INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA U21 - SUEDIA U21 1-2

SturaROȘU, azzurrini K.O.! » Finalista ediției trecute n-a profitat de omul în plus și a pierdut cu scandinavii, 1-2

Foto: Getty Images
Foto: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 20 iunie 2015 00:00

Cel mai titrat italian a trădat joi squadra lui Di Biagio, care a deschis scorul din penalty. Sturaro a greșit la golul egalizator și apoi a fost eliminat, pentru o palmă dată lui Ishak.

Italienii nu mai știu să păstreze un avantaj nici cînd au un om în plus pe teren. S-a întîmplat joi, la CE de tineret din Cehia, în jocul de debut al grupei B, în care trupa lui Di Biagio a fost întoarsă de Suedia (1-2) după 1-0 la pauză! Vicecampioana continentală a fost trădată chiar de cel mai titrat titular, Sturaro.

Vezi AICI VIDEO!

Mijlocașul care în doar un sezon a crescut exponențial de la rezervă la Genoa la revelația semifinalei Ligii cu Real a reechilibrat situația pe tabelă și apoi pe cea numerică.

Neatent la un corner, juventinul a sărit prost la o minge și i-a permis lui Lewicki să centreze la golul lui Guidetti (55). Iar în minutul 80, a reacționat nervos la mingea șutată în spatele său de Ishak, pe care l-a pălmuit și a luat "roșu", urmînd să stea două meciuri.

"Nu-l caracterizează astfel de gesturi pe Stefano, dar la nivel internațional asta se plătește scump", a spus selecționerul azzurrinilor. Care n-a știut să gestioneze duelul după golul lui Berardi din 11 metri.

Fază la care suedezul Milosevici a fost expediat la vestiare (28), pentru faultul în careu comis asupra lui Belotti. Tot dintr-un penalty, scos de rezerva Ishak și transformat de Thelin (86), scandinavii au închis tabela la Olomouc.

2 eșecuria suferit "tineretul" Italiei în 6 meciuri în care l-a folosit pe Sturaro, 22 de ani. Selecționerul Di Biagio a ajuns la 6 înfrîngeri

 "Sturaro a greșit mult la construcție și recuperare, gafînd la golul egalării și cedînd în lupta nervilor. Cel mai slab om al lui Di Biagio, nota 4"
Gazzetta dello Sport, cotidian italian

ANGLIA - PORTUGALIA 0-1: Cetățeanul solitar Kane

Tot cu o surpriză s-a încheiat și celălalt meci al grupei. Capul de serie Anglia, rămas fără Berahino (accidentat), a dezamăgit, fiind depășit de un adversar organizat, cu o bună posesie și fantezie. Harry Kane, al doilea golgeter din Premier, a fost stingher joi și "tineretul" lui Southgate a rămas unicul fără gol marcat la acest Euro. Reușita lui Joao Mario (57), după acțiunea lui Bernardo Silva, care a șutat în bară, a făcut diferența în favoarea Portugaliei.

Citește și:
Audi pentru staff, Volkswagen pentru jucători » Dinamoviștii și-au luat azi în primire noile mașini
Superliga
Audi pentru staff, Volkswagen pentru jucători » Dinamoviștii și-au luat azi în primire noile mașini
Banii în 24h sau excluderea din cupele europene!
Superliga
Banii în 24h sau excluderea din cupele europene!
Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”
Campionate
Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”
Radu Banciu, monolog controversat: „Ai voie să pui 11 negri în echipa Franței, dar ei nu sunt francezi și nu vor fi niciodată”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Radu Banciu, monolog controversat: „Ai voie să pui 11 negri în echipa Franței, dar ei nu sunt francezi și nu vor fi niciodată”
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Profit.ro
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează