FOTBAL  »  Superliga  »  FOTBAL LA PENITENCIAR

Sentinţa vine pe 4 februarie » Dosarul ”Mită pentru arbitri 1” e aproape de verdict

Corpodean, Costică
Corpodean, Costică "Vîlcea" și ceilalți inculpați așteaptă înfrigurați verdictele

Articol de - Publicat marti, 20 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat luni, 19 ianuarie 2015 21:33

La sfîrşitul lui 2013, Tribunalul Prahova a dictat pedepse cu executare pentru Penescu (4 ani) şi Constantin "Vîlcea" (3 ani) şi cu suspendare pentru 5 foşti arbitri şi observatori implicaţi în cazurile de corupţie de la FC Argeş. Savaniu şi Prunea au fost achitaţi. Curtea de Apel poate schimba radical hotărîrile.

Data de 4 februarie 2015 poate deveni un nou reper pe harta penală a fotbalului românesc. Peste 15 zile, Curtea de Apel Ploieşti va pronunţa sentinţa definitivă în dosarul " Mită pentru arbitri 1", trimis în instanţă de DNA Piteşti în urmă cu 65 de luni şi pe marginea căruia s-au derulat peste 70 de termene.

Ultimul s-a consumat chiar ieri după-amiază, cînd avocaţii şi clienţii lor au putut rosti ultimele discursuri înaintea deciziei finale. Cap de listă printre inculpaţi: fostul şef CCA Gheorghe Constantin şi fostul ecuson FIFA, Sorin Corpodean.

E vorba despre primul caz postrevoluţionar în care "centrali" şi asistenţi din lotul de elită au ajuns în faţa judecătorilor pentru corupţie. Patronul lui FC Argeş, Cornel Penescu, a fost acuzat de procurorii din Trivale că împărţea bani negri pe bandă rulantă la arbitri, observatori şi oficiali FRF pentru a-şi asigura arbitraje favorabile, pentru a avea prioritate la distribuirea brigăzilor comode şi protecţie la vîrful CCA!

În total, dosarul cuprinde 14 persoane: 8 din fotbal şi 6 din anturajul lui Penescu. Perioada vizată: partide din sezonul 2008-2009.

Pentru toţi, Tribunalul Prahova a pronunţat deja o primă sentinţă în octombrie 2013. S-au dictat trei pedepse cu executare (Penescu 4 ani, Gh. Constantin 3 ani, Făcăleaţă - omul lui Penescu - 3 ani), doi achitaţi (Savaniu, Prunea) şi 9 sentinţe cu suspendare.

Stenograme aflate la dosar indicau cum omul de încredere al lui Penescu, Liviu Făcăleaţă, era foarte activ în relaţia cu arbitrii. Una dintre interceptări conţinea amănunte de la o vizită făcută de Făcăleaţă acasă la Corpodean pe 24 decembrie 2008, ocazie cu care, susţin procurorii, i-ar fi lăsat "centralului" 15.000 de dolari pentru a favoriza pe FC Argeş.

19 ani pentru "locotenenţi"
În afara oamenilor din fotbal, Tribunalul Prahova a dictat în octombrie 2013 o serie de condamnări şi pentru apropiaţii lui Penescu, aflaţi pe circuitul relaţiilor cu arbitrii. Cu 4 ani de executare, Penescu e urmat de "locotenentul" său, Liviu Făcăleaţă, 3 ani cu executare, iar restul pedepselor sînt următoarele: Cristian Libertatu (director OPC Argeş) - 3 ani cu suspendare sub supraveghere, Cristian Mincă (preşedinte FC Argeş), Gheorghiţă Pieca (director PIC) şi Daniela Cîrstina (director PIC) - toţi cîte 3 ani cu suspendare.

3 condamnări definitive, 3 dosare pe rol
Omul de la care a pornit tăvălugul din 2009, Cornel Penescu, e închis în prezent la Penitenciarul Mărgineni. Pe numele lui există deja trei condamnări definitive:
- 3 ani cu executare - dosarul de corupţie cu fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, căruia i-a dat 50.000 de euro spre a primi o autorizaţie de construcţie pentru un magazin PIC
- 2,5 ani cu suspendare - dosarul "Mită la Garda Financiară", a oferit bani unor inspectori pentru un control superficial la două firme ale lui Penescu
- 3 ani cu suspendare - în dosarul "Mită pentru arbitri 2", declarat vinovat că i-a oferit bani arbitrului Ionică Serea pentru a ajuta pe FC Argeş la un meci cu Steaua

Penescu mai are pe rol alte două dosare, în afara celui identificat drept "Mită pentru arbitri 1":
- acuzat, alături de fostul şef al CJ Argeş, Constantin Nicolescu, de deturnare de fonduri europene pentru patru şcoli (9 luni cu suspendare în primă instanţă)
- acuzat de dare de mită, complicitate la abuz în serviciu, instigare la evaziune fiscală în raport cu un fost director ANAF pentru a fi favorizate firmele sale

Martiş şi Serea, 2 ani cu suspendare
Un dosar disjuns din "Mită pentru arbitri 1" a vizat tripleta Cornel Penescu - Marius Martiş - Ionică Serea. În iunie 2014, Înalta Curte a pronunţat sentinţele definitive, toate cu suspendare. A fost vorba despre despre 3 ani la Penescu şi de cîte doi ani la arbitri, care, pe durata instrumentării cazului, au stat în arest în perioada 29 aprilie - 30 septembrie 2010.

17 zile au stat în arest preventiv arbitrii Corpodean şi Savaniu: 22 aprilie - 8 mai 2009

648387-pedepse.jpg

Citește și:
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Prezentatoarea știrilor sportive a fost suporter Dinamo: „Copilărie alb-roșie. Mi-a rămas în suflet”
Superliga
Prezentatoarea știrilor sportive a fost suporter Dinamo: „Copilărie alb-roșie. Mi-a rămas în suflet”
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (4)
polistul68
polistul68  •  21 Ianuarie 2015, 08:51

Si oricum , astia sunt pistol cu apa pe linga aia "vechi"....Nesu, Anderco, Grama, Macavei, Danciu....Nu stiu citi dintre voi i-ati prins, dar astia o faceau pe fatza, nici macar nua veau bunul simt sa o faca mai "coafata"....

polistul68
polistul68  •  21 Ianuarie 2015, 08:49

Eu am boala pe toti, ca nici unul dintre ei nu e curat....din fericire nu vad niciunul care sa fi tras cu Poli.....

demolarii
demolarii  •  20 Ianuarie 2015, 11:53

Pana nu-l ancheteaza si pe Deaconul, murdaria pe arbitraj va fi de peste 90 % in Romania. Asta a facut mai multa murdarie decat tot lotul anchetat si judecat.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează