INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  TRENCIN - STEAUA 0-2

Trei grele, restul abordabile! Steaua își află vineri următorul posibil adversar din Liga Campionilor

Lotul celor de la Lech Poznan valorează aproape 20 de milioane de euro, conform transfermarkt.de
Lotul celor de la Lech Poznan valorează aproape 20 de milioane de euro, conform transfermarkt.de

Articol de - Publicat miercuri, 15 iulie 2015 00:00

Calificarea cu Trencin pare rezolvată după 2-0 în deplasare, dar în turul III preliminar al Champions League crește nivelul valoric al adversarelor.

Steaua a risipit emoțiile calificării în turul III preliminar al Champions League, după 2-0 în deplasare, în Slovacia, contra lui Trencin. Totodată, s-au dus și eventualele semne de întrebare pentru traseul european, fiindcă o eliminare în fața adversarului de aseară ar fi provocat eliminarea roș-albaștrilor din cupele continentale.

Dacă nu va reuși să treacă de turul III preliminar al CL, Steaua lui Rădoi va continua totuși drumul în Europa League. Dar, pînă la aceste discuții, de menționat că vineri, poimîine, este programată tragerea la sorți pentru următorul tur, din care, în mod normal, campioana României n-ar trebui să lipsească după avantajul obținut aseară. Partidele se vor disputa pe 28/29 iulie, respectiv 4/5 august.

Lista care dă emoții

Roș-albaștrii au spus că în turul II preliminar au dat peste cel mai dificil adversar posibil, este vorba de Trencin. Miza va crește vineri. Fiindcă oponenții vor fi și mai puternici. Trei nume sînt cu rezonanță. Este vorba de Malmo (Suedia), Partizan Belgrad (Serbia) și Lech Poznan (Polonia). Formații mult ca valoare peste campioana Slovaciei.

În afara celor trei, Steaua nu este lipsită de emoții. Și Maccabi Tel Aviv rămîne un adversar redutabil, chiar dacă s-a făcut de rîs, aseară, în Malta. Nordicele Midtjylland (Danemarca), Molde (Norvegia) și HJK Helsinki (Finlanda) sînt formații incomode.

În plus, pe lista posibililor oponenți mai sînt imprevizibilele Videoton (Ungaria), Skanderbeu Korce (Albania) și Karabah (Azerbaidjan).

Citește și:
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Liga Campionilor
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Liga Campionilor
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Cum a ajuns Trubin personajul principal din thrillerul Mourinho - Arbeloa: filmul reușitei istorice cu Real Madrid
Liga Campionilor
Cum a ajuns Trubin personajul principal din thrillerul Mourinho - Arbeloa: filmul reușitei istorice cu Real Madrid
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (50)
caine.dupa.moarte
caine.dupa.moarte  •  16 Iulie 2015, 17:04

ne mai lăsați cu skandenberg și krokobac? alea-s formații? habar nu au pe ce lume se află *** albaneji și azeri. videoton mai merge.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

bakunin
bakunin  •  15 Iulie 2015, 19:06

***, va rog sa ma credeti: de-abia astept sa intilnim dinamo, ca sa v-o ***. E meciul pe care il astept cu cea mai mare nerabdare si, daca s-ar putea sa jucam cu *** in fiecare saptamina, as fi fericit

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

bakunin
bakunin  •  15 Iulie 2015, 19:01
Postat de randoom_._ pe 15 Iulie 2015, 16:22

bai da hazliu esti astazi. ai glume in program:))) lech poznan aka campioana poloniei are o echipa ce valoreaza peste 20 de milioane de euro. maccabi tel avi,la fel,valoreaza vreo 15. la fel si malmo ,valoreaza 15 milioane. pai malmo sterge la orice ora pe jos cu dinamo.

Aseara era mai normal zidanica; probabil ca intre timp s-a uitat la palmaresul lui dinamo ***, sa-si aline suferinta :))

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (50)
Comentează