INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  UEFA

Două cluburi din România sînt investigate de UEFA! Li s-au blocat bonusurile pentru cupele europene » Una dintre ele pierde o sumă uriaşă

Articol de GSP - Publicat vineri, 26 septembrie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 26 septembrie 2014 19:47

Corpul de Control Financiar al Cluburilor din cadrul UEFA (CFCB) a decis ca primele de participare în cupele europene să fie blocate în cazul a cinci grupări, între care se numără şi Astra Giurgiu şi CFR Cluj, informează site-ul oficial al clubului european. 

Alături de Astra şi CFR Cluj, mai sunt vizate de această măsură grupările Bursaspor, Buducnost Podgorica şi FK Ekranas.

UEFA a precizat că primele au fost blocate deoarece s-a constatat că la data de 30 iunie 2014 cluburile aveau "restanţe financiare importante faţă de alte grupări, faţă de angajaţi şi/sau autorităţi".

Măsura de blocare a primelor este provizorie, în aşteptarea unor investigaţii suplimentare. Decizia va rămîne în vigoare pînă în luna decembrie, cînd camera de investigaţii a CFCB îşi va completa evaluarea în privinţa restanţelor cluburilor în cauză, cu situaţia financiară pînă la 30 septembrie 2014.

Astra Giurgiu e marea păgubită a acestei decizii. Echipa lui Ioan Nicuale are de încasat aproxiamtiv 1,3 milioane de euro, ceea ce înseamnă 1/5 din bugetul echipei pentru un sezon.

140.000 de euro este suma pe care o are de încasat CFR Cluj de la UEFA

Citește și:
Andrei Cordea a refuzat să joace în Petrolul - CFR Cluj: iată motivul!
Superliga
Andrei Cordea a refuzat să joace în Petrolul - CFR Cluj: iată motivul!
A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” în costume și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”
Altele
A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” în costume și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”
„Dacă am deschide frigiderul...” » Diana Șucu l-a pus la punct pe Pancu, în numele lui Andrei Șucu, puștiul prins la mijloc după o decizie curioasă. Apoi a șters postarea!
Superliga
„Dacă am deschide frigiderul...” » Diana Șucu l-a pus la punct pe Pancu, în numele lui Andrei Șucu, puștiul prins la mijloc după o decizie curioasă. Apoi a șters postarea!
Șocat de imaginile de astăzi din Superligă: „Nu-mi spune! Cum e posibil, oameni buni?!”
Superliga
Șocat de imaginile de astăzi din Superligă: „Nu-mi spune! Cum e posibil, oameni buni?!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (75)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  21 Noiembrie 2014, 07:56
Postat de vladone29 pe 27 Septembrie 2014, 09:18

Poza spune totul despre acest articol,facut pentru a obtine cat mai multe click'uri,sa fiti de ras!!!

just.

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  21 Noiembrie 2014, 07:56
Postat de daniaania pe 28 Septembrie 2014, 21:20

Pai si alte cluburi din Europa au...asa ca..Arpi a platit cam tot ce trebuie. Mari gunoie sunt astea de la UEFA...si voi ce titlu de cacao puneti INVESTIGATI..pai nu este CIA, bai!!!!

cum mah, nu e vb de zdeaua ?..))

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  21 Noiembrie 2014, 07:56

una e zdeaua, nu ?..))

Vezi toate comentariile (75)
Comentează