Secundul Laurenţiu Roşu, 38 de ani, spune că el, Gâlcă şi ceilalţi din staff consideră că 4-3-3 e cel mai bun modul de joc pentru actualul lot al Stelei


- Domnule Roşu, cum vă simţiţi după aproape două săptămîni la Steaua?
- Sînt foarte fericit că mă aflu aici. Speram să se întîmple cîndva, dar sincer să fiu nu mă aşteptam ca momentul să vină atît de devreme. Încerc să fac totul pentru a ajuta echipa să obţină rezultate cît mai bune. Pentru asta trebuie să muncim. Ne gîndim şi la jucători, nu trebuie să-i forţăm prea mult ca să nu-i accidentăm.

- Cum decurge pregătirea?
- Unii vin după accidentări, alţii au avut o vacanţă prelungită, adică au ajuns mai tîrziu la echipă. În plus, Gardoş nu s-a recuperat complet, au mai apărut şi alte probleme de natură medicală... Mă refer aici la Filip, Sînmărtean, Prepeliţă şi Aldea, dar din fericire nu au nimic grav.

- S-au adaptat repede jucătorii la metodele noi de antrenament?
- De ce nu?! E tot fotbal. Noi nu încercăm să-i învăţăm un alt sport. Au răspuns foarte bine la cerinţele noastre, sîntem mulţumiţi.

"Atenţie la norvegieni!"
- Totuşi, primul meci, prima înfrîngere, nu e dureros?
- Rezultatul cu Chiasso nu a fost cel pe care ni l-am fi dorit, asta-i clar. Chiar dacă sînt amicale, noi vrem să cîştigăm întotdeauna. Vreau să cred că eşecul a survenit din cauză că acum ne aflăm într-o perioadă de acumulare, în care s-a lucrat intens. Au mai fost şi absenţele, şi improvizaţiile, oricum nu avem motive de panică.

- Ca o primă impresie după amicalul cu Chiasso, consideraţi că aveţi jucătorii potriviţi pentru a evolua în sistemul 4-3-3 sau credeţi că mai e nevoie de unul sau doi fotbalişti?
- De la început am crezut acest lucru, altfel Costel nu ar fi schimbat modulul de joc. Credem în continuare, însă sîntem atenţi şi la evoluţiile jucătorilor în aceste meciuri de verificare. Nu e exclus, dacă vom considera că lotul nu e complet, să facem o achiziţie sau două.

- Cum consideraţi tragerea la sorţi? Ce ştiţi despre Stromsgodset?
- Ştim că sînt campionii Norvegiei şi că acum sînt pe locul 2, la 6 puncte de lider, că au jucători împrumutaţi de la cluburi importante din Europa, că îşi dispută meciurile la 41 de kilometri de Oslo, la Drammen, că stadionul e micuţ, are doar 8.000 de locuri şi că au un atacant ungur, Kovacs, care e golgeterul echipei, cu 6 goluri.

- E un avantaj că jucaţi partida decisivă la Bucureşti?
- Se poate spune şi aşa. Dacă marchezi acolo, cîştigi un mic avantaj, de care te poţi folosi la retur, mai ales că vei avea fanii alături de tine.


"Toţi de la Steaua avem o mentalitate de învingători şi orice eşec ne supără, nu doar cele din «oficiale». Cu Chiasso am pierdut din cauza unor greşeli cauzate de oboseală"
Laurenţiu Roşu, secund Steaua

Citește și:
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Superliga
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Gheorghe Hagi, la superlativ despre un jucător din Superligă: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
Nationala
Gheorghe Hagi, la superlativ despre un jucător din Superligă: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
Altele
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (3)
andrei.f
andrei.f  •  25 Iunie 2014, 13:09

Primul test va fi cu campioana Norvegiei, cel mai puternic adversar posibil. Dacă-i eliminaţi, suntem pe drumul cel bun !

emagician007
emagician007  •  25 Iunie 2014, 12:33

://insidetipsters.com! The best betting prediction website on web. Register now and get FREE tips NOW!

alexbibirica1
alexbibirica1  •  25 Iunie 2014, 09:13

Oameni buni ... daca nu faceti ce trebuie ,nu va prinde paltonu' la STEAUA ,aici daca nu ai rezultate esti dat afara,ce nu intelegeti ? ... amicale ca amicale ... vedem in oficiale

Vezi toate comentariile (3)
Comentează