INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  TRENCIN - STEAUA, AZI, 21:30, GSP.RO ȘI PROTV

Cel mai scump "vestiar" din Slovacia » Vedetele de milioane de euro ale Stelei se vor echipa într-o cabină sărăcăcioasă

Aici se vor schimba Varela și colegii săi // Foto: Alex Nicodim
Aici se vor schimba Varela și colegii săi // Foto: Alex Nicodim

Articol de GSP - Publicat marti, 14 iulie 2015 00:00

Lotul roș-albaștrilor este net superior celui de la Trencin, valoarea campioanei României fiind egală cu cea a primelor cinci cluburi din Slovacia.

Echipa lui Rădoi va da peste un adversar inferior, dintr-o ligă incomparabilă cu cea românească. Miloş Buchta, portarul fost la Rapid, şi jurnaliştii slovaci laudă proiectul pe care îl conduce La Ling, patronul lui Trencin. Însă campioana Slovaciei nici nu poate fi comparată cu deţinătoarea trofeului din Liga 1!

Steaua are performanţe importante şi în trecutul îndepărtat, şi în cel recent. Şi e o formaţie pur şi simplu mult mai valoroasă. Lotul pe care Rădoi va căuta să-l organizeze azi în vestiarul din Zilina face 30,25 milioane de euro, cît primele cinci cluburi slovace la un loc: Slovan, Trencin, Zilina, Trnava şi Ruzomberok.

Estimarea de pe transfermarkt e confirmată de CV-urile individuale ale jucătorilor. Cabina oaspeţilor de la stadionul din Zilina, pe care Trencin s-a mutat obligată de UEFA, nu primeşte în meciuri obişnuite de campionat fotbalişti care au în portofoliu meciuri internaţionale şi sume de transfer de peste un milion de euro. Aşa cum sînt cei pe care îi aduce Steaua.

18 gradee temperatura prognozată la ora meciului Trencin-Steaua. Există şanse foarte mari să plouă în timpul partidei

AS Trencin - Steaua

Azi / 21:30 / ProTV
Stadion: MSK Zilina

AS Trencin
Aşezare: 4-3-3
24. Semrinec - 15. Madu, 37. Klescik, 3. Rudinici, 17. Gogley - 29. Lobotka, 21. Bero, 10. Ibrahim - 11. Jairo, 25. Wesley, 9. Van Kessel
Antrenor: Martin Sevela
Rezerve: 30. Chovac, 2. Skovajsa, 8. Koolwijk, 14. Holubek, 19. Guba, 22. Ramon, 27. Janco

Steaua
Aşezare: 4-2-3-1
12. Cojocaru - 6. Papp, 30. Tamaş, 33. Varela, 13. Toşca - 11. Muniru, 26. I. Neagu - 77. Ad. Popa, 10. N. Stanciu, 7. Al. Chipciu - 80. Iancu
Antrenor: Mirel Rădoi
Rezerve: 1. Fl. Niţă, 2. Rîpă, 15. Tade, 16. Guilherme, 17. Tudorie, 21. Breeveld, 23. Tahar
Absenţi: Alcenat (la naţională), L. Filip (accidentat), Ţucudean (exclus din lot)

Arbitru: Alejandro Hernandez
Asistenţi: Teodoro Sobrino, Cesar Fernandez (toţi din Spania)

Citește și:
Gigi Becali l-a sunat pe Mircea Lucescu: „Când începuse cu boala. Asta i-am propus”
Nationala
Gigi Becali l-a sunat pe Mircea Lucescu: „Când începuse cu boala. Asta i-am propus”
Scandalizați în direct! » A costat 20 mil. €, bani publici, dar nu mai funcționează: „Merită să ne mai agităm?”
Superliga
Scandalizați în direct! » A costat 20 mil. €, bani publici, dar nu mai funcționează: „Merită să ne mai agităm?”
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Baschet
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Îi pun contractul pe masă să semneze cu FCSB: „Asta e propunerea noastră”
Superliga
Îi pun contractul pe masă să semneze cu FCSB: „Asta e propunerea noastră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (17)
sorin.pch
sorin.pch  •  14 Iulie 2015, 09:53
Postat de al3x_4ndru pe 14 Iulie 2015, 09:39

"vedetele de milioane de euro" =)))

multe multe milioane la fe ca si tanase doar pe transfermarket valoara 3 mil ca in realitate abea s-au gasit unii din asia (si acolo sunt bani) a dea 700 000

al3x_4ndru
al3x_4ndru  •  14 Iulie 2015, 09:39

"vedetele de milioane de euro" =)))

amicu
amicu  •  14 Iulie 2015, 11:17

gloabele alea amarate le numiti vedete? pai nici nu ma mira, avand in vedere ca aveti creierul setat pe can-canuri si prostii.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează