INTERNATIONAL  »  CM 2014  »  SUPORTERI

VIDEO Naţionala Argentinei primită acasă de zeci de mii de fani

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat marti, 15 iulie 2014 00:00 / Actualizat marti, 15 iulie 2014 17:18

Naţionala Argentinei a ajuns acasă, la Buenos Aires, unde a fost aclamată de zeci de mii de fani. Deşi n-a reuşit să cîştige finala Campionatului Mondial în faţa Germaniei, Messi şi compania au fost aşteptaţi la revenirea în ţară de o mulţime de suporteri.
"Vreau să le mulţumescu tuturor pentru primire, mi-ar fi plăcut să pot să aduc trofeul acasă pentru a ne bucura împreună de el. Am încercat, am dat tot ce am putut, însă nu am reuşit. În ciuda acestui lucru, am adus multă bucurie oamenilor prin faptul că ne-am calificat în finală", a declarat Lionel Messi în faţa suporterilor.

Javier Mascherano, cel numit de Bastian Schweinsteiger "liderul haitei de lupi din naţionala Argentinei", a vorbit şi el despre performanţa ocupării locului doi la turneul final.

"N-am reuşit să aducem trofeul acasă, dar am transmis un set de valori poporului: cum să concurezi, cum să joci, şi sper că am pavat drumul pentru cei ce vor urma", a spus Javier Mascherano.

Citește și:
CFR Cluj - FCSB, derby în Gruia » Echipe probabile + Ultimele informații
Superliga
CFR Cluj - FCSB, derby în Gruia » Echipe probabile + Ultimele informații
Lando Norris a câștigat ultimul Mare Premiu de Formula 1 al Olandei!
Formula 1
Lando Norris a câștigat ultimul Mare Premiu de Formula 1 al Olandei!
„Tigroaica” Zoe a plecat în vacanță fără starul de la Mondial și a atras toate privirile: și-a etalat toate tatuajele
Stiri extrasport
„Tigroaica” Zoe a plecat în vacanță fără starul de la Mondial și a atras toate privirile: și-a etalat toate tatuajele
Gloria Bistrița, al 3-lea trofeu al anului! În TeraPlast Arena, trupa lui Carlos Viver a câștigat SuperCupa României
Handbal
Gloria Bistrița, al 3-lea trofeu al anului! În TeraPlast Arena, trupa lui Carlos Viver a câștigat SuperCupa României
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Profit.ro
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (4)
liviu2408
liviu2408  •  15 Iulie 2014, 21:52

locul 2 este trist nu e placut nu se merita sa-i faci reclama

bamse1901
bamse1901  •  15 Iulie 2014, 18:47

merita si ei felicitati

tudy007
tudy007  •  15 Iulie 2014, 14:25
Postat de arathemis pe 15 Iulie 2014, 12:37

Germania a ajuns acasa azi....si voi va concentrati pe loseri? Penibili, se vede de la o posta ca ioniatoaia tine cu limbricii argentinieni.

Argentinienii au ajuns mai repede "acasa" - logic ...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează