SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Djokovinator! Liderul ATP a cucerit ieri al treilea titlu al său la Wimbledon și al 9-lea de Mare Șlem

Articol de , - Publicat luni, 13 iulie 2015 00:00

Novak Djokovici s-a impus cu 7-6 (1), 6-7 (10), 6-4, 6-3 în fața lui Roger Federer într-o reeditare a finalei de anul trecut

"Cînd ești copil, visezi să faci ceva nebunesc, diferit dacă vei ajunge să cîștigi un turneu mare. Iar eu mi-am dorit mereu să cîștig la Wimbledon", spunea ieri Novak Djokovici, la capătul a aproape 3 ore de tenis intens contra lui Roger Federer. De aceea, și-a făcut obiceiul de a smulge și a gusta cîteva fire de iarbă după fiecare victorie la All England Club. De acum, a treia. "Nu știu ce au făcut cei care se îngrijesc de terenuri, dar anul acesta a fost mai bună decît oricînd", a glumit Nole în interviul de la festivitatea de premiere.

S-a ajuns acolo, la acordarea distincțiilor, în aceeași schemă ca anul trecut, cu aceiași finaliști și același învingător. Doar scorul a avut altă linie, în 2014 s-a ajuns la cinci seturi, meciul fiind ulterior consacrat drept cel mai bun al sezonului, acum s-au numărat doar patru, cu intriga fierbinte desfășurîndu-se în primele două.

Lumea ținea cu Federer sau a fost doar o părere? Nu, lumea ținea cu Federer. Din mii de motive, toate justificate. Aceeași lume l-a aplaudat însă la sfîrșit pe acest jucător extraordinar, numărul unu mondial de o perioadă bună, omul dominant, mereu cel pe care trebuie să-l bați pentru a ajunge la cupa cea mare. Pentru că oricît și orice a încercat ieri Roger, Novak a avut răspuns. Unul dur, hotărît, decisiv. Elvețianul n-a mai servit atît de curat, de impunător ca în semi finala cu Andy Murray, iar intențiile lui agresive au fost deseori absorbite de un Djokovici suplu, rapid, dispus la efort, care ajungea la orice minge și a trimitea înapoi cu și mai mult ardei iute în ea.

Minute pentru istorie

E scenariul simplificat la maximum al finalei, o finală care și-a trăit momentele supreme de dramatism în tie-break-ul actului secund, cînd Federer a salvat 7 mingi de set și s-a impus cu 12-10. Atunci a țîșnit febril în picioare, cu pumnul strîns, și Stefan Edberg, sobrul antrenor al elvețianului. Aveau să vină însă alte două părți de meci, cele mai rapide, 32, respectiv 33 de minute, în care mai des s-a ridicat Boris Becker, antrenorul lui Nole. Liderul mondial a închis finala cîștigînd încă o dată pe serviciul adversarului, la prima minge de meci ivită. Și a sărbătorit cu un strigăt prelung, lovindu-și pieptul temerar cu pumnii, eliberare de adrenalină, bucurie, ușurare.

Așa a ajuns Djokovici la al treilea titlu la Wimbledon și la al 9-lea de Mare Șlem al carierei. Mai multe decît au, între alții, Jimmy Connors, Ivan Lendl, Andre Agassi, John McEnroe, Stefan Edberg sau Boris Becker. La cei 28 de ani ai săi, e timp destul să urce și mai mult în istorie. Nu e nici un dubiu că va încerca.

"Novak a jucat extraordinar, și nu doar în această finală sau în această săptămînă, ci în ultimele două săptămîni, și în tot anul, și anul trecut, și acum doi ani. Bravo lui!"
Roger Federer

Top cîștigători de turnee de Mare Șlem

1. Roger Federer (Elv) 17
2.-3. Pete Sampras (SUA) 14
Rafael Nadal (Spa) 14
4. Roy Emerson (Aus) 12
5.-6. Rod Laver (Aus) 11
Bjorn Borg (Sue) 11
7. Bill Tilden (SUA) 10
8. Novak Djokovici (Ser) 9
9.-13. Ivan Lendl (Ceh) 8
Ken Rosewall (Aus) 8
Jimmy Connors (SUA) 8
Andre Agassi (SUA) 8
Fred Perry (M.Br) 8

1.800.000 £a primit Novak Djokovici pentru titlul de la Wimbledon

 

Citește și:
Biserica de 10 de milioane de euro a lui Gigi Becali a fost sfințită! Cum și-a făcut apariția soția lui + cele mai tari imagini
Superliga
Biserica de 10 de milioane de euro a lui Gigi Becali a fost sfințită! Cum și-a făcut apariția soția lui + cele mai tari imagini
Gigi Becali confirmă: Darius Olaru, vândut! Suma + Când face vizita medicală
Superliga
Gigi Becali confirmă: Darius Olaru, vândut! Suma + Când face vizita medicală
Laurențiu Reghecampf a câștigat o avere la TAS în procesul cu fosta sa echipă!
Stranieri
Laurențiu Reghecampf a câștigat o avere la TAS în procesul cu fosta sa echipă!
Revoltă în SUA: „Dacă începem cu asta...” » Un nou abuz FIFA, la meciul Brazilia - Maroc?
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Revoltă în SUA: „Dacă începem cu asta...” » Un nou abuz FIFA, la meciul Brazilia - Maroc?
Lefties a ajuns în București. Brandul cu prețuri mici al proprietarului Zara a deschis primul magazin din capitală
Profit.ro
Lefties a ajuns în București. Brandul cu prețuri mici al proprietarului Zara a deschis primul magazin din capitală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gigi Becali dezvăluie cât l-a costat biserica abia sfințită din zona Pipera

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei


Comentarii (1)
criss1981
criss1981  •  14 Iulie 2015, 01:21

iar l.a trimis dupa capsunele pe necunoscutul Federer :))))) oleeeeeee Nole !!!!!! U ARE THE BEST !!!!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează