SPORTURI  »  TENIS  »  JO 2016

Simona Halep nu e calificată la Rio » Care sînt condiţiile pentru a deveni eligibilă

Articol de - Publicat miercuri, 08 aprilie 2015 00:00

Regulamentul de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio este unul complex.

Tabloul de simplu feminin va avea 64 de poziții, dintre care 56 vor fi alocate primelor 56 de jucătoare din clasamentul WTA din săptămîna care începe pe 6 iunie 2016, cu limita de 4 reprezentante pentru fiecare țară.

Apoi jucătoarele calificate la JO trebuie să fie în bune relații cu federația națională al cărei sport îl reprezintă, cît și cu cea internațională. În 2012, Marion Bartoli nu a participat la JO de la Londra pentru federația franceză nu și-a dat acceptul.

Abia apoi se ia în calcul criteriul de reprezentare a țării în Cupa Fed, iar regula de trei prezențe se aplică componentelor echipelor care au fost în eșalonul superior, care înseamnă Grupa Mondială și Grupa Mondială II într-un ciclu olimpic.

În cazul formațiilor care evoluează în sistemul de grupe, cum a fost și cazul României, în acest ciclu olimpic, adică în Grupa Euro-Africană din 2012 și pînă la începutul lui 2014, jucătoarele lor trebuie să evoleueze trei ani din patru în acest format pentru a fi eligibile.

Citește și:
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Superliga
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Gheorghe Hagi, la superlativ despre un jucător din Superligă: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
Nationala
Gheorghe Hagi, la superlativ despre un jucător din Superligă: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
Altele
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (6)
mplttev
mplttev  •  08 Aprilie 2015, 11:39

Va dați seama ce lovitură pentru Simona să nu prindă olimpiada? Cred că nu mai doarme noaptea, de ciudă. Nu se înțelege cu federația română? Foarte bine. Multe jucătoare nici nu mai stau în țara de origine, altele și-au făcut dublă cetățenie. E păcat să stea într-o țară în care există *** de Șharapova sau Ivanovici) care nu înțeleg tenisul decât după cum au cracii tenismenele, care o numesc albaneză și o fac în toate felurile. ***, sunt în stare să ducă o campanie atât de înverșunată împotriva unei jucătoare care face cinste țării.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

georgik89
georgik89  •  08 Aprilie 2015, 11:31
Postat de bigdig pe 08 Aprilie 2015, 10:37

e albaneza ce are ea cu romania, un jiji cu fusta!

DAca te informai, vedeai ca stramosii ei sunt din Grecia, nu Albania

sarliculibali
sarliculibali  •  08 Aprilie 2015, 10:39

Doamna Fleseru, v-ati pierdut in traducere? Sau faceti parte din draguta masina de propaganda a bondaritei? Aromanca si-a obtinut calificarea la Galati, in 2015. http://www.itftennis.com/media/198113/198113.pdf

Vezi toate comentariile (6)
Comentează