FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL - ASA TÎRGU MUREŞ 2-0

VIDEO Bătrînii ştiu fotbal! » Petrolul a jucat entuziasmant şi a zdrobit-o pe ASA: 2-0

Articol de GSP - Publicat luni, 24 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 23 noiembrie 2014 23:10

Albin, 28 de ani, şi Geraldo, 34 de ani, au "închis" repede meciul, cu goluri marcate în primele 21 de minute, după care gazdele au jucat şi pentru spectacol, iar Pecanha, la aproape 35 de ani, a îndepărtat suspansul la ocaziile oaspeţilor din final.

Chiar şi cu peluzele închise, atmosfera pe stadionul "Ilie Oană" îmbie la fotbal de calitate. Adăugaţi un antrenor a cărui filosofie e jocul ofensiv şi aveţi imaginea perfectă a ceea ce înseamnă azi Petrolul. Mulţescu n-a inventat alţi jucători faţă de perioada Răzvan Lucescu, dar parcă i-a pus să joace alt fotbal, iar trupa lui Pustai a simţit-o pe propria piele în prima repriză.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Atacuri în valuri, în mare viteză, cu pase din una-două atingeri cînd pe dreapta, cînd pe stînga, cînd pe glezna stîngă a lui Albin, cînd pe cea dreaptă, la fel de fină, a lui Teixeira. Dintr-o astfel de construcţie sclipitoare, pe "ruta" Alcenat-Tamuz-Albin, şutul uruguayanului l-a făcut KO pe Stăncioiu (16).

După 5 minute, goalkeeper-ul oaspeţilor s-a trimis singur la podea: a ieşit complet aiurea la un corner şi i-a oferit lui Geraldo şansa unui gol care să liniştească meciul. Pînă la finalul reprizei, ASA a trăit periculos, raidurile lui Toto, Juan, Filipe şi ceilalţi "lupi" creînd panică mare, însă a rămas doar 2-0.

După pauză, meciul a arătat altfel. Pustai a renunţat la viteză, adică la Axente şi Bumba, şi a mizat pe tehnicitate şi posesie. I-a băgat pe Zicu şi pe Voiculeţ şi ASA a început să pună probleme. Petrolul are însă şi portar de calitate, iar Pecanha a apărat tot ce a trecut de defensiva sa.

Petrolul a cîştigat, se menţine pe podium, iar pentru Mulţescu urmează un meci cu un grad ridicat emoţional: pe Ştefan cel Mare, ca adversar al primei sale iubiri, Dinamo.

5 e numărul golurilor marcate de Juan Albin în actualul campionat, fiind al doilea golgeter al Petrolului, după Toto Tamuz, 10 reuşite

"Dacă sînt surprins că Mureşan a primit 16 etape şi altă comisie i-a şters suspendarea? Nu, aici, în România, orice e posibil. Avem 6 puncte în spatele Stelei, nu cedăm în lupta la titlu şi vrem să terminăm primii" (Geraldo Alves, căpitan Petrolul)

"Dacă a ajuns şi Zicu, un jucător foarte tehnic, să se preteze la astfel de faulturi criminale, înseamnă că la ASA e un microb în sensul ăsta şi se ia de la unul la altul. Am determinat adversarul să joace ce am dorit noi, practic nu i-am dat nici o şansă, succesul e indubitabil" (Gheorghe Mulţescu, antrenor Petrolul)

642441-petrolul-asa-2-0.jpg

ALTE ŞTIRI DE LA MECI:

Olaianos, protest inedit
Înainte de startul meciului, Marian Olaianos, unul dintre comentatori, a anunţat că nu-i va pronunţa numele lui Gabi Mureşan pe parcursul partidei. "Nu e o acuzaţie, e un protest al unui comentator care crede în fotbal, care îşi respectă meseria şi nu poate să fie de acord cu un gest violent care a mutilat un fotbalist", a spus Olaianos, care l-a numit pe mijlocaşul mureşenilor, în timpul celor 90 de minute, "jucătorul cu numărul 6". Gabi Mureşan e cel care l-a lovit cu cotul pe Rusescu şi i-a provocat acestuia o accidentare extrem de gravă. Pe tot parcursul meciului, Mureşan a fost huiduit la fiecare atingere de balon de suporterii gazdelor!

Zicu trebuia eliminat
La jumătatea reprizei secunde, arbitrul a comis o mare eroare: nu l-a eliminat pe Zicu pentru un atac criminal asupra lui Geraldo. Jucătorul oaspeţilor a pus crampoanele direct pe tibia căpitanului Petrolului, însă "centralul", deşi a acordat fault, nu i-a arătat lui Zicu nici măcar cartonaşul galben! Geraldo a reacţionat nervos, i-a arătat lui Rusandu inclusiv urmele crampoanelor lui Zicu şi a avut nevoie de 3-4 minute de îngrijiri medicale pentru a putea reveni pe gazon.

Citește și:
Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”
Special
Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”
Bun prieten cu Lucescu, Gigi Becali comentează cumpăna selecționerului: „Nu știați?”
Nationala
Bun prieten cu Lucescu, Gigi Becali comentează cumpăna selecționerului: „Nu știați?”
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 i-a furat inima antrenoarei-patroană din România
Superliga
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 i-a furat inima antrenoarei-patroană din România
Intră la negocieri pentru numirea lui Olăroiu pe banca tehnică
Campionate
Intră la negocieri pentru numirea lui Olăroiu pe banca tehnică
Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii
Profit.ro
Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (12)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  25 Noiembrie 2014, 02:16
Postat de zidane92 pe 24 Noiembrie 2014, 12:19

Bravo Petrolul,nu ne dezamagiti,anul asta aveti in spate 14 milioane de suporteri,iar duminica va antrenam pentru batalia cu Steaua! Sper ca duminica sa bateti 3-0 in groapa,Gigi Multescu merita revansa si eu il sustin,el e un simbol al lui Dinamo nu fosilele comuniste gelu eftimie si nepotul goitza!

eu cred ca daca bat, vor bate greu, dar e posibil sa fie chiar invers. revine si lazar.

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  25 Noiembrie 2014, 02:15

batranii stiu fotbal..)) dar ce domnilor, sunt in atele ?..))

gica_oboreanu
gica_oboreanu  •  24 Noiembrie 2014, 16:13

am avut impresia ca vad meciul dintre petrolul si zagreb. numai ca, ...invers. meritul e al lui multescu, pentru schimbarea de atitudine, pt. joc pragmatic. meritul este al baietilor, ca au inteles si au pus pe iarba bravo petrolul !

Vezi toate comentariile (12)
Comentează