FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN

Radu Zaharia se pregăteşte să revină după accidentare: “La final de august sînt pe teren”

Articol de - Publicat luni, 07 iulie 2014 00:00 / Actualizat luni, 07 iulie 2014 14:09

Accidentat pe finalul meciului cu Astra desfăşurat la Mediaş,în care a suferit o ruptură de ligament încrucişat anterior la piciorul drept,fundaşul dreapta Radu Zaharia se află în plin process de recueprare după intervenţia chirurgicală.

Dacă prima parte a recuperării la efectuat-o la Bucureşti,împreună cu kinetoterapeutul Ovidiu Kurti,după plecarea acestuia împreună cu Reghecampf în Arabia Saudită, medieşeanul a intrat pe mîinile unui prieten de-al lui Kurti de la Cluj.Iar programul de recuperare nu este deloc unul uşor,ci cuprinde o serie de exerciţii care se întind pe durata a patru ore.

“De la ora 9 la 13 sînt la recuperare în fiecare zi.Este destul de greu pentru că programul este unul foarte încărcat.Deocamdată lucrez mai mult în sală pentru că trebuie ca musculature de pa picior să îşi revină şi să se reface.Miercuri se vor împlini două luni de la intervenţia chirurgicală iar în prezent totul decurge bine,ceea ce îmi dă un sentiment de linişte.De cîteva zile am început şi alergările uşoare aşa încît nici nu îţi pot descrie în cuvinte ce sentiment plăcut este atunci cînd vezi că începi să progresezi iar totul decurge OK”,a mărturisit medieşeanul.

Zaharia a mai dezvăluit faptul că regret enorm că nu este în cantonament împreună cu echipa.

“Este primul stagiu de pregătire pe care l-am ratat.Înainte mă mai plîngeam ce grele sînt antrenamentele din această perioadă dar acuma aş fi vrut foarte mult să fiu alături de băieţi.Dar nu mă grăbesc pentru că vreau să mă refac complet.Dacă totul merge bine într-o lună şi jumătate o să pot intra în program normal de pregătire.De-abia aştept”, s-a confesat Zaharia.

Citește și:
Laila, iubita-fotomodel a lui Sinner, la momentul mărturisirilor: „Complimentul favorit? Când cineva îmi spune asta”
Stiri extrasport
Laila, iubita-fotomodel a lui Sinner, la momentul mărturisirilor: „Complimentul favorit? Când cineva îmi spune asta”
Haine noi pentru elevii lui Cristi Chivu » Echipamentul pentru sezonul 2026/2027, inspirat dintr-un model istoric
Campionate
Haine noi pentru elevii lui Cristi Chivu » Echipamentul pentru sezonul 2026/2027, inspirat dintr-un model istoric
Eventul cu Universitatea Craiova are urmări pentru Olexandr Romanchuk
Superliga
Eventul cu Universitatea Craiova are urmări pentru Olexandr Romanchuk
Becali l-a auzit pe colegul de platou al lui Baciu și a sunat să-l corecteze: „De ce faci fake news?!”
Superliga
Becali l-a auzit pe colegul de platou al lui Baciu și a sunat să-l corecteze: „De ce faci fake news?!”
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Profit.ro
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close