FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - DANEMARCA, MARŢI, 20:30, PROTV ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Daniel Pancu vorbeşte despre ”cea mai tristă partidă a carierei”, Danemarca - România 2-2: ”Mi-am revenit greu!”

Articol de - Publicat luni, 17 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat luni, 17 noiembrie 2014 10:14

Fotbalistul a marcat pentru „naţională” împotriva danezilor în 2003, cînd România lui Iordănescu era lăsată acasă de selecţionata antrenată de acelaşi Morten Olsen


Marcatorul golului doi de la Copenhaga, Daniel Pancu, rememorează partida care a lăsat un gust amar în memoria "tricolorilor". În septembrie 2003, România rata calificarea la CE după un egal în Danemarca, 2-2, căzut în minutele de prelungire.

- Daniel, la ce te gîndeşti cînd vine vorba de Danemarca?
- (oftează) Cel mai trist meci din cariera mea. A fost dureros, am plîns de nervi la final, mi-am revenit foarte greu. Am avut calificarea în mînă, îmi răsar în minte foarte multe ocazii. Nu ne mai gîndeam că putem rata prezenţa la CE. Nu ştiu dacă am considerat golul ca fiind cel mai important al carierei, dar era reuşita cu cea mai mare valoare pentru "naţională".

- Chiar dacă e un amical, e importantă o victorie marţi?
- Bineînţeles! Ar fi important să-i batem, pentru moral mă refer. O revanşă, ca să zic aşa, pentru că au acelaşi antrenor, Morten Olsen, care nu cred că a uitat meciul acela nebun. Nu e aceeaşi presiune ca într-o confruntare oficală, dar e important să cîştigăm.

- Cum ţi se pare echipa actuală? Merită participarea la Euro?
- În primul rînd, echipa a obţinut maximum din ce se putea realiza anul acesta. Nu e foarte valoroasă, dar arată ca o echipă unită. Nu avem jucători pe la formaţii mari din Europa, dar colectivul şi faptul că s-au acomodat într-o oarecare formulă mă fac să cred că merită să se califice.

9 goluri a înscris Pancu în tricoul "naţionalei" în 27 de partide


Nu se înghesuie
Tichetele pentru partida de marţi nu i-au atras pe suporteri în weekend. Pînă ieri seară, fanii au achiziţionat în jur de 7.000 de bilete. Casele vor fi deschise pînă la ora partidei, oficialii aşteptîndu-se la circa 15.000 de spectatori pe Arena Naţională. Preţurile sînt următoarele: 20 lei (peluze), 30-40 lei (tribune) şi 150-400 lei (VIP).

Chemaţi pentru amical
După ce Stancu şi Tănase au părăsit lotul în urma problemelor medicale, Iordănescu a apelat la alţi doi fotbalişti pentru partida de marţi. Mijlocaşul Stelei, Adi Popa, 26 ani, şi atacantul Pandurilor, Mihai Roman II, 21 ani, ajuns ieri la Mogoşoaia, cel din urmă asistînd şi la antrenamentul de dimineaţă al "tricolorilor". Aseară, şi Torje a părăsit lotul, după ce a fost să voteze la Mogoşoaia.

Citește și:
COȘMAR la Atena! Universitatea Craiova A RATAT uluitor calificarea, în prelungiri, după ce a condus cu 2-0 la Atena!
Conference League
COȘMAR la Atena! Universitatea Craiova A RATAT uluitor calificarea, în prelungiri, după ce a condus cu 2-0 la Atena!
„George Pușcaș, la un pas de Dinamo” » Expertul italian în mercato a făcut anunțul de ultimă oră!
Superliga
„George Pușcaș, la un pas de Dinamo” » Expertul italian în mercato a făcut anunțul de ultimă oră!
Superliga a „votat” la foc automat planul revoluționar al lui Gino Iorgulescu. Concluzia e CLARĂ
Superliga
Superliga a „votat” la foc automat planul revoluționar al lui Gino Iorgulescu. Concluzia e CLARĂ
Guvernul american, responsabil pentru cel mai grav accident aviatic din ultimele două decenii » Mai mulți patinatori de elită și-au pierdut viața
Altele
Guvernul american, responsabil pentru cel mai grav accident aviatic din ultimele două decenii » Mai mulți patinatori de elită și-au pierdut viața
ANUNȚ Nu toate trotinetele electrice și biciclete electrice trebuie asigurate obligatoriu RCA
Profit.ro
ANUNȚ Nu toate trotinetele electrice și biciclete electrice trebuie asigurate obligatoriu RCA
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (3)
utaarad04
utaarad04  •  17 Noiembrie 2014, 11:28
Postat de vladutz13 pe 17 Noiembrie 2014, 11:14

Multe regrete se leaga de meciul ala... aveam o generatie frumoasa si care putea avea rezultate, iar atacul era foarte bun: Mutu, Daniel Niculae, Pancu, Bratu... toti in cea mai buna forma din cariera. Pacat, risipa. S-a pierdut calificarea mai ales din cauza lui Iordanescu....

Ce vina a avut Iordanescu ca Mutu, Cernat, Bratu, Pancu nu au fost in stare sa marcheze singur cu portarul?Sau ca Dorinel Munteanu la experienta lui, la acel ultim corner, in loc sa bata scurt si sa tina de minge, el centreaza in careu, iar pe contraatac danezii inscriu?

vladutz13
vladutz13  •  17 Noiembrie 2014, 11:14

Multe regrete se leaga de meciul ala... aveam o generatie frumoasa si care putea avea rezultate, iar atacul era foarte bun: Mutu, Daniel Niculae, Pancu, Bratu... toti in cea mai buna forma din cariera. Pacat, risipa. S-a pierdut calificarea mai ales din cauza lui Iordanescu....

adyavr
adyavr  •  17 Noiembrie 2014, 10:46

Poze cu Mutu si Chivu nu aveti de la acel meci?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close