FOTBAL  »  AMICALE  »  DINAMO

Dinamo a luat primul trofeu! » "Cîinii" au cîștigat turneul Piemonte: croatul Vojnovici a debutat cu gol

Articol de , - Publicat duminica, 28 iunie 2015 00:00

Rednic a promis trofee, pe primul l-a luat deja, aseară, în Elveţia, locul 1 la Turneul "Piemonte" după două victorii, cu Lugano şi cu Chiasso.

"Cîinilor" chiar le prieşte aerul străinătăţii. Dinamoviştii au rezistat cu stoicism poftei de joc ofensiv a elevilor lui Zdenek Zeman, dovedind un pragmatism eficient din cale afară contra lui Lugano (1-0), nou promovată în prima ligă helvetă.

În al doilea meci, cu Chiasso (liga secundă elveţiană), s-a jucat pe contre, Alexe, din careu, şi Van Haaren, din penalty, ratînd ocazii mari, în timp ce Brac, intrat în poartă, a scos de la vinclu o dată. Şi-a venit lovitura letală a lui Patrick Petre.

Remarcaţii:

  • Alioşa Vojnovici - Atît cît l-au ţinut bateriile, croatul a fost un zid în faţa apărării. A apărut inteligent la finalizare, reluînd în poartă după o lovitură executată ca la carte de către Gavrilă. Puternic în joc.
  • Patrice Feussi - Un zid pe partea lui, contra lui Lugano a avut un tackling ce i-a tăiat respiraţia adversarului, chiar în careul roş-albilor, într-un moment critic.
  • Iustin Popescu - A scos din poziţie unu la unu imediat după deschiderea scorului cu Lugano, după care a ştiut să închidă unghiurile.
  • Vali Lazăr - Revenit din exil, mijlocaşul de bandă nu doar că a scos un penalty cu Chiasso, ratat de Van Haaren, dar a şi avut cîteva acţiuni în viteză pe banda stîngă.
  • Patrick Petre - Gol de fotbalist, şut sec la colţul lung, priindu-i banderola primită de la Alexe. Are stofă, în ciuda celor 18 ani din cardul de identitate.

"Nu comentez situaţia lui Rădoi la Steaua, de a sta ca director sportiv sau nu ştiu ce altă funcţie pe banca tehnică, dar cred că o să cer înapoi banii pe care i-am plătit pe şcoala de antrenori"
Mircea Rednic, antrenor Dinamo

 "Faptul că am cîştigat tot în amicale cred că este un semn bun şi poate vom reuşi să cîştigăm pe linie şi în campionat. Uşor, uşor se clădeşte o formaţie solidă, asta se vede clar"
Alioşa Vojnovici, mijlocaş Dinamo

Dinamo - Lugano 1-0
A marcat: Vojnovici (15)

Dinamo: I. Popescu - Feussi, A. Marc, M. Popescu, S. Filip - I. Şerban, Vojnovici - Matei, Gavrilă, Rotariu (Moldoveanu 33) - Alexe.

Dinamo - Chiasso 1-0
A marcat: P. Petre (36)

Dinamo: I. Popescu (Brac 17) - Corbu, An. Marc, M. Popescu, Fai - I. Şerban (Nedelcearu 10), Van Haaren - Gavrilă (P. Petre 21), Moldoveanu (Tîrcoveanu 17), V. Lazăr - Alexe (Himcinshi 25).

Inbox

  • Meciurile au fost arbitrate de o brigadă avînd o femeie la centru, iar Rednic le-a cerut jucătorilor, cu privire la elveţiancă: "Să vorbiţi frumos cu ea, s-o trataţi cum se cuvine, e o lady!".
  • Startul amicalului cu Lugano a întîrziat 9 minute. Gazdele nu voiau ca dinamoviştii să joace avînd ghete cu filet, pentru a proteja terenul sintetic. După ce s-au implicat Ionel Dănciulescu şi Adrian Alexandrescu, partida a început aşa cum erau încălţaţi fotbaliştii.
  • Fiecare meci a durat 45 de minute. La partide a asistat şi patronul Ionuţ Negoiţă.

Citește și:
România U21, victorie uriașă în Kosovo! Situația în preliminariile Euro 2027
Nationala
România U21, victorie uriașă în Kosovo! Situația în preliminariile Euro 2027
Fostul număr 7 WTA a luat pauză de la tenis, dar se bucură de turneul de la Miami: „Te iubesc!”
Tenis
Fostul număr 7 WTA a luat pauză de la tenis, dar se bucură de turneul de la Miami: „Te iubesc!”
Lângă cine a fost fotografiată Andreea Esca la Istanbul! Monument de tristețe la final
Nationala
Lângă cine a fost fotografiată Andreea Esca la Istanbul! Monument de tristețe la final
Decizia luată de FRF, a doua zi după eșecul României cu Turcia
Nationala
Decizia luată de FRF, a doua zi după eșecul României cu Turcia
EXCLUSIV Restricție drastică la trecerea
Profit.ro
EXCLUSIV Restricție drastică la trecerea "ocazională" a frontierei cu țigări pentru uz personal
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (36)
369503743252374
Marcel Hudescu  •  29 Iunie 2015, 08:26

Aoleu deja ati ajuns in primavara europeana muraturilor Rednic mare *** esti cu ranjetul tau ***!!!!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

369503743252374
Marcel Hudescu  •  29 Iunie 2015, 08:21

1745flo
1745flo  •  28 Iunie 2015, 23:51
Postat de maryan_ro83 pe 28 Iunie 2015, 14:36

Sezonul 2012/2013 - STEAUA campioana, castigatoare Supercupa Romaniei; DINAMO - locul al 6-lea.. :)))) Sezonul 2013/2014 - STEAUA campioana, finalista Cupa Romaniei, finalista Supercupa Romaniei; DINAMO - locul al 4-lea.. :)))) Sezonul 2014-2015 - STEAUA campioana, castigatoare Cupa Romaniei, castigatoare Cupa Ligii; DINAMO - locul al 7-lea.. :))))) Ce mandrii se pot simti dinamovistii cu aceste cupe ale triunghiularelor!! :)))))

"ce mandri" se scrie cu un singur "i", dar ce pretentii sa am de la cei ce se mandresc cu *** puscarias!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (36)
Comentează