SPORTURI  »  HANDBAL  »  ROMÂNIA - SERBIA 24-28 (ÎN TUR 32-26)

Tomas Ryde va continua pe banca naționalei de handbal a României: "Discuţia legată de bani a durat un minut!"

Articol de - Publicat luni, 15 iunie 2015 00:00

Alexandru Dedu a dezvăluit faptul că a bătut palma cu Tomas Ryde pentru continuarea proiectului început la echipa României. Suedezul a şi plecat ieri acasă

România a tremurat serios pentru calificarea la turneul final al Campionatului Mondial. După victoria categorică de la Kraljevo, 32-26, şi o prestaţie entuziasmantă, a venit o evoluţie diametral opusă la Cluj-Napoca, cu o evoluţie foarte slabă sîmbătă seara.
Serbia, vicecampioana lumii, a cîştigat cu 28-24, dar a dat mari emoţii celor 7.000 de fani care au umplut Sala Sporturilor din Cluj Napoca. Preşedintele FRH, Alexandru Dedu, recunoaşte că a avut şi el emoţii mari în privinţa calificării, mai ales că sîrboaicele au avut de cîteva ori cinci goluri avans pe tabelă, iar evoluţia nu era cea aşteptată. "Fetele şi-au dorit, au vrut să facă spectacol, dar undeva în subconştientul lor a intervenit relaxarea. Am vorbit cu ele, am tras un semnal de alarmă, pentru că e greu de înţeles cum la doar o săptămînă distanţă poţi arăta două feţe atît de diferite", a declarat Dedu,

"Important e că ne-am calificat!"

Cristina Neagu şi-a strîns, după meci, colegele în vestiar şi toate au avut o discuţie. "Am jucat prost, trebuie să recunoaştem. Acum fiecare ştie ce are de făcut, unde a greşit, ce are de îmbunătăţit. Altădată am jucat bine şi am pierdut, am ratat calificări în fazele superioare ale turneelor finale! Cel mai important e că ne-am calificat şi că vom fi la Mondiale, acolo une ne-am dorit toate", le-a spus Neagu.

Ryde a plecat în Suedia!

Tehnicianul României, Tomas Ryde, a plecat ieri de dimineaţă în Suedia şi nu a semnat încă noul contract cu federaţia română. Nordicul a bătut însă palma cu preşedintele Alexandru Dedu. "Partea financiară a contractului a durat un minut şi cîteva secunde. Nu s-a pus problema de mărire, de alte clauze. Omul e profesionist", a dezvăluit Dedu. "Am discutat mai mult de alte aspecte, de program, de modul cum antrenorii români îl pot ajuta în pregătirea naţionalei, în oferirea de informaţii despre jucătoarele convocate. Vom face doar o anexă la actualul contract în care Tomas va avea contract cu România pînă după Jocurile Olimpice de la Rio, acolo unde el trebuie să califice echipa. Ăsta e obiectivul", a adăugat Dedu.

Citește și:
A făcut striptease pentru Mutu, acum a pozat goală la cârma unui iaht: „Inima mea”
Stiri extrasport
A făcut striptease pentru Mutu, acum a pozat goală la cârma unui iaht: „Inima mea”
FK Auda - FCSB nu se vede la TV în România! Anunț oficial de ultimă oră
Conference League
FK Auda - FCSB nu se vede la TV în România! Anunț oficial de ultimă oră
Juan Bauza, lovitură devastatoare pentru Adrian Mititelu!
Superliga
Juan Bauza, lovitură devastatoare pentru Adrian Mititelu!
Mircea Rednic, dărâmat de vestea tragică: „Îmi zicea Papa. A fost cel mai bun din Liga 1!”
Superliga
Mircea Rednic, dărâmat de vestea tragică: „Îmi zicea Papa. A fost cel mai bun din Liga 1!”
Decizii drastice VW: modele celebre eliminate și posibila dispariție a unei mărci, pe masa de discuții
Profit.ro
Decizii drastice VW: modele celebre eliminate și posibila dispariție a unei mărci, pe masa de discuții
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează