SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL FRANŢEI 2014

Alberto Contador a spus adio Turului Franţei. Care a fost diagnosticul medicilor

Alberto Contador la pămînt, foto: reuters
Alberto Contador la pămînt, foto: reuters

Articol de GSP - Publicat luni, 14 iulie 2014 00:00 / Actualizat luni, 14 iulie 2014 21:34

Cu 95 de kilometri înainte de finalul etapei a 10-a, Alberto Contador a căzut pe o coborîre, a încercat să revină în pluton, după cîteva minute în care a fost tratat de medici, dar nu a rezistat din cauza durerii, aşa că a abandonat Turul Franţei

Considerat primul favorit la tricoul galben, după ce Chris Froome a abandonat în etapa a 5-a, Contador şi-a fracturat tibia piciorului drept, după ce a căzut la mijlocul etapei de astăzi. Bjarne Riis, directorul echipei Tinkoff-Saxo, a dat explicaţii celor de la cyclingnews.com.

"Cobora rapid, cu 60-70km/h. Era un drum cu multe imperfecţiuni şi a pierdut controlul bicicletei. Nu ştiu, poate mînca în timp ce cobora. Mi-a zis imediat că nu crede că poate continua, dar a încercat să revină. L-am văzut imediat că nu poate pedala. M-a întrebat ce să facă, dar i-am zis că el ştie mai bine, fiindcă el suportă durere, aşa că să ia singur decizia. Apoi, s-a oprit şi asta a fost", a explicat Riis, cel care spera să îl ghideze pe Contador spre o a treia victorie în Turul Franţei.

Momentul vine cu atît mai nepotrivit cu cît Contador a părut că a revenit la forma care l-a consacrat. "Psihic, e distrus, bineînţeles. Era în forma vieţii lui. Totul e un dezastru. Are tibia ruptă, aşa că va fi operat".

În vîrstă de 31 de ani, Contador speră să poată evolua în ultimul Mare Tur al sezonului, Turul Spaniei, acolo unde se poate întîlni cu Chris Froome. Rămîne de văzut dacă accidentarea se vindecă pînă atunci. Etapa de astăzi din Turul Franţei a fost cîştigată de italianul Vincenzo Nibali.

Citește și:
NU era oxigen! Ce era obiectul verde din mâna lui Ismael Kone după accidentarea horror
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
NU era oxigen! Ce era obiectul verde din mâna lui Ismael Kone după accidentarea horror
„Faceți curat la Mondial, dar acasă de ce nu faceți?” » Femeile din Japonia se revoltă
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Faceți curat la Mondial, dar acasă de ce nu faceți?” » Femeile din Japonia se revoltă
Mărturisirea șocantă a lui Jesse Marsch: „S-a auzit de pe banca de rezerve cum i-a trosnit osul”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mărturisirea șocantă a lui Jesse Marsch: „S-a auzit de pe banca de rezerve cum i-a trosnit osul”
I-au ridicat Rolls-ul lui Mirel Rădoi » Imaginile cu mașina de 700.000 de euro s-au viralizat: „Îmi pare rău, băietu'!”
Stranieri
I-au ridicat Rolls-ul lui Mirel Rădoi » Imaginile cu mașina de 700.000 de euro s-au viralizat: „Îmi pare rău, băietu'!”
Un milionar român și-a adus acasă compania din Danemarca
Profit.ro
Un milionar român și-a adus acasă compania din Danemarca
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (5)
vladutz13
vladutz13  •  15 Iulie 2014, 12:54

Wow, a continuat cu tibia rupta.... exemplu de vointa.

ionutt_dinu
ionutt_dinu  •  15 Iulie 2014, 10:08

Nu e Contador nu e spectacol......

valiza.epo
valiza.epo  •  15 Iulie 2014, 08:56

Daca abandonul dopatului Froome a fost o sarbatoare pentru sport, caderea lui Contador e o mare pierdere. E drept, nu cred ca l-ar fi invins pe Nibali in acest Tour, dar ar fi avut un rol foarte important in spectacolul pe care il speram. Aa, ramane Nibali singur. Ma bucur pentru italian, mai ales ca nu s-a uitat maniera in care i-a fost furata "Vuelta" de anul trecut ce catre dopatul ala american, pensionar no name...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează