FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - ASA TG.MUREȘ (MIERCURI, 21:30, GSP.RO, LOOKTV, DIGI1)

Gâlcă - Ciobi 5-1 » Antrenorii de la Steaua și ASA au fost adversari pînă acum doar ca jucători

Gâlcă a împlinit 43 de ani luna trecută, fiind cu un an mai tînăr ca Liviu Ciobotariu
Gâlcă a împlinit 43 de ani luna trecută, fiind cu un an mai tînăr ca Liviu Ciobotariu

Articol de - Publicat marti, 28 aprilie 2015 00:00

Stelistul nu doar că a cîştigat aproape toate jocurile directe cu FC Naţional, unde Ciobotariu era om de bază, dar în jumătate dintre partide a şi marcat.

Va fi pentru prima dată cînd Costel Gâlcă şi Liviu Ciobotariu se vor afla faţă în faţă, din postura de antrenori. Finala campionatului, de mîine seară, nu va fi însă şi primul duel direct între cei doi.

S-a mai întîmplat, la jumătatea anilor '90, ca ei să joace unul împotriva celuilalt. Gâlcă era la Steaua, Ciobi la FC Naţional, fosta Progresul Bucureşti.

S-au duelat la titlu şi ca fotbalişti

Palmaresul e unul copleşitor în favoarea lui Costel. Din 6 astfel de confruntări, a cîştigat 5, în acestea golaverajul total fiind de 17-0!!! Un singur succes are Ciobotariu, în ultimul sezon petrecut de Gâlcă în tricoul roş-albastru, cînd FC Naţional s-a impus cu 1-0. În acel campionat, cele două echipe s-au luptat pînă aproape de final pentru titlul de campioană, care i-a revenit Stelei.

Gâlcă+Ciobi: 2-1 cu Anglia!

Cei doi au fost colegi în echipa naţională a României, în perioada 1997-2001. Şi de numele lor se leagă ultimul succes al reprezentativei noastre la un turneu final de Campionat Mondial: 2-1 cu Anglia, pe 22 iunie 1998, în Franţa, atunci cînd Ciobotariu şi Gâlcă au fost integralişti.

Duelul celor doi, ca jucători

Sezon  Meci Rezultat Observaţii
'92/'93 Steaua - Progresul 2-0 Gâlcă a marcat
'93/'94  Progresul - Steaua 0-3 -
'93/'94 Steaua - Progresul 3-0 -
'94/'95 Steaua - FC Naţional 6-0 Gâlcă a marcat
'94/'95 FC Naţional - Steaua 0-3 Gâlcă a marcat
'95/'96 FC Naţional - Steaua 1-0 Steaua campioană, FC Naţional vicecampioană

9-0e raportul trofeelor cîştigate în "meciul" Gâlcă - Ciobotariu, primul cîştigînd 8 dintre ele cu Steaua şi unul cu Espanyol

100 de selecţii au împreună Gâlcă şi Ciobotariu: stelistul a bifat 68 de meciuri în tricolor, Ciobi 32

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
1,5 milioane de euro pentru FCSB » Gigi Becali: „Am acceptat. Intră banii”
Superliga
1,5 milioane de euro pentru FCSB » Gigi Becali: „Am acceptat. Intră banii”
Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
Campionate
Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
Mihai Stoica, impresionat de calitățile rivalului din campionat: „Am realizat că știe foarte mult fotbal”
Superliga
Mihai Stoica, impresionat de calitățile rivalului din campionat: „Am realizat că știe foarte mult fotbal”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează