Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat miercuri, 28 ianuarie 2015 13:37
Edi Iordănescu, fostul antrenor al Stelei şi antrenorul principal al celor de la Pandurii, a dat un interviu în EXCLUSIVITATE ziarului Gazeta Sporturilor, în care a dezvăluit filosofia sa despre fotbal, relaţia cu tatăl său şi ce l-a convins să preia echipa gorjeană
Cele 3 pagini de interviu pot fi citite în ziar, dar şi pe platforma Gazeta Digitală, acolo unde ediţia tipărită este urcată zilnic.
Una dintre poveştile lui Edi Iordănescu este cu adevărat tulburătoare. Este vorba despre o accidentare pe care a suferit-o pe cînd era foarte tînăr.
"Da, eram în Poiana Braşov, disputam un amical, eram coleg cu Tibi Bălan, Tamaş, Mărgăritescu, Bratu. în minutul 89 am fost întrebat dacă vreau să fiu schimbat, am zis că da, însă a ieşit un coechipier, care avea probleme. Fundaşul dreapta m-a lovit cu talpa direct în zona rinichiului drept.
Au urmat dureri cumplite, iar după ce am ajuns la hotel urinam sînge, moment în care doctorul Dumitru s-a panicat şi a spus că trebuie să mergem la spital. Era doar la cîţiva ani după decesul lui Vrăbioru în Giuleşti şi poate şi acel nefericit eveniment l-a făcut mai precaut.
M-a dus la un control la Braşov, unde mi s-a recomandat să stau în pat 3 zile, să nu fac efort. Doctorul Dumitru a trecut peste ce au spus medicii aceia şi m-a adus de urgenţă la Spitalul Militar din Bucureşti. Asta a fost şansa mea. Dacă aş fi rămas în Poiană atunci, cred că s-ar fi întîmplat o dramă.
La Spitalul Militar mi s-a zis că trebuie să-mi scoată rinichiul. Vă daţi seama că la vîrsta mea de atunci, 22 de ani, mesajul ăsta a sunat ca o ghilotină. Dumnezeu mi-a mai întins o mînă fiindcă generalul Bînă, care între timp a decedat, a venit în ţară, de la un seminar internaţional, fix în acea dimineaţă.
A cerut să vadă analizele mele, a făcut alte investigaţii şi pînă la urmă mi-a salvat rinichiul. Ce a urmat după operaţie a fost...
Trei săptămîni numai pe perfuzii, aveam mîinile negre de la înţepăturile acelor, dormeam cu mîinile legate şi cu gheaţă pe ele. Timp de un an şi jumătate a fost cumplit. O lună mă ridicam din pat doar să merg pînă la toaletă şi înapoi, mers lent, practic eram ca un copil de 2 ani care învaţă să meargă.
Apoi, altă lună am mers vioi, după care alergare uşoară. Cumplit. După ce am reintrat să joc, cînd venea un adversar din partea dreaptă, gestul meu reflex era să mă feresc, să mă dau la o parte"
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
