SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Corespondență din Paris » Andreea Mitu, plină de umor după calificarea în turul 3: ”Ai căzut? Nu, am atacat terenul!”

Andreea Mitu va primi pentru calificarea în turul al treilea 93.000 de dolari, cel mai mare cec al carierei
Andreea Mitu va primi pentru calificarea în turul al treilea 93.000 de dolari, cel mai mare cec al carierei

Articol de - Publicat vineri, 29 mai 2015 00:00

Încă încordată, dar plină de umor, Andreea Mitu a analizat una dintre cele mai importante victorii ale carierii, 2-6, 7-6 (5), 6-4 cu Karolina Pliskova, 12 WTA.

Discuțiile cu Andreea duc cu gîndul la Li Na. Sînt revigorante, au umor și chiar autoironie, dar conțin și informații tehnice și tactice valoroase.

Ieri, după ce se impusese în fața favoritei numărul 12, o jucătoare tare, cu serviciu necruțător, ea a explicat cum a trăit unul dintre cele mai importante meciuri ale ei de pînă acum.

Poate chiar cel mai important. "În primul set, îmi tot repetam că joc penibil, eram statică, nu m-a ajutat nici atitudinea. Apoi, în setul al doilea, mi-am ținut mai bine serviciul, am început să returnez și am simțit că se poate", a rememorat ea desfășurarea partidei.

A rămas un pic cu senzația de perplexitate de la 5-4, cînd a avut trei mingi de break și Pliskova a dat 3 ași la rînd. "Eram pieton, mă plimbam de colo-colo pe teren", spune ea.

A jucat setul al treilea fără emoții, pînă a venit momentul să închidă. Abia putea să servească, căzuse în actul secund și se lovise la coapsă, la piept, "m-am simțit ca o balenă", și o durea mușchiul.

"Mi-am amintit de un citat găsit de curînd. «Ai căzut? Nu, am atacat podeaua. Eu am atacat terenul»", se amuză Andreea.

"Mi-am zis, nu te gîndi, hai, că poți!", și așa a pus punct meciului care o duce în turul al treilea. La prima participare directă pe tabloul unui turneu de Mare Șlem, de pe locul 100 mondial.

Urmează Francesca Schiavone, o jucătoare total diferită de Pliskova. "Nu o cunosc, știu doar că a cîștigat aici o dată. E însă un meci accesibil, nu? Am luat culoarul de favorită. Sper doar să încep mai bine!", a conchis ea.

Citește și:
Arena din România pe care a jucat Arsenal a ajuns o junglă!
Special
Arena din România pe care a jucat Arsenal a ajuns o junglă!
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Diverse
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Cârțu, Mourinho, Hassan » Ce înseamnă gestul controversat făcut de selecționerul Egiptului în minutul 90+3
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Cârțu, Mourinho, Hassan » Ce înseamnă gestul controversat făcut de selecționerul Egiptului în minutul 90+3
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (13)
minu_nat
minu_nat  •  30 Mai 2015, 10:02

O fată cu intelect,umorul fiind apanajul înteligenţei.Urmăriţi cîteva interviuri ce există pe youtube. Nu-mi dau seama de unde are atîta forţă,ea servind în mod constant cu viteze în jurul a 170 km/oră,neavînd masă musculară care să iasă în evidenţă...N-are fizicul unei jucătoare care joacă la senioare! Mult succes azi împotriva tenacei şi viclene Schiavone .

strauss.
strauss.  •  29 Mai 2015, 20:56

:)) foare bun umorul ei!! eleganta si rafinata ....dar in sportul asta trebuie si ceva forta!

andyandrei2015
andyandrei2015  •  29 Mai 2015, 20:42

cea mai dulce si draguta tenismena romanca,bafta !

Vezi toate comentariile (13)
Comentează
Close