SPORTURI  »  ALTELE  »  EUROCUP

Vis de Crăciun! » Nicolae Diaconu a ratat de două ori cu CSM Oradea ceea ce a reuşit din prima cu Steaua

Daniel Teohari este unul dintre marcatorii echipei Steaua
Daniel Teohari este unul dintre marcatorii echipei Steaua

Articol de - Publicat sambata, 20 decembrie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 19 decembrie 2014 22:12

Poloiştii militari au revenit acasă şi tot nu le vine să creadă că s-au calificat în semifinalele Eurocup.

Au trecut trei zile de la meciul din Hanovra, unde au obţinut calificarea în semifinalele Eurocup, dar pentru poloiştii de la Steaua timpul pare a sta pe loc. Au ajuns acasă, dar jucătorii încă retrăiesc partida cu cei de la Waspo 98 Hanovra, dar şi emoţiile performanţei din Germania.

Primul care a refăcut filmul partidei a fost Nicolae Diaconu. "Am început foarte bine, am condus cu un gol, chiar cu două, dar la un moment dat au trecut în avans şi au mers chiar şi la două goluri. Norocul nostru e că nu i-am lăsat să se depărteze mai mult şi ne-am ţinut tot timpul acolo. De foarte multe ori mi-am dorit să ajung aici, am mai ratat două semifinale cu CSM Digi Oradea. Asta era cea de-a treia şansă pe care am avut-o şi mă bucur foarte mult că am reuşit să-mi îndeplinesc şi acest vis şi, de ce nu?, ne gîndim să ajungem şi în finală, iar în finală dacă ajungem sper să şi cîştigăm!", a spus Diaconu.

Coechipierul lui, Mihnea Gheorghe, consideră că finalul partidei cu Hanovra a fost unul spectaculos, în care a avut mari emoţii. "A fost foarte greu, am avut un început destul de bun, după care am şovăit un pic, am început să alergăm după ei, dar, mă rog, finalul a fost cu emoţii, dar am reuşit să scoatem un egal care ne-a dus în semifinale", a spus Gheorghe, care a completat că nici măcar nu era născut cînd Dinamo a jucat ultima semifinală de cupă europeană, în urmă cu 26 de ani.

"E ceva extraordinar, nici nouă nu ne vine să credem încă! Probabil ne vom da seama unde sîntem abia la primul meci din semifinale. Acum, dacă tot am ajuns în semifinale, visăm şi la trofeu", a adăugat poloistul.

Semifinalele Eurocup sînt programate tot în sistem tur-retur, în 11 februarie şi 4 martie 2015 şi vor fi stabilite după tragerea la sorţi din ianuarie. Adversara Stelei va fi una din echipele Circolo Nautico Posillipo (Ita), Carpisa Yamamay Acquachiara (Ita) şi Mornar BS Split (Cro).

Citește și:
Daniel Pancu intervine, după anunțul lui Nelu Varga: „În cazul ăsta, nu mai rămân la CFR!”
Superliga
Daniel Pancu intervine, după anunțul lui Nelu Varga: „În cazul ăsta, nu mai rămân la CFR!”
OUT de la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Superliga
OUT de la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Zoe Elena l-a cucerit pe cel mai în vogă tânăr fotbalist din Liga Campionilor
Campionate
Zoe Elena l-a cucerit pe cel mai în vogă tânăr fotbalist din Liga Campionilor
Stadion nou în România până la sfârșitul deceniului! Când va fi gata arena de 64 de milioane de euro
Liga 2
Stadion nou în România până la sfârșitul deceniului! Când va fi gata arena de 64 de milioane de euro
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Profit.ro
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (3)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  21 Decembrie 2014, 01:10

felicitari, oricum. asta este o performanta remarcabila.

aius
aius  •  20 Decembrie 2014, 09:43

pai daca e steaua,ce sa mai....s-a terminat smecheria:)))

adi_stelistul
adi_stelistul  •  20 Decembrie 2014, 09:15

Mornar e cel mai greu adversar, a invins Steaua in grupele preliminarii cu 12-8. De altfel croatii sunt singura echipa castigatoare a unei grupe care s-a calificat si in semifinale. Steaua si cele 2 echipe italiene au fost pe locul 2 in grupe si au invins fiecare cate o castigatoare.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează