FOTBAL  »  Superliga  »  MOTIVARE

Instanţa a publicat motivele pentru care a decis eliberarea lui Gigi Becali: "A dat dovezi temeinice de îndreptare"

Articol de GSP - Publicat marti, 10 martie 2015 00:00 / Actualizat marti, 10 martie 2015 18:11

Judecătoria Medgidia a publicat astăzi motivarea în cazul eliberării condiţionate a lui Gigi Becali.
Potrivit acesteia, timpul efectiv executat de finanţatorul Stelei este suficient pentru reeducarea lui.

"În ceea ce priveşte antecedentele penale, condamnatul se află în executarea unei pedepse rezultante de trei ani şi şase luni şi nu are antecedente penale. Comportamentul condamnatului pe timpul executării pedepsei a fost bun, fiind folosit la muncă, a elaborat trei lucrări pe care le-a publicat, nu a generat probleme de natură conflictuală cu ceilalţi deţinuţi şi nici cu cadrele unităţii", se precizează în motivarea instanţei.

Pentru comportamentul din închisoare, Becali a fost recompensat de 11 ori şi a beneficiat de două învoiri, se mai arată în motivarea instanţei.

"Nu a fost cazul vreunui refuz de participare la activităţi şi programe. (....) Instanţa apreciază ca a îndeplinit şi criteriul obiectiv, respectiv a fost stăruitor în muncă – acumulînd zile cîştig, a fost disciplinat, nu are nici o sancţiune disciplinară şi a dat dovezi temeinice de îndreptare, în sensul că a acceptat pedeapsa care i-a fost aplicată, starea de detenţie apreciind-o ca un «purgatoriu» de la viaţa materială la cea spirituală", potrivit documentului citat.

Magistraţii Judecătoriei Medgidia au admis, în 6 martie, cererea lui Gigi Becali de eliberare condiţionată din Penitenciarul Poarta Albă, unde execută trei ani şi şase luni de închisoare în dosarul "Valiza". Sentinţa nu a fost definitivă, iar procurorii au contestat-o, Tribunalul Constanţa urmînd să stabilească dacă Becali va ieşi din închisoare.

Gigi Becali va rămîne în închisoarea de la Poarta Albă, unde ispăşeşte pedeapsa în regim deschis, pînă la soluţionarea contestaţiei şi rămânerea definitivă a hotărârii instanţei.

Sursă: Mediafax

Citește și:
Dinamo - Universitatea Craiova, derby pe Arena Națională » Echipele de start + Ultimele estimări privind asistența
Superliga
Dinamo - Universitatea Craiova, derby pe Arena Națională » Echipele de start + Ultimele estimări privind asistența
„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis
Stiri extrasport
„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis
Mormântul lui Ilie Balaci, vandalizat! „A venit poliţia criminalistică. Era sânge pe cruce”
Superliga
Mormântul lui Ilie Balaci, vandalizat! „A venit poliţia criminalistică. Era sânge pe cruce”
Cu berea și trabucul la flash-interviu » Internaționalul a făcut spectacol după ce a promovat: „Sunt cine sunt”
Campionate
Cu berea și trabucul la flash-interviu » Internaționalul a făcut spectacol după ce a promovat: „Sunt cine sunt”
ULTIMA ORĂ FOTO Motorina a doborât pragul psihologic de preț pe litru
Profit.ro
ULTIMA ORĂ FOTO Motorina a doborât pragul psihologic de preț pe litru
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (23)
magura
magura  •  11 Martie 2015, 07:44
Postat de berila30 pe 10 Martie 2015, 20:50

Adica ce vrei sa spui, in Romania exista coruptie? Cum poti sa spui asa ceva despre un om asa de corect si bun.

Ai uitat sa pui ghilimelele! :)))))))))))

iobag
iobag  •  10 Martie 2015, 23:45

devezile alea pe care le-au dat erau cu benjamin franklin sau cu eminescu?

de_pe_tarnave
de_pe_tarnave  •  10 Martie 2015, 20:54
Postat de knuty pe 10 Martie 2015, 20:40

Sa nu se bucure prea mult tot gunoiul din presa care nu mai poate fara acest nemrnic de cea mai joasa speta,fiindca mai are vreo doua dosare pe rol cu acuzatii foarte grave ,Avicola si cu crima organizata!!!Osa se reintoarca cat de curand acolo unde e locul lui DUPA GRATII!!!

Sunt curios care din "Armata" l-a folosit pe oier paravan la privatizarea fabricii de armament de la Dragasani?

Vezi toate comentariile (23)
Comentează