FOTBAL  »  Superliga  »  PROCES

Forţat să se piardă! Instanţa a dat decizia în cazul unui puşti de 15 ani, dublu campion naţional

Articol de GSP - Publicat marti, 16 septembrie 2014 00:00 / Actualizat marti, 16 septembrie 2014 13:01

Fotbalul românesc este măcinat de scandaluri, iar acestea nu lipsesc nici la juniori. Despre cazul unui junior de 15 ani a scris şi Gazeta Sporturilor în exclusivitate acum mai bine de o lună.

Ionuţ Oprea, dublu campion naţional şi fost jucător în selecţionata U15, e pe cale să renunţe la fotbal întrucît se află în litigiu cu ”U” Cluj.

Tribunalul a oferit o decizie în acest caz, iar instanţa a dat dreptate clujenilor, bazîndu-se pe faptul că un jucător nu poate pleca de la un club aflat în insolvenţă, aşa cum este cazul Universităţii.

"Cu opinie majoritară,

Admite cererea de suspendare formulată de FC Universitatea Cluj în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea 85/2006.

Dispune suspendarea judecăţii cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea 85/2006. Cu recurs pe toată durata suspendării", se precizează în hotărîrea instanţei.

Gazeta Sporturilor a scris în exclusivitate despre povestea lui Ionuţ Oprea, un puşti de 15 ani care şi-a pierdut locul în echipa naţională şi nu poate evolua nicăieri. Citeşte aici mai multe despre subiect.

Citește și:
Daniel Pancu anunță venirea iminentă la Rapid » Ieșire dizgrațioasă la miezul nopții: „«Domnul Rahat» m-a sunat. O să am impresia că ajung la Real Madrid”
Superliga
Daniel Pancu anunță venirea iminentă la Rapid » Ieșire dizgrațioasă la miezul nopții: „«Domnul Rahat» m-a sunat. O să am impresia că ajung la Real Madrid”
Cu ce echipă din România ține Cristian Mungiu, proaspăt câștigător al marelui premiu Palme d'Or: „Dintotdeauna! Eu am jucat fotbal ca libero”
Superliga
Cu ce echipă din România ține Cristian Mungiu, proaspăt câștigător al marelui premiu Palme d'Or: „Dintotdeauna! Eu am jucat fotbal ca libero”
Ce s-a întâmplat după U Cluj - Dinamo » Imagini spectaculoase în Ardeal
Superliga
Ce s-a întâmplat după U Cluj - Dinamo » Imagini spectaculoase în Ardeal
Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale
Stiri extrasport
Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (11)
traian_v
traian_v  •  19 Septembrie 2014, 18:04
Postat de dexters pe 18 Septembrie 2014, 23:32

Inca ceva , copilul este plecat de 1 an si ceva daca nu ma insel de la club. Te asigur ca in acest timp nu a primit niciun telefon din partea conducerii clobului , nici macar a antrenorului. Asa ca te intreb pe tine , domnule traian , Dvs. v-ati intoarce la acest club daca ati fi in locul copilului/parintilor ? Chiar crezi ca acest club il doreste inapoi daca nu au putut sa dea un amarat de telefon ? Eu nu cred , cred ca este doar ambitia JEGOSULUI de Marginean care continua sa distruga clubul in continuare

Dl Dexters, probabil dv. se pare ca stiti mai multe decat mine despre situatia concreta, ceea ce eu respect. Daca stiti, jos palaria, daca doar speculati, imi permit sa nu fiu de acord. De unde stiti Dv. ca nu a primit nici un telefon, sau masa+cazare? Din presa? In alte tari copiii de varsta lui semneaza precontracte cu cluburile, prin reprezentanti. Aici e RO, posibilitatile sunt asa cum sunt. Sau mai bine zis, nu sunt. Apropo, sunt total de acord cu eticheta pusa lui Marginean ;)

dexters
dexters  •  18 Septembrie 2014, 23:32
Postat de dexters pe 18 Septembrie 2014, 23:26

@traian_v imi pare sincer rau ca gandesti in acest fel. Este un copil , are 15 ani , de ce sa fie nevoit sa se intoarca la un club care nu i-a oferit nimic , din contra chiar. Cu ce a gresit el ? El a ajutat clubul prin ambitie si jocuri bune , zic asta pentru ca , a fost chemat la echipa nationala u15 unde nu ajung multi copii. In schimb , clubul U cluj cu ce l-a ajutat pe el ? Nici macar masa+ cazare nu i-au asigurat, costurile au trebuit sa le suporte parintii (vorbim de un club de liga 1).

Inca ceva , copilul este plecat de 1 an si ceva daca nu ma insel de la club. Te asigur ca in acest timp nu a primit niciun telefon din partea conducerii clobului , nici macar a antrenorului. Asa ca te intreb pe tine , domnule traian , Dvs. v-ati intoarce la acest club daca ati fi in locul copilului/parintilor ? Chiar crezi ca acest club il doreste inapoi daca nu au putut sa dea un amarat de telefon ? Eu nu cred , cred ca este doar ambitia JEGOSULUI de Marginean care continua sa distruga clubul in continuare

dexters
dexters  •  18 Septembrie 2014, 23:26
Postat de traian_v pe 17 Septembrie 2014, 23:31

Nu e "fortat" deloc sa se piarda. Sa isi incalte ghetele si tricoul alb-negru si sa se reapuce de treaba daca crede in fotbal (si mai ales cred si parintii lui!) si in cariera de fotbalist.

@traian_v imi pare sincer rau ca gandesti in acest fel. Este un copil , are 15 ani , de ce sa fie nevoit sa se intoarca la un club care nu i-a oferit nimic , din contra chiar. Cu ce a gresit el ? El a ajutat clubul prin ambitie si jocuri bune , zic asta pentru ca , a fost chemat la echipa nationala u15 unde nu ajung multi copii. In schimb , clubul U cluj cu ce l-a ajutat pe el ? Nici macar masa+ cazare nu i-au asigurat, costurile au trebuit sa le suporte parintii (vorbim de un club de liga 1).

Vezi toate comentariile (11)
Comentează