INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ARABIA SAUDITĂ

Cosmin Olăroiu va antrena Arabia Saudită la Cupa Asiei: 50 de zile pentru un milion!

Olăroiu, mereu performant, dar mereu furios în zona Golfului Persic // Foto: MediafaxFoto/AFP
Olăroiu, mereu performant, dar mereu furios în zona Golfului Persic // Foto: MediafaxFoto/AFP

Articol de - Publicat marti, 16 decembrie 2014 00:00 / Actualizat luni, 15 decembrie 2014 22:33

Dacă antrenorul în vîrstă de 45 de ani confirmă la turneul din ianuarie, el poate semna un contract pe 3 ani ca selecţioner, cu 5 milioane de dolari anual. În acest caz, renunţă la Al Ahli.

De şapte ani, Cosmin Olăroiu e prinţ de Arabia. E văzut în Golful Persic drept antrenorul care garantează trofee pentru un preţ exorbitant, 30 de milioane de dolari cîştigate în total la Al Hilal, Al Sadd, Al Ain şi Al Ahli, incluzînd şi bonusurile de performanţă! Şeicii vor victorii şi acceptă pretenţiile lui Oli, chiar dacă e recunoscut şi ca un tip coleric, care face scandal cînd se consideră nedreptăţit.

Tehnicianul, 45 de ani, traversează acum cel mai dificil moment, este pe locul 6 în Emirate cu Al Ahli, dar o nouă poartă de aur se deschide în faţa lui. Federaţia din Arabia Saudită l-a ales ca selecţioner interimar în locul spaniolului Lopez Caro (fost la Vaslui), susţine presa locală.

Va antrena "naţionala" alb-verde la Cupa Asiei: 50 de zile, pregătirea şi participarea la turneul final, între 9 şi 31 ianuarie în Australia. Timp în care va rămîne şi la Al Ahli (campionatul se întrerupe în perioada Asian Cup).

Numai în aceste 50 de zile, Olăroiu va fi recompensat cu un milion de dolari, adică 20.000 de dolari zilnic, pentru a-i antrena pe saudiţi. Iar dacă va confirma, ar putea semna un contract pe 3 ani, valabil şi la Mondialul din 2018. Care i-ar aduce în total - dacă va fi dus pînă la capăt - 15 milioane de dolari!

De 4 ori la rînd la Mondial
Arabia Saudită, campioana Asiei în 1984, 1988 şi 1996, a participat de 4 ori consecutiv la Mondial (1994-2006). Prima prezenţă a fost şi cea mai bună: în Statele Unite, a fost pe locul 2 în grupă (după 1-2 cu Olanda, 2-1 cu Maroc şi 1-0 cu Belgia), calificîndu-se în "optimi". A fost eliminată de Suedia (1-3), medalia de bronz a acelui turneu final. De atunci, n-a mai avut nici o victorie şi n-a mai trecut de grupe. Cel mai dureros eşec: 0-8 cu Germania la CM 2002.

A aruncat tricoul cu chipul prinţului
Olăroiu s-a despărţit cu scandal de saudiţi. În 2009, după ce a cucerit Cupa Coroanei Prinţului, antrenorul lui Al Hilal s-a înfuriat cînd a aflat că jucătorii săi care văzuseră finala din tribune n-au fost lăsaţi să participe la premiere. Şi, ca protest, s-a dezbrăcat de tricoul ce avea imprimat pe piept portretul prinţului Sultan bin Abdul Aziz şi l-a aruncat pe gazon, refuzînd să participe la ceremonie. Oli a fost dat afară şi la Riad s-a anunţat atunci că nu va mai antrena nici o echipă saudită. Totuşi, el şi-a cerut scuze şi situaţia s-a calmat la despărţire. De atunci, Al Hilal i-a mai făcut 3 oferte!

27,1 milioane de dolari (21,8 milioane de euro) a cîştigat Olăroiu numai din salariu în 7 ani la echipele arabe

Salariile lui Oli în zona arabă:
Club - Ţară: Sumă
Al Hilal (2007-2009) - Arabia Saudită: 2,7*
Al Sadd (2009-2010) - Qatar: 3,7
Al Ain (2011-2013) - Emirate: 4
Al Ahli (2013-2015) - Emirate: 5
* Salariu anual în milioane de dolari

10 succese în 7 ani:
- 3 trofee la Al Hilal: titlul (2008), Cupa Coroanei Prinţului (2008, 2009)
- 1 trofeu la Al Sadd: Cupa Qatarului (2010)
- 3 trofee cu Al Ain: două titluri (2012, 2013), Supercupa Emiratelor (2012)
- 3 trofee cu Al Ahli: titlul (2014), Supercupa Emiratelor (2013), Cupa Ligii (2014)

Citește și:
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
Campionate
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (2)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  16 Decembrie 2014, 12:14

Dacă antrenorul în vîrstă de 45 de ani confirmă la turneul din ianuarie, el poate semna un contract pe 3 ani ca selecţioner, cu 5 milioane de dolari anual. În acest caz, renunţă la Al Ahli. __ aha, e altceva fata de ieri, cand se titrase ca din start va avea 5 milioane de euro/un an. acum e corecta informatia. 1 milion drept proba si mai apoi se mai discuta.

vladutz13
vladutz13  •  16 Decembrie 2014, 09:58

Cum sa-l pui pe Lopez Caro antrenor??? .....

Vezi toate comentariile (2)
Comentează