FOTBAL  »  Superliga  »  FC BOTOȘANI

Valeriu Iftime se teme mai mult de CSMS Iași decît de Viitorul în lupta pentru ultimul loc care duce în Europa

Articol de GSP - Publicat marti, 12 mai 2015 17:20

Valeriu Iftime, finanțatorul formației FC Botoșani, e optimist înaintea partidei cu Pandurii Tîrgu-Jiu. Oficialul a numit și adversarul de care se teme în acest final de sezon.

"Pandurii chiar este o echipă bună, dar am demonstrat că acasă am făcut meciuri reușite cu echipele bune. Trebuie să uităm meciul de la Cluj, unde am fost penibili, și cred că putem să cîștigăm meciul cu Pandurii, ca să putem face ceea ce am crezut noi că putem face, adică sa terminam pe locul 6 sau chiar 5.

FC Botoșani luptă cu FC Botoșani. Fiecare luptă pentru el în acest final de campionat. Sigur că putem ajunge în ultima etapă să avem un meci decisiv cu cei de la Viitorul, dar mă tem să nu cumva să apară Iașiul în lupta asta pentru Europa League. Iașiul care vine din lupta pentru retrogradare, dar care a făcut un retur excepțional. Eu aș vrea să fim noi cei care luptăm pentru un loc de cupă europeană, dar uitîndu-mă la ultimul meci, am o reținere în declarații", a declarat Valeriu Iftime pentru stiri.botosani.ro.

 Ngadeu, indisponibil

Patronul botoșănenilor a anunțat că Michael Ngadeu nu va putea juca în partida viitoare. Camerunezul a ajuns la spital în urmă cu cîteva zile, detalii aici.

"Nu are cum să joace. El va reveni de la Iași și nu are cum să joace. A fost la perfuzii și este slăbit, dar daca stăm într-un singur om, înseamnă că am uitat ce înseamnă fotbal.

Greșeala noastră este că nu avem patru fundași centrali capabili să joace meci de meci. Nu vrem să dăm 7 goluri, dar nici să fim penibili. Adică puteam să facem un 0-0 la Cluj sau să pierdem cu 0-1, dar să iei patru goluri, din care trei din cauza fundașilor centrali...

Mișu (n.r. Michael Ngadeu) e un jucător important pentru noi, dar dacă el se îmbolnăvește nu înseamnă că nu mai putem juca",  a spus Iftime despre Ngadeu.

Citește și:
CFR Cluj - U Cluj: 3 schimbări la pauză
Superliga
CFR Cluj - U Cluj: 3 schimbări la pauză
Rușini stropite cu vin » Șefii și selecționerul României, party cu alcool acasă la Nicu Gheară, în Ibiza. Când vine demiterea
Nationala
Rușini stropite cu vin » Șefii și selecționerul României, party cu alcool acasă la Nicu Gheară, în Ibiza. Când vine demiterea
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Box
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Reghecampf l-a convins pe titularul lui FCSB: „Da, acum chiar putem câștiga următoarele 10 meciuri!”
Superliga
Reghecampf l-a convins pe titularul lui FCSB: „Da, acum chiar putem câștiga următoarele 10 meciuri!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (9)
1455370071422773
Mihaela Racu  •  15 Mai 2015, 17:30

Bai domnnule Bogdan *** nui negoita si nu uita ca *** 3-2 la BOTOSANI si 0-0 IN groapa cu catelusi

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

1455370071422773
Mihaela Racu  •  15 Mai 2015, 17:20

1455370071422773
Mihaela Racu  •  15 Mai 2015, 17:19

Vezi toate comentariile (9)
Comentează