FOTBAL  »  LIGA 2  »  OȚELUL GALAȚI

DEZVĂLUIRI Cum a ajuns Oțelul de la titlu și UCL la retrogradare și în insolvență: "Cel puțin 3 milioane € duși pe Apa Sîmbetei"

foto: Mediafax
foto: Mediafax

Articol de GSP - Publicat luni, 20 iulie 2015 01:00

Agenți de asigurări explică pe înțelesul tuturor polițele prin care Marius Stan l-a acuzat pe Adamescu de devalizarea Oțelului, iar concluzia e tăioasă: "Cel puțin 3 milioane de euro duși pe Apa Sîmbetei".

Specialiștii spun că metodele folosite ar fi “prime mult
umflate sau trimitere de fonduri spre destinații incerte” și au punctat că “nu știm dacă se mai poate recupera ceva din polițe”.

Marius Stan susține că la plecarea sa de la Oțelul, în 2012, în conturile clubului se aflau 7,3 milioane de euro. 4 dintre acestea plecau către societatea Astra Asigurări, controlată de noul patron Adamescu, după doar cîteva zile. Prin intermediul unor poliţe de asigurări. Acum, clubul e în insolvenţă și retrogradat.

Gazeta a contactat mai mulți brokeri de asigurări. Aceștia au studiat atent polițele prezentate de Marius Stan și au tras concluziile.

1. “Sîntem de acord că sînt cel puţin 3 milioane de euro care s-ar putea să fie trimiși pe Apa Sîmbetei”.

2. “Totul s-a realizat prin prime mult umflate sau trimitere de fonduri spre destinaţii incerte, nu știm dacă se mai poate recupera ceva din poliţe”.

Citește în ediția tipărită a Gazetei Sporturilor sau pe platforma digitală cum au disecat fiecare poliţă în parte mai mulți agenți de asigurări.

Alte materiale exclusiv print:

✓Moment istoric la Steaua: Se întîmplă iar, după 41 de ani! 

✓INTERVIU EXCLUSIV cu jucătorul dat afară înaintea performanței din '86: "Eu am făcut pușcărie pentru Steaua, iar acum MApN distruge un mit!"

✓Rădoi se pune bine cu fanii: măsurile anti-Dinamo luate de la preluarea Stelei

✓Una dintre surprizele "cîinilor" în acest start de sezon: "Sper să devin specialist în assist-uri"

✓Nu rata ponturile din pagina dedicată pariorilor!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Reacția fotbalistului luat de guler de Dorinel Munteanu: „Suntem obișnuiți!”
Superliga
Reacția fotbalistului luat de guler de Dorinel Munteanu: „Suntem obișnuiți!”
Dinamo poate pierde 1 milion de euro » Ultimele informații despre acest caz care le dă fiori „câinilor”
Superliga
Dinamo poate pierde 1 milion de euro » Ultimele informații despre acest caz care le dă fiori „câinilor”
Neil Lennon a semnat » Unde s-a angajat la o lună după despărțirea de Rapid
Campionate
Neil Lennon a semnat » Unde s-a angajat la o lună după despărțirea de Rapid

Povestea de film a unui fotbalist născut la Aiud, ajuns antrenor la Galatasaray, Dinamo Tbilisi și Lokomotiv Moscova! » A dispărut după singurul meci la care a asistat Stalin în tribune și se spune că ar fi fost executat

Medaliata cu argint de la Jocurile Olimpice i-a lăsat muți de uimire! A venit cu o rochie transparentă la „Săptămâna modei”


Comentarii (15)
bvd_magheru
bvd_magheru  •  20 Iulie 2015, 10:45

@ botizan Ba tie nu tie jena sa ma scoli din somn !Da nu la nimicul asta m-am referit . M-am referit in general . Si stai tu linistit ca ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

us27mereusuperiori
us27mereusuperiori  •  20 Iulie 2015, 09:50

avocatul lui Dan Adamescu, George Dumitru s-a dus singur cu masina si soferul lui nechemat la DNA si a spus tot ce stie. A dar drumul la sofer acasa si cand a iesit din sediu din Stirbei Voda a fost chemat de oamenii lui Base telefonic la metrou la Universitate si aruncat pe linii. Exact ca si in cazul Fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, Codruţ Marta plantat de oamenii lui Base in fundatia unui bloc.

ftwraku
ftwraku  •  20 Iulie 2015, 09:14

4 mesaje am scris in 10 min cum niciun ziarist,niciun post tv de main stream nu au curajul sa le dezbata...PUNCT! Si nu este nimic complicat...noi astazi traim tot intr-un fel de comunism. Decat ca acum sistemul nu te mai judeca doar ca vb.ci doar daca te intersectezi cumva de un mare mahar,ca oricum,ceea ce zice un simplu cetateanu nu mai are nicio valoare acum.....

Vezi toate comentariile (15)
Comentează