Andrei Vochin despre memoria scurtă a suporterilor Stelei » Lecitină pentru înjurături

Joi noapte. Panta de la vestiare pînă la autocar pare, după ratarea calificării în primăvara europeană, versantul Rupal al Everestului. După 0-2 cu Dinamo Kiev, steliştii apar unul cîte unul. Au de parcurs cîţiva metri pînă la maşina înconjurată de un grup de suporteri nervoşi. Ucrainenii sînt aplaudaţi de fanii noştri. Frumos gest. Steliştii sînt întîmpinaţi cu sudalme. Urît semn de iubire. Corul fluierăturilor creşte la apariţia băiatului cu ochi verzi. A făcut un meci oribil ca realizări, dar sublim ca dorinţă. Asta se vede de la distanţă. Are capul spart şi un bandaj imens. Pentru mîna de oameni nervoşi "amănuntul" nu mai contează. Ei vor să cîştige tot timpul.

Vineri dimineaţă. Un tip îmbrăcat sport ajunge în imediata vecinătate a stadionului din Şoseaua Ştefan cel Mare. Are un alt meci, într-o competiţie pe care nu şi-a dorit-o. Bărbatul intră pe uşa principală a clinicii "Regina Maria", iar peste o oră cineva îi umbla în piciorul sfărîmat acum mai bine de un an. Imaginile coliziunii în urma căreia îşi făcuse franjuri glezna i se derulează încă în minte. Tot pe Arena Naţională, tot în faţa unui Dinamo, dar cel adevărat pentru un stelist, rivalul de-o viaţă. Alergase, muncise, se lovise, la fel cum o făcuse şi cu o seară înainte. Cu aceeaşi dorinţă, care l-a trimis în ghips şi cîrje pentru cîteva luni bune. Singurul lucru în plus era că echipa lui bătuse atunci. Imaginile se derulează inconştient şi după anestezie. Vede mulţimea de oameni care-l aclamă, parcă-l zăreşte şi pe cel care-l înjura cu foc cu o seară în urmă. Apoi nu-şi mai aminteşte decît ochelarii şmecheri ai doctorului Codorean, magicianul care i-a reconstruit piciorul ca într-un puzzle de sute de piese. Iar acum îi scoate placa de metal cu care a jucat tot sezonul de toamnă.

Sîmbătă seară. Colegii lui sînt la Iaşi pentru ultimul meci al anului. Băieţii de vîrsta lui au umplut Centrul Vechi şi tîrgul de iarnă de la Universitate. Pe acelaşi pat de la "Regina Maria", fotbalistul aşteaptă chirurgul pentru a-i schimba pansamentul. De la picior. Rana sufletului rămîne încă deschisă.

Nu, indiferent cît de puţine realizări bifează într-un meci, Alex Chipciu nu merită niciodată fluierăturile unui adevărat fan stelist. Le are din plin pe ale rivalilor, care, pe bună dreptate, îl pot huidui. Pentru că ei văd mai bine cine le este inamicul. Galeriile echipelor engleze compun refrene ironice doar adversarilor de care le e frică. Trist e că propriul fan se poate manifesta aşa faţă de unul care trăieşte pentru culorile echipei, care îşi apără clubul prin declaraţii chiar cu riscul unor sancţiuni, care se aruncă nebuneşte în luptă fără să-i pese că se schilodeşte sau că îşi găureşte scăfîrlia. Balzac spunea cîndva că recunoştinţa este memoria inimii. Motiv suficient de puternic pentru tine, Alex, să-i faci cadou de Sărbători celui care te-a înjurat cu foc un flacon de Lecitină.