INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TRANSFER

Alexandru Curtean a fost declarat liber de contract » Mijlocaşul a renunţat la bani pentru a putea pleca din Bulgaria

Articol de GSP - Publicat miercuri, 30 iulie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 30 iulie 2014 17:32

După Srgian Luchin, care cel mai probabil va ajunge la Steaua, şi Alexandru Curtean şi-a încheiat conturile cu Botev Plovdiv. Jucătorul poate fi transferat de azi din postura de jucător liber de contract. 

Mijlocaşul a renunţat la 25.000 de euro şi acum aşteaptă oferte. După 7 luni petrecute în Bulgaria, Curtean pleacă pentru că echipa din ţara vecină are mari probleme financiare şi a fost nevoită să scape de cei mai buni jucători, cărora nu le mai poate plăti salariile.

Fotbalistul cîştiga 120.000 de euro pe an la Botev şi e greu de crezut că va reveni în România, unde sînt foarte puţine echipe care îi pot asigura acest salariu.

"Sînt liber de contract, aştept să văd unde voi merge. Zilele astea mă voi decide. Mîine mă întorc în ţară", a spus Curtean pentru GSP.RO.

1,6 milioane de euro este cota lui Curtean

2 ani de contract mai avea românul cu formaţia bulgară

3 goluri a marcat Curtean pentru Botev

Citește și:
Suporterii s-au îndrăgostit imediat de soția noului fotbalist: „În sfârșit, un transfer bun!”
Campionate
Suporterii s-au îndrăgostit imediat de soția noului fotbalist: „În sfârșit, un transfer bun!”
Adrian Mititelu, uluit: „El se pregătea la noi la bază. N-am știut nimic!”
Campionate
Adrian Mititelu, uluit: „El se pregătea la noi la bază. N-am știut nimic!”
Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere
Campionate
Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere
Diagnostic teribil: „Românii s-au înrăit de tot! Pe vremea lui Ceașcă, erau oameni extraordinari, paroliști, sufletiști! Dar știți ce văd acum?”
Superliga
Diagnostic teribil: „Românii s-au înrăit de tot! Pe vremea lui Ceașcă, erau oameni extraordinari, paroliști, sufletiști! Dar știți ce văd acum?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”

Începe demolarea! » Prim pas bifat pentru viitoarea arenă de 54 de milioane de euro


Comentarii (21)
utilizator șters
utilizator șters  •  31 Iulie 2014, 10:36
Postat de jhonny.bravo pe 30 Iulie 2014, 18:29

Hai Aktobeeeeee, hai aktobeeeee, hai aktobeeeeeee, ps: nu ma intereseaza Curtean, la noi a avut 2 viteze: incet si foarte incet !!!

HAI NEGOITA.AFARA DIN EUROPA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

utilizator șters
utilizator șters  •  31 Iulie 2014, 08:13
Postat de zecs93 pe 30 Iulie 2014, 18:05

Hai inapoi la Dinamo, am avea un mijloc foarte bun cu Lazar-Elton-Curtean-Matei, daca am mai aduce 2 fundasi centrali si 1 atacant eu zik ca ne batem la primele 5 locuri !!!

NU TE MAI ENTUZIASMA CA ORICUM VA DIZOLVATI

utilizator șters
utilizator șters  •  31 Iulie 2014, 08:11
Postat de florin.florinel pe 30 Iulie 2014, 18:47

Wow, e pentru prima oara cand vad numai user Dinamovisti, HAI CAINIIIIIIIIII ROSIIIIIIIII, din pacate Adobe e condusa de Ovine, bagami-as pusca in garaj

NORMAL CA VEZI NUMAI JAVRE,CA LA TELEVIZOR NU APARETI,ARE GRIJA NEACOITA

Vezi toate comentariile (21)
Comentează