FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Noul MM e deja în top » Gabi Popescu a reuşit un transfer de marcă pentru Steaua

Articol de - Publicat vineri, 10 octombrie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 10 octombrie 2014 12:42

Gabi Popescu, propus de Mihai Stoica pentru a veni ca manager, a produs unul dintre cele mai spectaculoase şi mai reuşite transferuri făcute de Steaua cu Becali patron.

Gigi Becali urmează să decidă în următoarele zile dacă va accepta propunerea pe care Mihai Stoica i-a făcut-o cu privire la numirea unui om în staff-ul administrativ, care să-l ajute pe Gâlcă. Gabi Popescu, fost jucător important, inclusiv la echipa naţională, va deveni manager dacă patronul îşi va da acceptul, însă el e deja pe o listă a celor care au produs bani mulţi pentru Steaua.

De numele lui se leagă achiziţionarea unuia dintre cei mai importanţi atacanţi pe care clubul i-a adus cu Becali patron, Cyril Thereau în vara lui 2006. Atunci, antrenor era Olăroiu, iar manager MM. Cei doi doreau să-l achiziţioneze de la Charleroi pe mijlocaşul Camus.

Au apelat la Gabi Popescu, pentru a merge şi el în Belgia să-l vadă jucînd. La întoarcere, acesta le-a zis: "E bun, însă nu înţeleg de ce nu-l luaţi pe atacantul lor, Thereau, dacă tot căutaţi şi un vîrf. E fix ce vă trebuie, foarte bun".

Imediat, Steaua a deschis discuţiile pentru aducerea vîrfului francez. "Îl văzuserăm şi noi cînd am mers să-l urmărim pe Camus, însă abia după ce ne-a zis Gabi l-am luat în calcul şi l-am adus".

Cumpărat cu 700.000 de euro, Thereau a fost vîndut de Steaua după numai 10 luni, la Anderlecht, pentru 3 milioane de euro! În ultimii 4 ani, Thereau a jucat în Italia, la Chievo şi Udinese, echipe pentru care a bifat 129 de meciuri şi 28 de goluri.

3 ani au fost colegi la echipa naţională Gâlcă şi Popescu, 1996, 1997 şi 1998, iar adversari în Liga 1 au fost între 1992 şi 1996, cînd Costel evolua pentru Steaua, iar Gabi a jucat la Electroputere şi U Craiova

 

Citește și:
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Profit.ro
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (22)
dumbojet
dumbojet  •  12 Octombrie 2014, 13:56

Voi cu cine veti tine, cu echipa lui Gigi sau cu CSA Steaua Bucuresti ?

dumbojet
dumbojet  •  12 Octombrie 2014, 13:54
Postat de sibelius pe 10 Octombrie 2014, 21:02

Mai trebuie adus un antrenor si organigrama e gata.

Ca sa fie gata organigrama le-ar mai trebui un nou nume si alte culori, pt. ca am inteles ca actualul nume va fi "rechizitionat" de catre armata.

andytheblue
andytheblue  •  10 Octombrie 2014, 23:26
Postat de sibelius pe 10 Octombrie 2014, 21:02

Mai trebuie adus un antrenor si organigrama e gata.

Antrenorul este foarte bun !

Vezi toate comentariile (22)
Comentează