INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  ASTRA - LYON 0-1 (2-1 ÎN TUR)

Daniel Isăilă nu se teme de grupele Europa League: "Vreau cei mai puternici adversari!"

Articol de - Publicat vineri, 29 august 2014 00:00 / Actualizat vineri, 29 august 2014 00:10

Daniel Isăilă îşi doreşte să întîlnească în grupele EL cele mai tari echipe posibile şi anunţă că sărbătorirea succesului va scurtă, pentru că urmează alte meciuri cu miză.

- Felicitări, domnule Isăilă! Ce simţiţi după această calificare istorică?
- A fost cea mai lungă zi din viaţa mea, dar sînt fericit şi mîndru de aceşti băieţi minunaţi. Au reuşit lucruri absolut extraordinare! Deşi am fost puţin timoraţi, le-am pus probleme reale francezilor.

- Cum vi s-a părut jocul?
- Parcă a fost copia celui din Franţa! Am avut şi şansă, dar şi neşansă în anumite momente. Important este că am gestionat bine partida, chiar dacă am primit gol destul de repede.

- Suporterii cum vi s-au părut?
- În timp, cu performanţe şi victorii frumoase, oamenii se vor obişnui să vină în număr cît mai mare la stadion. Chiar avem nevoie de ei! Au fost momente superbe, cînd ne-au încurajat, ne-au împins de la spate. Pot spune că fanii au fost senzaţionali în această seară, pe măsura echipei!

- Ce urmează? Cum sărbătoriţi?
- Vă daţi seama că vom sărbători, e normal, dar nu mult. Vom fi cumpătaţi pentru că peste 2-3 zile vine o nouă întîlnire importantă şi nu avem timp de pierdut. Asta-i viaţa noastră, a celor din fotbal, sărbătoarea este de scurtă durată.

- Ce adversari doriţi să întîlniţi în grupe?
- Vreau cele mai puternice echipe! Doar aşa simţim că jucăm, aşa căpătăm şi entuziasm.

"Am fost inteligenţi, am respectat indicaţiile antrenorului şi asta s-a văzut" (Silviu Lung jr., portar Astra)

"A fost cel mai greu meci de cînd sînt eu la Astra, dar sînt foarte-foarte-foarte fericit! Vom juca în grupele Europa League, orice jucător visează să ajungă aici" (Silviu Lung jr., portar Astra)

"Ne făceam speranţe să ajungem în grupe, dar am fost eliminaţi de micuţa echipă a Astrei. Este o performanţă istorică pentru România. Nu am ce să le reproşez jucătorilor mei, am jucat bine" ( Jean-Michel Aulas, preşedinte Lyon)

"Am luat în serios ambele manşe, însă am dat peste o echipă omogenă şi puternică. Le-am zis jucătorilor mei «asta e realitatea, ne-a eliminat un oraş ca Giurgiu, mic şi nu prea frumos, în care nu se fac multe lucruri, dar se face fotbal serios»!" ( Hubert Fournier, antrenor Lyon)

"Chiar dacă nu am jucat, am tremurat în tribună. A fost mult mai greu decît pe teren. Sînt mîndru de ce am realizat cu toţii!" (Kehinde Fatai, atacant Astra)

"Un meci fabulos, o seară magică pentru clubul nostru. Am realizat o performanţă care va rămîne în istorie" (Cristian Oros, fundaş Astra)

"Am visat şi acum s-a îndeplinit visul! Jucăm în grupele Europa League!" (Cristian Oros, fundaş Astra)

"Isăilă ne-a zis la pauză să fim mai agresivi. Am avut noroc la bara lui Ferri, e adevărat. Acum mă gîndesc şi la «naţională», e un vis pentru mine, sper să devină realitate şi să fiu convocat" (Constantin Budescu, mijlocaş Astra)

"Sînt mîndru de mine, am eliminat cel mai tare club al Franţei din ultimii ani! N-am făcut un meci grozav, însă am muncit fantastic" ( Vicent Laban, mijlocaş Astra)

Citește și:
Nu va mai juca tenis în 2026 și a plecat să exploreze una dintre „Cele 7 minuni ale lumii”
Tenis
Nu va mai juca tenis în 2026 și a plecat să exploreze una dintre „Cele 7 minuni ale lumii”
Lovitură neașteptată: Adrian Mutu, la un pas să plece din România » GSP l-a surprins la negocieri!
Media
Lovitură neașteptată: Adrian Mutu, la un pas să plece din România » GSP l-a surprins la negocieri!
FCSB nu se poate atinge de Nsimba » Motivul real care a blocat orice negociere cu Gigi Becali
Superliga
FCSB nu se poate atinge de Nsimba » Motivul real care a blocat orice negociere cu Gigi Becali
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Stiri extrasport
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (5)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  30 August 2014, 01:46
Postat de sibelius pe 29 August 2014, 09:59

Normal. Echipele mari vor juca cu rezervele in faza grupelor.

..))) poate ca da, poate ca nu. pe steaua o vor lua in serios, asa cred..))

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  30 August 2014, 01:45
Postat de unico_biancorossi pe 30 August 2014, 01:45

pai, bai isaila, avusesi noroc, vere, e grupa usurica..))

si deci : succes. simplu.

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  30 August 2014, 01:45

pai, bai isaila, avusesi noroc, vere, e grupa usurica..))

Vezi toate comentariile (5)
Comentează